A invăţa să fii într-o relaţie necesită înţelegerea graniţelor. Trebuie să înţelegeţi ce atitudine psihologică trebuie să adoptaţi, astfel încât să nu vă proiectaţi fricile şi nesiguranţele asupra partenerului vostru - sau, dacă o faceţi, să ştiţi cum să le luaţi înapoi. Nimic nu creează o confuzie mai mare în cadrul unei relaţii, decât ciclul de proiecţii reciproce reactive. Dacă procesul de oglindire - a-ţi vedea propriile calităţi în cealaltă persoană - poate fi de ajutor, majoritatea oamenilor nu au suficient simţ al graniţelor pentru a folosi cu măiestrie acest gen de feedback. Pentru majoritatea oamenilor, proiecţia nu are ca rezultat o conştientă mai înaltă, ci o mai puternică reacţie subconştientă. Chiar dacă durerea resimţită poate să ducă, în cele din urmă, la ridicarea conştientei, există şi moduri mai blânde de a învăţa. Pentru a învăţa într-un mod mai blând, alege-ţi un partener care nu îţi apasă deodată pe toate butoanele. Alege un partener care doreşte o relaţie conştientă şi care vrea să-şi asume responsabilitatea pentru a-şi privi în faţă fricile. Alege un partener care-ţi place şi pe care-l respecţi, un partener care-ţi poate oferi un mediu sigur şi plin de iubire. Nu accepta ceva ce este mai puţin decât atât. Apoi, începe să exersezi următorul procedeu simplu, ori de câte ori tu şi partenerul tău nu aveţi o stare de pace în cadrul relaţiei voastre. 1. Identifică-ţi frica. Frica este rădăcina tuturor emoţiilor negative şi stresante, inclusiv mânia şi sentimentul că eşti jignit. Trăieşte-ţi suficient de mult timp sentimentele, pentru a identifica rădăcina fricii. Dacă este necesar, exagerează-ţi frica. 2. Identifică modul în care te vezi pe tine însuţi ca victimă. Pacea părăseşte inimile noastre, numai atunci când credem că e posibil ca altcineva să ne facă ceva împotriva voinţei noastre. In ce mod anume te simţi neputincios în această situaţie? 3.Insuşeşte-ţi frica şi sentimentele de victimă şi comunică-Ie celeilalte persoane, într-un mod care presupune o asumare totală a responsabilităţii pentru experienţa ta. (De exemplu:, Atunci când nu m-ai sunat, mi-a fost teamă că o să mă părăseşti. Mă simt slab şi neputincios când depind de tine ca să mă iubeşti într-un anumit fel.’ ) Cere-i să te asculte, fară să judece sau să-ţi răspundă. 4.Verifică dacă persoana te-a înţeles, ca să ai siguranţa că ai fost pe deplin auzit. 5. Intreab-o dacă are vreun sentiment (nu judecată sau atitudine de autoapărare ) în privinţa a ceea ce tocmai i-ai comunicat. 6. Ascută ce îţi spune ea, fară să judeci sau să interpretezi şi anunţ-o că ai auzit tot. 7. Mulţumiţi-vă unul altuia pentru că v-aţi ascultat. 8. Nu încercaţi să rezolvaţi nimic acum. Simţiţi-vă bine că v-aţi auzit unul pe altul. Cădeţi de acord să vorbiţi din nou, dacă vreunul dintre voi mai are ceva de spus în privinţa a ceea ce s-a întâmplat. Acest procedeu funcţionează întotdeauna, deoarece vă ajută pe amândoi să vă asumaţi responsabilitatea totală pentru sentimentele pe care le aveţi în orice situaţie. Nu vă dă voie să o faceţi pe cealaltă persoană responsabilă pentru ceea ce simţiţi, sau viceversa. Atunci când „îţi asumi" şi comunici ceea ce simţi, cealaltă persoană nu se simte atacată, deoarece tu dezvălui nişte informaţii referitoare la tine însuţi şi nu o acuzi pe ea pentru experienţa pe care ai trăit-o. Aceasta păstrează intacte graniţele şi nu invită la încălcări reciproce. Procedeul reuşeşte şi deoarece nu se concentrează asupra „îndreptării" - fie a celeilalte persoane, fie a ta însuţi. Singurul rezultat dorit esteo comunicare mai deschisă (într-un mod neameninţător ) a ceea ce simte fiecare dintre cei doi. Comunicarea cinstită, de la suflet la suflet, reface imediat legătura şi sentimentul de iubire. Atunci când se întâmplă acest lucru, dispar toate problemele - care sunt doar simptome ale separării şi întreruperii legăturii. A încerca să te concentrezi pe problemă nu face decât să o acuti-zeze. Energia se îndreaptă înspre „a repara" separarea, mai degrabă decât spre a-i înţelege cauza. Toată nevoia de reparaţie provine de la presupunerea că ceva nu este în regulă. Iar dacă ceva nu este în regulă, de obicei „cineva" trebuie să fie de vină. Este mult mai bine să începeţi cu presupunerea că nimeni nu este de vină şi că totul este în regulă. "