Renuntarea la obiceiurile proaste

Inapoi Video Autor: Joseph Murphy
Renuntarea la obiceiurile proaste
"Nu conteaza ce obiceiuri proaste ai dezvoltat sau ce slabiciuni vrei sa depasesti, vei gasi remediul in interiorul tau. Indiferent daca este vorba despre un obicei urat sau o mica prostie care iti sta in cale, poti scapa de ele; poti invinge toti inamicii din calea succesului tau si a fericirii tale, chemandu-ti ajutor divinitatea, puterea sublima care se gaseste in stare latenta in interiorul tau."

Toti oamenii au obiceiuri. Tindem sa facem anumite lucruri intr-un anumit fel, oricand se iveste ocazia. Obiceiul poate fi definit ca "dependenta", "obisnuinta", "manierism" sau "fel de a fi". Unele obiceiuri sau ritualuri sunt chiar folositoare. Ele stabilesc o traditie sau o rutina, punand la dispozitie asadar o masura de ordine, eficienta si un inteles pentru viata. Dar, din pacate, unele obiceiuri te pot inlantui intr-o serie de tipare ridige minte-corp si iti pot inhiba deschiderea spre schimbare. Obiceiurile sunt un mod de viata - tipare pe care le urmam, pentru ca suntem obisnuiti sa le folosim. Unele obiceiuri sunt bune, altele sunt rele. Obiceiurile pe care le dezvoltam atunci cand ne exercitam meseria adesea fac diferenta dintre mediocritate si o performanta excelenta. In acest capitol, vom analiza modul de dezvoltare a obiceiurilor si felul in care putem scapa de obiceiurile proaste, inlocuindu-le cu obiceiuri bune si, in general, cum sa construim tipare comportamentale care ne vor conduce spre succes.

Construirea obiceiurilor bune
O personalitate devine dominanta, creativa, pozitiva prin repetarea constanta a actiunilor pozitive si a gandirii creative, pana atunci cand aceste procese ale creierului devin o obisnuinta. Putem construi o personalitate puternica sau slaba, conforma cu felul nostru de a gandi. Daca pastram o atitudine mentala increzatoare, afirmativa, decisiva, vom deveni puternici si creativi; daca vom aborda o gandire indoielnica, ezitanta, nesigura, lipsita de incredere, retrasa, autodepreciativa, vom deveni negativisti si ineficienti. Este doar o chestiune de obisnuire a creierului cu un anumit tip de gandire comportamentala.
Auzim vorbindu-se foarte mult despre noroc si alte lucruri care ne pot aduce sau nu succesul in afaceri. Cu siguranta, si acestea joaca un rol, dar adesea este vorba despre obiceiurile pe care le deprindem si le aplicam pentru directia pe care vrem sa o urmam. Nu suntem obligati sa alegem sa mergem intr-o directie gresita. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne urmam inclinatiile, pasiunile, apetitul normal, inertia mentala, iar obisnuinta va face restul. Obiceiurile nu iau niciodata pauza, nu se trezesc si nu adorm; isi intind in permanenta corzile invizibile asupra gandurilor si personalitatii noastre. Indiferent daca este pentru binele sau pentru nenorocirea noastra, obiceiurile ne iau treptat in stapanire. Ceea ce facem de bunavoie astazi maine vom face cu mai multa usurinta si mai usor poimaine.
Cea mai usoara metoda ca sa capatam obiceiuri bune este, in loc de a scapa de un defect sau un viciu direct, sa cultivam calitatea opusa. Persista in a face acest lucru, si celalalt va disparea treptat. Ucide negativismul prin cultivarea a ceea ce este pozitiv.
Dorinta de ceva mai bun si mai inalt este cel mai bun antidot sau remediu pentru tendintele decadente, de care cineva doreste sa scape. Cand este format obiceiul de a aspira si a te misca spre ceva mai bun si mai inalt, calitatile si obiceiurile nedorite vor disparea; ele vor muri, pentru ca nu vor mai fi alimentate.

Distruge obiceiurile proaste
Nu este usor sa invingi un obicei vechi. Dar faptul ca este posibil - la orice varsta - a fost dovedit de mii de barbati si femei care si-au invins obiceiurile care aproape le distrusesera carierele si poate ca le distrusesera chiar si vietile.
Problema pe care o intampina cei mai multi oameni in incercarea de a scapa de obiceiurile proaste sau de a crea unele bune este aceea ca ei nu realizeaza ca dispun de o forta latenta si ca nu apeleaza la sinele lor mai puternic, mai inalt. Nu folosesc nici jumatate din puterea subconstientului lor, parghia data de Dumnezeu pentru a ne ajuta sa ne ridicam la o stare divina. Determinarea lor este slaba, prosteasca. Nu pun in ea suficienta energie si curaj.
O metoda excelenta de a scapa de un obicei prost este aceea de a-i taia metodele prin care el se alimenteaza. Nu trata cu blandete un obicei prost sau sa incerci sa scapi de el putin cate putin. Ataca-ti inamicul cu vitejie si incredere. Foloseste metoda propusa de profesorul William Jones pentru a ne elibera de sub puterea obiceiului vechi si de a da nastere unuia nou.
"Trebuie sa avem grija", spunea el "sa ne smulgem din ghearele vechiului obicei cu o initiativa cat mai decisa si mai puternica. Trebuie sa acumulam toate motivele care ne vor intari motivatia. Trebuie sa ne situam in permanenta intr-o pozitie de incurajare fata de noua cale. Trebuie sa ne asumam obligatii incompatibile cu vechile obiceiuri. Trebuie sa ne alimentam hotararea prin orice mijloace avem la dispozitie."
Singura cale pentru a renunta este aceea de a renunta si de a-ti intari convingerea ca nu vei mai avea nimic de-a face cu acel lucru care ti-a produs rau. Daca iti respecti hotararea cu seriozitate si distrugi toate legaturile cu trecutul, aceasta iti va aduce in ajutor resursele ascunse ale existentei despre care, probabil, nu stiai nimic. Dar, daca lasi deschisa o mica portita de retragere si te gandesti ca probabil atunci cand tentatia obiceiurilor vechi va deveni prea puternica ii vei ceda putin, iti slabesti sansele de a reusi.
Dar, daca lasi deschisa o mica portita de retragere si te gandesti ca probabil atunci cand tentatia obiceiurilor vechi va deveni prea puternica ii vei ceda putin, iti slabesti sansele de a reusi.
Nu este un lucru usor de realizat, atunci cand "obiceiurile proaste" au facut parte din felul tau de a rezolva problemele. Ai folosit tehnici de succes atat de des incat ai crezut ca vor functiona tot timpul. Vor deveni felul tau "obisnuit" de a rezolva treburile. Dar circumstantele se schimba, si ceea ce a functionat in trecut nu mai are efect in prezent. Multi oameni se incapataneaza in privinta obiceiurilor lor. "O sa mearga pentru ca a mers intotdeauna." Oamenii inteligenti recunosc si accepta faptul ca abordarea obisnuita nu este calea cea mai buna pentru a rezolva problema, a scapa de vechiul obicei si a cauta noi abordari.
Atunci cand un profesor cu vechime de la Business Administration a fost solicitat de catre un lant de magazine ca sa puna la punct si sa administreze un program de trening pentru directorii de magazine, a planuit sesiunile folosind aceleasi tehnici pe care le intrebuinta cu succes la universitate. Nu i-a luat mult sa-si dea seama ca folosind aceste metode nu reusea sa-i invete pe cursanti nimic.
Dupa cateva intalniri, profesorul si directorul de trening al companiei au discutat despre lipsa de rezultate. Directorul a spus: "Acesti oameni, barbati si femei, sunt oameni activi si se plictisesc repede de prelegeri".
"Dar", a raspuns profesorul, "prelegerea este mijlocul meu de transmitere a informatiei. Este singura metoda de a trata toata informatia pe care o au de parcurs in timpul dat. Intotdeauna a functionat bine. Se vor obisnui."
Directorul nu a fost de acord. "Trebuie sa-i implicati mai mult in acest proces. Stilul de predare folosit la facultate nu va da rezultate aici."
Profesorul s-a gandit mult la acest aspect. A pus la punct ceea ce considera un stil de prezentare interesat, chiar amuzant pe alocuri, pentru care a fost adesea complimentat. Schimbarea de stil a fost ca si cum ar fi distrus un obicei care ii era foarte la indemana. A hotarat sa incerce o noua abordare. Se va abtine, chiar daca stia ca va fi greu sa nu conferentieze si va incerca sa implice si auditoriul.
Subiectul urmatoarei sesiuni a fost procesul de angajare. In loc sa tina prelegerea pe care o pregatise, a inceput prin a-i intreba pe managerii din magazine ce probleme intampinau in a-i atrage si a-i selecta pe noii angajati. Unul dupa altul, participantii la curs au povestit despre metodele lor, despre succesele si esecurile lor si despre ingrijorarile lor in acest domeniu. Profesorul a fost tentat sa dea raspunsuri lungi, academice, dar si-a adus aminte de hotararea de a-i lasa pe cursanti sa fie mai implicati. Spre marea sa incantare, fiecare manager si-a povestit experienta, adesea ajutandu-i pe ceilalti, impartasindu-le succesele si atentionandu-i despre problemele ce pot aparea. Profesorul a suplinit povestile lor cu scurte comentarii si recapitulari. Pana la finalul sesiunii, multe dintre lucrurile pe care intentiona sa le prezinte in conferinta fusesera acoperite in cadrul discutiilo, si auditoriul a parasit incantat sala, asteptand cu nerabdare urmatoarea intalnire.
Profesorul i-a spus directorului ca acesta fusese cel mai greu lucru pe care trebuise sa-l faca - sa se abtina de la a domina auditoriul cu ideile sale, dar, pentru ca a reusit, si el, si cursantii au avut o intalnire de succes si plina de recompense.

Amanarea
Unul dintre cele mai proaste obiceiuri de la locul de munca este amanarea.
"Maine, maine, nu astazi", spun toti oamenii lenesi .
Nu trebuie sa fii lenes ca sa amani. Cei mai multi oameni amana. Avem tendinta de a amana pana in ultimul minut lucrurile pe care nu ne place sa le facem sau de care ne este teama. Sunt multe motive de amanare. E posibil sa nu ne placa ce avem de facut, s-ar putea sa preferam o alta sarcina, dar, adesea amanam pentru ca ne este frica sa nu dam gres.
Vedem adesea oameni competenti, fortati sa faca o munca mediocra, din cauza influentei descurajante si apasatoare a fricii. Pe de alta parte, sunt oameni competenti ale caror eforturi sunt anulate si a caror abilitate de a realiza este practic ruinata din cauza dezvoltarii acestui monstru, care in timp va face din cea mai determinata persoana una nehotarata, timida si ineficienta.
Nu este nici un moment precum cel prezent. Nu exista nici un alt moment, nici o alta forta sau energie decat cele prezente. Energia pierduta in amanarea sarcinilor de azi pentru ziua de maine ar fi fost suficienta pentru indeplinirea lor. Cat de greu si de neplacut este sa indeplinesti o sarcina care a fost amanata. Sarcina care ar fi putut fi indeplinita la vremea ei cu placere sau entuziasm devine o corvoada, dupa ce a fost amanata mai multe zile sau saptamani.
Promptitudinea scoate corvoada din calcul. Amanarea inseamna delasare, si pornirea de a face inseamna pornirea de a nu face. Indeplinirea unei sarcini este asemanatoare cu plantarea unei seminte; daca nu este facuta la momentul potrivit, atunci celelalte momente vor fi toate nepotrivite. Vara nu va fi suficient de lunga pentru a se maturiza fructul unei actiuni intarziate.
Oamenii care actioneaza prompt intotdeauna, chiar daca fac greseli ocazionale, vor avea succes atunci cand cei care amana, chiar daca au un rationament mai bun vor esua.
Iata cateva sugestii ca sa invingi amanarea:
• Amanarea nu inseamna numai nerespectarea termenelor, inseamna ratarea inceputului. Asadar, porneste! Adu-ti aminte adagiul lui Benjamin Franklin: "nu lasa pe maine ce poti face astazi".
• Lasa deoparte frica de a face ceva nou sau diferit. Cerceteaza subiectul si actioneaza!
• Atunci cand te confrunti cu un proiect complex, nu-l lasa sa te copleseasca. Imparte-l in segmente controlabile. Stabileste un termen pentru fiecare segment in parte.
• Fa lucrurile de care iti este frica sau care iti displac cel mai mult atunci cand esti mai proaspat si plin de energie.
• Fixeaza-ti puncte intermediare. Obtinerea motivatiei inainte de a incepe un proiect care nu va da roade in curand poate fi dificila. Fixand puncte intermediare de executie pentru fiecare etapa a proiectului, vei avea sentimentul de multumire, vazand progresele pe care le faci periodic.
• Incepe de oriunde. Daca nu stii de unde sa incepi un proiect dificil, decat sa-l analizezi tot timpul, mai bine faci o presupunere preliminara si incepi sa lucrezi. Munca in sine stimuleaza creierul. Daca nu functioneaza, o poti lua de la capat. Este mai bine sa-ti asumi un rol activ decat sa stagnezi cu inceperea proiectului.
• Atunci cand lucrezi la un proiect special, care este suplimentar muncii tale obisnuite, este tentant sa-l lasi deoparte "pana cand am mai mult timp". Rezerva-i zilnic o perioada de timp in care sa lucrezi la el.
• Acorda-ti o recompensa cand ai indeplinit o sarcina la timp, pe care de obicei o amanai.

Constientizeaza-ti slabiciunile
Daca ai obiceiuri proaste care te retin, impiedicandu-te sa obtii succesul la locul de munca, iti vei putea intari puterea de a le depasi, spunandu-ti constant: "Stiu ca acest lucru (spune-i pe nume ) ma tine in loc. Nu sunt atat de eficient pe cat ar trebui, nu gandesc atat de limpede, nu-mi pot controla mintea atat de bine cum as putea sa o fac, daca nu as fi impiedicat de aceasta slabiciune. Urasc aceste obiceiuri care ma trag inapoi si care ma vor determina sa esuez. Stiu ca, daca nu-mi schimb acest obicei, ma va lega tot mai mult de el si imi va reduce sansele de a scapa de el".
Vorbeste cu tine insuti in acest fel ori de cate ori esti singur si vei fi surpsins sa vezi cat de repede o sugestie audibila va slabi forta acestui obicei. In scurt timp, aceste invataminte iti vor intari atat de mult hotararea incat vei fi in stare sa scapi de aceasta slabiciune.
Wally L. era unul dintre acei sefi care simtea ca trebuie sa detina controlul total asupra departamentului sau. El superviza 12 tehnicieni, a caror munca, desi era eficienta, era verificata si reverificata de Wally dupa - si adesea in timpul procesului de lucru. Pentru ca fluctuatia de personal din departamentul sau era mai mare decat cea din celelalte sectii, seful sau l-a chemat sa discute acest lucru.
"Wally, intrebarile puse oamenilor la iesirea din schimb au aratat ca cei care parasesc departamentul tau au aceeasi plangere. Spun despre tine ca le supraanalizezi munca. Angajezi oameni buni. Lasa-i sa-si faca treaba."
"Dar", a replicat Wally, "eu sunt responsabil pentru munca lor. Daca nu sunt atent la ei, inseamna ca nu-mi fac treaba."
"Wally, oamenii buni trebuie lasati sa-ti faca treaba, fara ca cineva sa se uite peste umarul lor tot timpul. Eu sunt responsabil pentru munca ta, dar nu iti urmaresc fiecare miscare, pentru ca am incredere in tine. Trebuie sa ai incredere in oamenii care muncesc pentru tine."
"Dar, daca ii las singuri, nu voi putea vedea greselile la timp ca sa le corectez sau nu le voi vedea deloc."
"Sunt alte mijloace de a pastra controlul, fara a-i supraveghea. Exista tehnici demonstrate despre cum sa delegi munca eficient. Invata-le si aplica-le eficient."
Wally s-a gandit mult timp si cu seriozitate la lucrurile discutate. Ii era frica sa renunte la controlul strict, dar stia ca acest lucru trebuie facut.
A fost greu pentru Wally sa se impiedice sa-i mai supravegheze pe oameni. Atunci cand a fost tentat sa se uite peste umarul unui tehnician, si-a spus: "Nu o face. Trebuie sa ai incredere in el".
In timp, si-a construit increderea de care avea nevoie in fiecare muncitor si a recunoscut ca, desi ocazional mai apareau erori, ele erau detectate cu usurinta de tehnicianul de la controlul calitatii si erau remediate. Munca a devenit mai usoara pentru Wally si tensiunea din departamentul sau a scazut. Fluctuatia de personal a incetat, si Wally a putut sa puna in practica planurile pe care le avea.
Emily R. era intotdeauna in criza de timp. Chiar si cand era eleva, se grabea sa-si faca lectiile si indatoririle de acasa, nerabdatoare sa le termine ca sa iasa la joaca. Atunci cand a obtinut prima slujba ca operator de prelucrare date, a avut aceeasi abordare. Era prima care isi indeplinea sarcinile, dar adesea erau pline de erori si trebuiau refacute. Supraveghetorul a atentionat-o sa fie mai atenta si sa nu se mai grabeasca, dar vechile obiceiuri nu puteau fi invinse. Dupa o perioada, sefa ei a trecut-o intr-o perioada de proba. I-a spus: "Emily, esti o persoana inteligenta, dar obiceiul tau de a pune rapiditatea inaintea acuratetei te va impiedica sa faci vreodata o treaba buna. Trebuie sa renunti la acest obicei. Daca nu-ti imbunatatesti randamentul, va trebui sa te concediem". I-a sugerat ca, la urmatoarea insarcinare, sa se concentreze asupra acuratetei si sa nu se grabeasca deloc la timp.
Emily era zdruncinata. Ii placea slujba, dar se mandrea cu viteza ei. S-a hotarat sa incerce sa scape de acest obicei. La urmatoarea sarcina, a lucrat lent o vreme, dar, dupa putin timp, a inceput sa se grabeasca din noi. S-a oprit brusc, a verificat munca pe care o facuse si a observat ca prima parte era corecta, dar ca existau cateva greseli in cealalta parte, in care se grabise. Si-a corectat erorile si si-a continuat munca.
Si-a spus: "Obiceiul prost imi creeaza un mare dezavantaj la serviciu; ma supune la comparatii ridicole, nefavorabile cu altii. Stiu ca am mai multe abilitati decat multi dintre aceia care realizeaza mai multe lucruri ca mine. Acum voi invinge acest obicei prost, acela de a-mi distruge sansele. Ma voi elibera de acest impuls de a pune viteza in fata acuratetei, indiferent cat de greu imi va fi".
Emily a avut nevoie de cateva saptamani ca sa-si programeze subconstientul sa accepte hotararea de a reduce viteza si de a se concentra asupra corectitudinii, devenind astfel unul dintre lucratorii cei mai buni din departamentul ei.

Nu ocoli adevarul
Fii constient de propriile obiceiuri proaste. Nu ocoli problema. Nu poti invinge un obicei prost daca nu admiti ca il ai. Traiesti intr-o inchisoare la nivel psihlogic, pe care ti-ai construit-o singur. Esti legat de credintele, opiniile, pregatirea si influentele din mediul inconjurator. La fel ca majoritatea celorlalte fiinte, ai obiceiuri. Esti conditionat sa ai reactiile pe care le ai.
Iti poti intipari in minte ideea de a-ti imbunatati obiceiurile de la locul de munca, pentru ca ele sa ajunga in adancul subconstientului. La acel nivel, vei dobandi o noua perspectiva de intelegere a felului in care functioneaza mintea. Vei descoperi in tine resurse infinite, care iti vor sustine hotararea si iti vor demonstra adevarul ei.
Daca ai aceasta dorinta puternica de a te elibera de acele oprelisti care iti infraneaza calitatile, esti pe jumatate vindecat. Atunci cand dorinta de a renunta la un obicei prost este mai puternica decat vointa de a continua, vei fi uimit sa descoperi ca nu este greu sa infrangi acest obstacol.
Orice gand indus este amplificat de minte. Fixeaza-ti in minte conceptul de succes si implinire. Concentreaza-te pe aceasta directie noua. Facand asta, vei da nastere unor sentimente care, treptat, vor ingloba conceptele de succes si implinire. Orice idee pe care o stimulezi emotional in acest fel va fi acceptata de subconstient si pusa in practica.
Cabinet de hipnopsihoterapie Boghianu Nicoleta

Cabinet de hipnopsihoterapie Boghianu Nicoleta



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp