1. Ce este ADHD?

ADHD (din en.,, Attention Deficit and Hyperactivity Disorder`` - tulburarea de atentie si hiperactivitate ) este o tulburare caracterizată prin dificultăţi de atenţie şi concentrare, hiperactivitate (agitaţie ) şi impulsivitate si este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale intalnite la copii si la adolescenti. Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă scolară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30 ) .
În manualul de diagnostic DSM IV, se disting trei subtipuri ale acestei tulburări:
a ) ADHD cu pondere mai mare a elementului de inatenţie (ADD ) - copiii sau adolescenţi care fac parte din această categorie sunt apatici, lenţi, "visează cu ochii deschişi";
b ) ADHD în care predomina elementele de hiperactivitate / impulsivitate (H/I ) -predomină activismul, comportamentele agresive, există o rată mare a abandonului şcolar şi a absenteismului
c ) ADHD combinat (CT ) (fiind prezente atât componente de inatenţie, cât şi de impulsivitate / hiperactivitate

2. Cum se manifesta ADHD la copii si adolescenti?

Conform Manualului de diagnostic DSM-IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders ), simptomele ADHD se impart in trei categorii: inatentie, hiperactivitate si impulsivitate, putand surveni si in forma combinată.
Tipul inatent:
Diagnosticul este stabilit in situatia in care copilul prezintă sase sau mai multe simptome de inatentie.

Simptome de inatentie (9 itemi ) :
• Deseori nu observă detaliile, iar in realizarea temelor de acasă sau a altor activităti fac greseli datorate neglijentei
• De multe ori intampina dificultăti cand trebuie să-si mentină atentia concentrată la teme sau la joc, pentru un timp mai indelungat
• De cele mai multe ori, cand altii ii vorbesc dă impresia că nu ascultă
• De multe ori nu urmează intru totul cerintele celorlalti, nu respectă instructiunile si nu pot finaliza temele sau celelalte activităti, sarcini incepute (nedatorându-se unui comportament opozitionist sau neîntelegerii instructiunilor )
• Deseori are greutăti in organizarea temelor si a altor activităti
• Adesea evită sau respinge activitătile sau temele care ii solicită efort intelectual sustinut
• Pierde adesea obiecte care sunt necesare realizării temelor sau activitătilor (jucării, creioane, cărti )
• Se lasă usor distras de stimulii externi, zgomote, etc
• Este uituc in activitătile zilnice

Tipul hiperactiv-impulsiv:
Diagnosticul este stabilit in situatia in care copilul prezintă sase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate.
Simptomele de hiperactivitate (6 itemi ) :
• Deseori isi miscă mainile si picioarele sau nu-si găseste locul pe scaun, se foieste in momente nepotrivite
• De multe ori se ridică in clasă sau in alte situatii in care ar trebui să stea pe scaun
• Aleargă sau se catără in situatii in care acest comportament nu este adecvat
• Are dificultăti cand trebuie să se joace sau să facă diferite activităti de timp liber in liniste
• De multe ori este agitat si are o activitate motorie exagerată, care nu poate fi influentată prin reguli sociale sau prin observatiile parintilor
• Adeseori vorbeşte excesiv, fără să-i pese de constrangerile sociale

Simptomele de impulsivitate (3 itemi ) :
• Deseori răspunde fără să astepte ca intrebarea să fie complet formulată
• Are dificultăti in a-si astepta randul la joc sau in alte activităti de grup
• Ii intrerupe si ii deranjează frecvent pe ceilalti

Tipul combinat:
Diagnosticul este stabilit in situatia in care copilul prezintă sase sau mai multe simptome de inatentie sau sase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate.

Simptomele combinate:

Toţi copiii se pot comporta în moduri care ar putea fi intelese ca inatentie, hiperactivitate sau impulsivitate, simptome principale ale ADHD. Toti avem momente in care ne pierdem rabdarea, raspundem fără să fim intrebati, suntem agitati, ii intrerupem pe altii, sau din contră, visăm cu ochii deschisi si suntem mai apatici, dar nu inseamnă că suferim de ADHD.

3. Ariile in care copiii si adolescentii cu ADHD prezintă dificultăti:

a. Comportament
Majoritatea problemelor comportamentale ale copiilor şi adolescenţilor diagnosticaţi cu ADHD sunt legate de impulsivitate şi distractibilitatea atentiei. Aceşti copii nu pot sta într-un loc nici pentru o perioadă scurtă de timp sipar a avea multă energie. Uneori vorbesc mult şi au probleme în amânarea recompensei. Îşi asumă multe riscuri, şi ca atare sunt mai predispuşi spre a produce accidente sau a fi victime ale accidentelor.
b. Interactiunea socială
În privinţa relaţiilor sociale, copiii şi adolescenţii cu ADHD intămpină dificultăţi in a-si face prieteni si in a respecta regulile sociale. Incalcă limitele impuse de ceilalţi şi tind să nu răspundă la cererile care le sunt adresate. De asemenea, le este greu să respecte drepturile şi proprietatea, dar si sentimentele celorlalţi.
Sunt deseori agresivi, dominanti, ceea ce ii face să fie neacceptati printre colegi. Nu isi insusesc regulile de conduită socială. Copiii cu ADHD nu respectă regulile jocurilor şi au dificultăţi în a-şi aştepta rândul la joc - nu sunt agreaţi ca parteneri de joacă.
c. Funcţionarea cognitivă
Persoanelor cu ADHD le este dificil să-si concentreze atentia si intampină dificultăti in ceea ce priveste memoria de scurtă durată. De asemenea se constată lipsa abilitătii de a anticipa consecinţele acţiunilor. Stilul de învăţare bazat pe perceptia vizuală si pe cea tactil-kinestezică au cea mai mare eficacitate.
De multe ori, ADHD este insotită de tulburări de limbaj sau de tulburări de învăţare.

d. Funcţionare afectivă
La copiii si adolescentii diagnosticati cu ADHD se remarcă un control scăzut al impulsivitătii. Acesti copii trec de la o stare la alta foarte usor (ex: deprimare - extaz ) . De asemenea poate manifesta prietenie sau, din contră, ostilitate puternică in situatii asemănătoare. Prezină tolerantă scăzută la frustrare si manifestă adesea accese de furie. In general au o stimă de sine scăzută din cauza problemelor intampinate in relatiile cu ceilalti sau a stărilor depresive asociate tulburării ADHD.

e. Funcţionare fizică
Abuzul de substante toxice si ranirile datorate loviturilor pot fi efectele unei tolerante ridicată la durere si asumarea unor riscuri extreme. De asemenea, alergiile alimentare pot insoti tulburarea ADHD. Problemele mentionate trebuie studiate si din prisma prezentei unor alte tulburări asociate ADHD, cum sunt tulburările de invătare, anxietate, depresie, s.a.

4. După ce criterii stabileste medicul diagnosticul de ADHD (conform manualului DSM-IV ) :
• copilul a prezentat unele simptome înainte de vârsta de 7 ani;
• manifestă cel putin sase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel putin sase luni;
• este afectat de aceste simptome în activitătile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la scoală si acasă;
• a manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare;
• prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală - schizofrenie sau alte psihoze sau alte tulburări mentale - afective, anxioase, de personalitate. Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistenta si istoricul simptomeleor ADHD (simptome de inatentie si de hiperactivitate/impulsivitate ) si pe nivelul in care acestea produc schimbări ale comportamentului copilului, in mai mult decat un singur context;
• simptomele să determine o afectare semnificativă a functionalitătii la nivel social, academic sau ocupational.

5. Prevalentă si evolutie:
Tulburarea hiperkinetică este una dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă şcolară prezintă simptomele acestei tulburări (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30 ) . Este mai des întâlnită la indivizii cu precedent în tulburările de conduită, dificultăţi de învăţare, ticuri, sindrom Tourette etc.
ADHD debutează în copilărie si poate persista si la vârsta adultă. Desi la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome si la vârsta adultă. Tulburarea debutează in 50% dintre cazuri inainte de 4 ani, dar de cele mai multe ori nu este recunoscută pană la inceperea scolii. Ulterior pot apărea si opozitionismul provocator si tulburările de conduită. Conform unor statistici zonale, in Romania există de două ori mai multi copii (12-19% ) hiperactivi, fată de media internatională (6-9% ) .
ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminin. Raportul băieti:fete este 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, căci predomină forma ADHD cu inatentie. ADHD poate fi tratat numai medicamentos.
Studiile arată că, dacă nu beneficiază de tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD se indreaptă către delincventă juvenilă. Dacă nu sunt sustinuti de familie, dacă nu beneficiază de suport educational si material si dacă nu detin inteligentă superioară, copiii afectati de ADHD ajung să comită infractiuni. Un alt studiu psihopatologic realizat în cadrul Directiei Generale a Penitenciarelor din România a relevat faptul că 85% dintre detinuti suferă de ADHD.

6. Cauzele aparitiei ADHD:
Patogenia exactă a tulburării nu este cunoscută, dar cercetările recente au evidentiat că cel mai probabil ADHD este de natură genetică (cercetătorii sunt preocupati de identificarea genelor care predispun la aparitia ADHD ) . Studiile de imagistică cerebrală au adus dovezi asupra existenţei unor modificări la nivelul creierului, care sprijină teoria că ADHD este o afectiune neurobiologică au descris următoarele anomalii care sustin ipoteza neurobiologică a tulburării:
• alterări ale structurii creierului;
• dovezi neuroanatomice: disfuncţionalităţi neurotransmiţătorilor implicati in controlul atentiei si in controlul activitătii (dopamina şi norepinefrina ) :
• dovezi neurochimice: - diferenţe ale activării unor regiuni cerebrale responsabile de mecanismele de inhibiţie (lobii frontali ), ceea ce duce la dificultăti in inhibarea reactiilor emotionale, cognitive si comportamentale - dovezi neuropsihologice.
Există ipoteze etiologice care susţin că expunerea în viaţa intrauterină la alcool, tutun, droguri si alte substanţe neurotoxice (plumbul ) creste riscul dezvoltării ADHD.
Teoria nutritională, conform căreia consumul crescutde zahăr sau adaosul de aditivi alimentari (coloranti si conservanti ) ar fi responsabilă de aparitia hiperactivitătii, nu a fost sustinută de datele experimentale.
Un studiu realizat de către National Institute of Health demonstrează că o dietă restrictivă fără consum de zahăr nu ameliorează simptomatologia decat la 5% dintre copiii cu ADHD. Alte studii demonstrează că nu există nicio corelatie intre consumul de zahăr si ADHD.

7. Afecţiuni asociate cu ADHD
Mulţi copii cu ADHD suferă şi de alte afectiuni care pot complica atat diagnosticul cat şi tratamentul. Cele mai frecvente afecţiuni care pot coexista cu ADHD sunt:
 Dizabilităţile de învăţare
Dizabilitătile de invătare includ dizabilităti de citire, probleme la matematică si la formulările scrise. Pacienţii cu dizabilităţi de învăţare obţin scoruri sensibil mai mici decât cele considerate normale în conformitate cu vârsta, şcolarizarea şi nivelul de inteligenţă. În plus, aceste caracteristici includ autoapreciere şi abilităţi sociale reduse.
 Tulburarea opoziţionismului provocator (ODD - Oppositional Defiant Disorder ) şi tulburarea de conduită (CD, Conduct Disorder )
Conform National Institute of Mental Health (NIMH ) din SUA, copiii cu ADHD, în special băieţii, au un risc mai mare de a dezvolta două tulburări psihiatrice, tulburarea opoziţionismului provocator şi tulburarea de conduită.
• ODD se caracterizează printr-un comportament nesupus, sfidător, negativ şi ostil faţă de formele de autoritate, care persistă timp de cel puţin şase luni.
• CD se caracterizează printr-un comportament persistent de violare a normelor sociale şi a drepturilor altora.
• Deoarece în prezent nu există tratamente aprobate pentru ODD sau CD, părinţii pot avea nevoie o susţinere suplimentară pentru a putea controla aceste manifestări ale copiilor cu ADHD.
 Tulburările afective şi anxioase
Copiii cu ADHD prezintă risc mai mare de a dezvolta probleme privitoare la anxietate sau depresie, deşi este posibil ca aceste tulburări afective să nu se manifeste înainte de adolescenţă sau de vârsta adultă. Indiferent de originea tulburărilor, multi experti consideră că unele consecinte ale comportamentelor cauzate de ADHD pot produce prin ele insele anxietate sau depresie si pot reduce stima de sine. Atuci cand sunt prezente, tulburările afective sau anxioase necesită tratament specific, suplimentar fată de ADHD.

8. Profilaxie si tratament
Studiile nu relevă modalităti de prevenire a ADHD. Este recomandat ca pe timpul sarcinii, să se evite fumatul, consumul de alcool sau de alte substante toxice, nu numai ca măsură de prevenire a ADHD, ci si a altor probleme de sănătate ale viitorului copil. Părintii pot tine cont de cateva sfaturi utile pentru a reduce riscul problemelor de atentie si de invătare ale copiilor:
• Urmărirea medicală atentă a mămicii pe timpul sarcinii si respectarea unor comportamente sănătoase in această perioadă
• Să urmeze scoala părintilor, prin care invată bune abilităti parentale
• Antrenarea atentiei si maximizarea abilitătilor de invătare, printr-o stimulare adecvată in perioada prescolară (3-6 ani ) . Imbunătătirea atentiei se realizează prin jocuri de tip puzzle, găsirea unor detalii, in nici un caz prin privitul la televizor.
Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient si este de trei feluri:
• Terapie comportamentala (incluzând antrenament si terapie )
• Medicatia
• Terapia combinată (medicatie si terapie comportamentală )

Referinte bibliografice:

1. DSM - IV - TR (Manual de diagnostică si statistică a tulburărilor mentale ), Editura Asociatiei psihiatrilor Liberi din Romănia, 2000;
2. Stanciu Camelia,, Psihodiagnoza si psihoterapia copilului cu sindromul deficitului de atentie si hiperactivitate``
3. www.wikipedia.ro