Copilăria, despre care cei din jur ne învață că e cea mai frumoasă perioadă a vieții, și culmea... noi îi credem, perpetuând cutuma, este de fapt pentru mica ființă o perioadă foarte grea, pe care din fericire nu o conștientizează. Pentru că nu are o gândire rațională formată, copilul nu poate alege ceea ce interiorizează: „Așa e bine... așa e corect... așa nu e voie... așa trebuie... așa se face... așa-i frumos..." și toate astea pentru că așa spune mama, tata și restul lumii!

La început totul e numai bucurie, copilul este el însuși și își trăiește viața cu entuziasm și curiozitate. În etapa a doua, copilul trăiește durerea provocată de interdicții și reguli. El își dă seama că nu are voie să trăiască oricum și ceea ce i se cere de multe ori nu este în concordanță cu ceea ce este în interiorul lui, ca dorință. În cea de-a treia etapă se produce revolta copilului, o luptă de putere dintre el și restul lumii. Acesta este momentul când se produce o diviziune: unii rămân blocați în această etapă pe toată durata vieții, adică vor fi mereu reactivi, revoltați și furioși în situații de criză, alții își vor modela personalitatea așa cum li se impune de mediul în care trăiesc.

În ultimele două etape, pentru a se apăra de suferința simțită în etapa a doua, psihicul viitorului adult „va construi" o serie de măști: prin noul mod de a funcționa, omul ascunde față de sine însuși și față de cei din jur, suferința nerezolvată. În acest articol voi vorbi despre masca dependentului.

Mulți dintre noi privim abandonul ca fiind doar de ordin fizic, dar acesta îmbracă diverse forme. Este sentimentul că ești părăsit, că ești dat deoparte, că nimeni nu se ocupă de tine. Ca și copil te poți simți abandomat dacă se naște un alt copil în familie, dacă ești lăsat în grija altora spre a fi crescut, dacă ești internat în spital, dacă nu ai cui spune problemele tale. De multe ori situația nu este practic un abandon, este o necesitate, dar important este felul cum se resimte situația la nivel psihologic, deci traumatizantă. De cele mai multe ori persoanele care au frică de abandon au și frică de respingere. Ele nu se exclud una pe alta.

Un om care dezvoltă această frică își va construi în timp masca dependentului - frica că nu poate face nimic singur, că toți sunt mai buni ca el în orice situație, așa că simte mereu nevoia de a fi ajutat.

Iată câteva situații în care poți regăsi frica de abandon:

o Aceste persoane simt o foame afectivă și la maturitate vor dezvolta probleme legate de obezitate. Poate apare mâncatul compulsiv, hrana fizică înlocuind hrana emoțională de care au atâta nevoie. De asemenea lipsa hranei fizice în copilărie poate provoca o rană de abandon;

o Persoanele cu această frică sunt sau devin victime în relațiile cu cei din jur. Dramatizează viața pe care o trăiesc, se plâng mereu, totul e dificil, totul li se întâmplă doar lor, își vor găsi în permanență diverse boli, de multe ori imaginare, dar din păcate, cât de curând, acestea pot deveni realitate. Astfel vor atrage persoane care să îi ajute mereu să îi poarte de grijă, deci să se simtă în siguranță;

o Dependentul va juca foarte des rolul salvatorului. Faptul că el ține sub control victima, îl face să se simtă confortabil, că nu e singur, că are pe cineva alături. El va fi de obicei „tatăl" sau „mama" fraților mai mici și va încerca mereu să-i salveze din impas, astfel simțindu-se important;

o Persoana cu frică de abandon are în permanență nevoie de susținerea celor din jur, nu poate lua singură decizii, nu își asumă o alegere. Astfel, pentru cei din jur poate părea un om leneș, deși nu este așa. Frica de acțiune îl face să nu se hotărască în a lua decizii, să fie mereu oscilant, confuz;

o Persoana dependentă are frică de singurătate și va face orice, până la umilință, pentru a putea păstra pe cineva pe lângă ea. Faptul că nu are încredere în sine, nu acționează și deci nu are nici rezultate care să o facă să se simtă bine, se simte mereu nedemnă de a fi iubită, consideră că nu merită nimic bun și faptul că cineva stă cu ea e un privilegiu. Foarte des vei auzi acestă persoană spunând: „Ce m-aș face fără... el... ea...?” 

o Tristețea este emoția pe care o trăiește cu preponderență, de aceea nu de puține ori, persoana dependentă ajunge la depresie și sinucidere;

o Persoana dependentă are o frică nejustificată de autoritate, nu acționează în situații banale de a-și revindeca un drept, de a-și rezolva o problemă. De multe ori are o tentativă de a manipula autoritatea, fiind obedient, drăguț în mod exagerat, pentru a evita reacțiile autoritare și eventuala pedeapsă;

o Se simte mereu vinovat de nefericirea și problemele altora, la fel cum și el îi găsește pe ceilalți vinovați de problemele lui;

o Deoarece simt mereu nevoia de a li se acorda atenție, în relații devin foarte geloși, posesivi, trăind mereu cu frica de a nu rămâne singuri;

o Persoana dependentă are o foarte mare nevoie de viață sexuală, această parte a vieții considerând-o, poate, cea mai importantă. Prin sex se simte dorită, simte că primește atenția necesară, simte simbioza dintre ea și partener, deci siguranța de care are nevoie, ca să se poată relaxa cât de cât.

o Persoana cu frică de abandon va sta în relații nesatisfăcătoare, nu își va îndeplini dorințele, hobby-urile, va fi nevoită să-i facă pe plac partenerului în ceea ce privește alegerea prietenilor, va fi vigilentă în relațiile cu cei din jur ca să nu-și supere partenerul sau să se facă de râs;

o În relații pot apărea două situații: fie stau în relații toxice, de cele mai multe ori negând problemele, fie evită să intre în relații, invocând justificări, pentru a nu fi puși în situația de a fi părăsiți, conform principiului „mai bine evit decât să confrunt situația".

Deși e foarte greu și presupune mult efort din partea persoanei, există soluții terapeutice pentru rezolvarea acestei probleme și redefinirea modului de a-ți trăi viața. Să știi că poți fi puternic!