Când ne naștem, pentru a putea supraviețui, avem nevoie de o altă persoană. Din primele momente aceasta ne va învăța cum să ne adaptăm la viață și cum să ne dezvoltăm. Omul este o ființă socială, el nu poate trăi izolat și dacă această persoană nu există noi nu vom putea supraviețui. Creierul începe să se dezvolte odată cu prima noastră relație, aceasta fiind baza de pornire. Este perioada decisivă din viața noastră, relațiile ulterioare fiind ca o extensie a celei dintâi conexiuni.

Din nefericire, pentru mulți dintre noi, această primă interacțiune nu este una foarte bună sau persoana cu care ne conectăm nu este bine cu ea însăși. Chiar dacă noi după naștere nu înțelegem ce ni se întâmplă, există o memorie a emoțiilor negative și dureroase pe care le trăim. Avem amintiri nu tocmai plăcute din primii ani de viață, care se depun în subconștient și ne controlează ulterior acțiunile. Pe măsura dezvoltării noastre, vom asocia trăirile neplăcute cu cea mai primară emoție, care ne asigură supraviețuirea - frica. Din păcate noi nu înțelegem frica ca fiind emoția care ne ajută să supraviețuim, să nu simțim durerea, ci o privim ca pe ceva negativ, rușinos și de aceea, pe măsură ce creștem simțim imperios nevoia de a ne ascunde această emoție - nimeni nu trebuie să știe că îmi este frică!

Pentru a rezolva această problemă noi vom crea cu mintea noastră „un înveliș de protecție" - când suntem într-un loc nou, într-o situație neobișnuită, când simțim nesiguranță, dar nu vrem ca ceilalți să-și dea seama, pretindem că totul este în regulă și ascundem frica în diverse moduri. Acest sistem alcătuit din emoție, frică și protecție este adânc ascuns în subconștientul nostru. Imaginea pe care o dezvoltăm despre noi înșine se bazează pe felul cum am intreacționat în copilărie cu cei din jurul nostru. Deci, în creierul nostru s-a dezvoltat un tipar și vom atrage în viața noastră oameni care se potrivesc tiparelor noastre și care ne provoacă situații similare celor trăite în copilărie . Atunci vom încerca să ne protejăm și mai tare fără să ne dăm seama că astfel ne agățăm, „intrăm" și mai mult în situația respectivă.

Mintea noastră subconștientă, ceea ce credem despre noi, acționează ca o sită, ca un filtru asupra lumii înconjurătoare. Noi știm că suntem într-un fel, dar de fapt nu este așa. Nu trece de sită nimic din ceea ce nu este în conformitate cu tiparele noastre. Ceea ce știm despre noi, felul cum le dăm voie celor din jur să ne trateze, tiparul după care trăim, ne creează destinul. Oamenii care au reușit să urce pe anumite trepte ale evoluției, care sunt puternici, inspirați, creativi, au reușit să schimbe aceste tipare.

Deci, ca o concluzie, limitările pe care le avem vin de la persoane semnificative din viața noastră și de la experiențele pe care le-am trăit până în acest moment. Dacă vrei să „spargi" tiparele, va trebui să ai alătuiri de tine o altă persoană, de obicei un terapeut și, de asemenea, să depui efort pentru noi experiențe în viața ta. Deci trebuie să faci cu totul altceva decât ai făcut înainte! Din păcate, de multe ori nu rezolvăm problema pentru că, fie persoana nu e suficient de experimentată să te însoțească pe drumul schimbării, fie tu ești obsedat de putere și vrei să-ți rezolvi problema singur, folosindu-ți bineînțeles mintea, logică. Doar că problemele pe care le avem sunt de natură emțională și nu au legătură cu logica. De aceea și cărțile self-help, coaching-ul, nu dau rezultate decât pe termen scurt. Ele te învață să fii puternic, să-ți folosești partea cognitivă, emisfera stângă, pe când limitările noastre vin din subcontient, din emisfera dreaptă. Concluzia ar fi că sursa problemei sunt emoțiile, iar pentru reușită avem nevoie de un aliat plin de compasiune și iubire pentru noi și bineînțeles să alegem să fim vulnerabili, să ne lăsăm ghidați, nu să luptăm sau să fugim, așa cum am fost învățați.

Noi nu trebuie să ne luptăm cu emoțiile noastre, să le reprimăm, să le schimbăm, să le ascundem de ceilalți. Cu cât ne vom încăpățâna să le negăm, să le schimbăm, cu atât ele vor deveni mai reactive, mai „rele", mai puternice. E ca atunci când încerci să schimbi pe cineva. Se întâmplă la fel - devine mai reactiv, mai încăpățânat, mai puternic în tiparul lui. Deci emoțiile nu le schimbi folosind intelectul, ci le accepți, cu înțelegere, cu iubire, cu blândețe. Deci, folosesc emoția pentru a gestiona o altă emoție. Legătura dintre gând și emoție nu este o legătură simplă de tipul cauza - efect, ci este o legătură în buclă, gândul produce emoția, dar și emoția este la rândul ei generator de gânduri.

Deoarece subconștientul nostru este cel care e la cârma evoluției noastre, el deține controlul, noi nu vom putea schimba ceva doar învâțănd logic. În schimb, dacă suntem atenți la acțiunile noastre ne vom prinde dacă e ceva în neregulă cu noi: fac mereu aceleași greșeli, întâlnesc mereu oameni care îmi produc suferințe, sunt mereu stresat, trădat, umilit, nu am timp niciodată pentru mine, ceea ce-mi propun obțim cu dificultate, mă îmbolnăvesc, oamenii din jur nu mă respectă, ajung ușor în zona adicțiilor, nu sunt comunicativ, mi-e frică să-mi spun părerea.... și lista poate continua.

Din copilărie persoana învață că nu este normal să-ți exprimi emoțiile, să le recunoști și să înveți să le gestionezi. Se produce un blocaj și apare frica de a lua contact cu propriile emoții și cu ale celor din jur. Cu cât persoana se maturizează, cu atât își pierde sensibilitatea, devine înrobit de propria viață, de propriile stereotipuri. Astfel dispare spontaneitatea, nu mai încearcă lucruri noi, trăiete într-un cadru - conservatorismul. Persoana va merge exact pe același drum prăfuit și bătătorit de părinții, bunicii, străbunicii săi, chiar lăudându-se cu asta: semăn cu mama, semăn cu tata, voi sfârși ca unul sau ca altul, așa se face, așa sunt eu... Doar ideea că ar putea fi altfel îi produce anxietate, o frică de fapt irațională, o frică de necunoscut, de conștientizare.

Maturizarea, fără schimbarea acestor tipare, a acestor reguli din copilărie, va face persoana să se simtă mereu obosită, stresată, tensionată, deprimată, creându-se terenul fertil pentru dezvoltarea bolilor. Așadar, până nu trăiești conștient și nu înțelegi alegerile făcute, este ca și cum ai fi altcineva, nu tu însuți. Trăiești și acționezi ca efect la ceea ce ți s-a întâmplat înainte, conform experințelor anterioare.

Întrebarea la care probabil aștepți răspuns: Ce ar trebui să fac?

• Primul lucru este contientizarea problemelor emoționale, înțelegerea lor, cel mai bine alături de un terapeut. Deci, o curățenie emoțională, aș spune eu...

• Dacă urmează să fii părinte, în special mamă, învață de la un terapeut cum să devii împăcată cu viața ta și schimbă-ți tiparele. Nu cred că vrei să-i faci copilului tău ceea ce ți-au făcut ție părinții! Doar așa îți vei crește copilul într-un mod sănătos.

• Învață cum să te iubești pe tine, iubește-te atunci când greșești, învață să fii blând și bun cu tine.

Ai curaj să fii tu însuți?