Fuga de acasă a adolescentului, cui îi aparţine vina ?

Fuga de acasa este un eveniment cu care se confrunta nu puţine familii cu adolescenţi şi reprezintă o situaţie de criză în cadrul familiei respective. Părinţii simt că au pierdut complet controlul si pe drept cuvânt îşi fac griji că printr-un asemenea gest adolescentul îşi compromite viitorul.
Sursa conflictului între adolescent şi părinţi se poate datora unui nivel ridicat al încărcăturii emoţionale, unui sistem diferit de valori dar şi lipsei de informaţie cauzată de o comunicare ineficientă.
Deasemenea o sursa de neintelegeri si conflict pot fi percepţii eronate atât din partea adolescentului cât şi a părinţilor lui.
De multe ori un comportament indezirabil pedepsit prea aspru sau neadecvat are ca şi consecinţă, îndepărtarea de famile.

Eforturile adulţilor de a-i controla pe adolescenţi pot avea exact efectul opus celui dorit şi de fapt pot contribui la deconectare, înstrăinare, şi resentimente mai degrabă decât să-i motiveze să se schimbe.
Sentimentele intense de iubire neînţelese de părinţi pot sta la baza unor comportamente de genul,, fugii de acasa”
Pot căpăta o valoare propulsatoare pentru conduita adolescentului indragostit, afectivitatea fiind în relaţie cu motivaţia.
Adolescentul nu mai este capabil să-şi depăşească egocentrismul, să fie tolerant relaţional cu părinţii săi, îi lipseşe echilibru emoţional, autocontrolul precum şi simţul proporţiei.
Rezultă o abatere comportamentală gravă, încălcări serioase de principii, chiul, fugă de la domiciliu şi folosirea minciunii, a şireteniei pentru a dobândi banii necesari deplasării.
Adolescentul are nevoie de spaţiu pentru a se defini ca individ separat şi autonom.
De aceea este mai util să se manifeste o oarecare toleranţă faţă de comportamentele greşite ce însoţesc în mod natural procesul de maturizare.
Tratarea cu mai multă toleranţă şi respect pot crea mai multe şanse ca adolescentul rebel să redevină cinstit şi corect.
Când familia se concentreaza pe,, simptom”şi anume pe,, fuga de acasă” pierd din vedere adolescentul ca fiinţă, ca individualitate care indiferent de vârstă merită să fie respectat, să-i fie respectate nevoile, aspiraţiile.
În loc de a avea beneficii dau voie ca problema să se agraveze.
Adolescentul are nevoie de afecţiune, să vadă că este preţuit, că-i sunt apreciate calităţile, că se ţine cont de părerile lui, că poate participa la deciziile ce-l privesc.
Totodată este necesar ca în familia cu adolescenţi să se stabilească limite adică reguli adecvate vârstei şi actualizarea acestora periodic.
Părinţii greşesc stabilind standarde nerealiste de a lungul timpului, pretinzând din ce în ce mai mult de la copilul lor din dorinţa de a corespunde societatii din ce in ce mai competitive.
Este necesar ca macar din timp in timp să verifice dacă aşteptările lor sunt realiste şi să poată renunţa la cele nerealiste, acest lucru ar micşora presiunea exercitată asupra adolescentului.
Relaţiile din afara familiei pot compensa insatisfacţiile legate de relaţiile de familie.Dacă părinţii ar avea un ataşament securizant pentru copii, ar putea diminua influenţa colegilor şi de a creşte, prin urmare, probabilitatea ca adolescentul să respecte limitele impuse de părinţi.
Pentru a fi adecvat ca părinte este necesar,, să hrăneşti dar, să nu sufoci” să fii în măsură să empatizezi cu adolescentul de lângă tine, să îţi aminteşti că ai fost ca el şi să-i povesteşti din experienţele tale trecute, vei descoperi că funcţioneaza mai bine decât cea mai argumentată predică.
Vei fi surprins să constaţi că îţi va cere sprijinul când se va afla într-o situaţie dificilă.Va fi capabil sa exprime clar ce doreşte de la tine iar tu, ca parinte îi vei putea acorda şansa de a deveni responsabil acordându-i încredere.