Cele mai noi descoperiri în tratamentul atacurilor de panică

Importanţa gândurilor în atacurile de panică
În timp ce multe persoane simt cum inima „tropăie” după ce urcă scările, mult mai puţini interpretează creşterea bătăilor inimii drept un semn că un atac de cord este iminent. Aceştia din urmă sunt cei vulnerabili la atacurile de panică. Modelul cognitiv al atacurilor de panică, sugerează că ele au loc deoarece anumite senzaţii corporale sunt greşit interpretate ca fiind o catastrofă. În acest model, principala caracteristică pentru înţelegerea tulburării de panică este atribuirea unor consecinţe teribile care urmează senzaţiilor corporale şi nu senzaţiile în sine. [1]

Într-o cercetare (Teachman, Marker, & Clerkin, 2012), s-a evaluat modul în care schimbarea în interpretările catastrofice ale senzaţiilor corporale prezic reducerea simptomelor. S-a descoperit că schimbarea în aceste interpretări eronate prezic într-adevăr reducerea severitaţii simptomatologiei generale, frecvenţa atacurilor de panică, stresului şi evitării. În ansamblu, rezultatele susţin modelul cognitiv al panicii şi oferă dovezi că modificarea gândurilor poate indica un rezultat mai bun al tratamentului. [1]

Într-un alt studiu (Teachman, Marker, & Smith-Janik, 2009), cercetătorii arată că asociaţiile automate care se fac în legătură cu panica nu numai că se schimbă în timpul terapiei cognitive-comportamentale pentru tulburarea de panică, dar aceste schimbări sunt legate şi de reducerea simptomelor [2].
Şi acest studiu susţine modelul cognitiv şi importanţa gândurilor în tulburarea de panică.

Auto-eficacitatea
Pe lângă, interpretările catastrofice, un alt element important este auto-eficacitatea în legătură cu panica, adică abilitatea percepută de a face faţă atacurilor de panică (sau cât de mult crezi că te poţi descurca cu un atac de panică) . Rezultatele indică faptul că schimbarea în auto-eficacitate într-o sedinţă, dar nu şi în interpretările catastrofice, indică nivelul de anxietate din săptămâna următoare.
Cu toate acestea, într-o analiză inversată, schimbarea anterioară în nivelurile simptomelor de anxietate, prezic schimbarea în auto-eficacitate, la următoarea şedinţă. Aceste rezultate subliniază rolul auto-eficacităţii în schimbarea din terapia cognitiv-comportamentală pentru tulburarea de panică şi relaţia de reciprocitate dintre auto-eficacitate şi nivelul simptomelor de anxietate. [3]

Importanţa expunerii
Cel mai fundamentat tratament psihosocial pentru atacuri de panică sau tulburarea de panică este terapia cognitiv-comportamentală, care se concentrează pe expunerea repetată la situaţiile şi senzaţiile care induc frica, ajutată de un set de modalităţi de a face faţă, bazate pe control. Persoanele sunt încurajate să aplice tehnici cognitive de control al gândurilor negative şi tehnici somatice de control al reacţiilor organismului la expunerea faţă de senzaţiile sau situaţiile care produc frică. [4]

Astfel, în plus faţă de modificările care se produc la nivelul gândirii, modalităţile de a face faţă, specifice terapiei cognitiv-comportamentale, includ traininguri de respiraţie şi de relaxare. Totuşi nu se cunoaşte exact cum se sporeşte efectul unei modalităţi, adăugând o altă modalitate. [4]

Învăţând să se relaxeze în situaţiile care provoacă frică, persoanele cu atacuri de panică, pot reduce anxietatea şi riscul ca acestea să se declanşeze. În primă fază se stabileşte o ierarhie a situaţiilor temute sau a senzaţiilor care sunt interpretate ca fiind catastrofice.
După care se realizează expunerea, prima dată în imaginaţie şi ulterior recreînd situaţiile sau senzaţiile problematice.
Cele mai noi descoperiri în tratamentul atacurilor de panică susţin eficienţa terapiei cognitiv-comportamentale şi importanţa tehnicilor cognitive de modificare a gândurilor dar şi a celor comportamentale de relaxare şi de expunere

Bibliografie:
1. Teachman B.A., Marker C.D., Clerkin E.M. – Catastrophic misinterpretations as a predictor of symptom change during treatment for panic disorder, 2012.
2. Teachman B.A., Marker C.D., Smith-Janik S.B. – Automatic associations and panic disorder: Trajectories of change over the course of treatment, 2009.
3. Fentz HN, Hoffart A, Jensen MB, Arendt M, O`Toole MS, Rosenberg NK, Hougaard E. – Mechanism of change in cognitive behaviour therapy for panic disorder: the role of panic self-efficacy and catastrophic misinterpretations, 2013.
4. Alicia E. Meuret, Kate B. Wolitzky-Taylor, Michael P. Twohig, and Michelle G. Craske – Coping skills and exposure therapy in panic disorder and agoraphobia: latest advances and future sirections, 2012.