Celelalte exerciţii din trainingul autogen Schultz

Celelalte exerciţii din trainingul autogen Schultz

Exerciţiul căldurii

 

După exerciţiul greutăţii din trainingul autogen urmează exerciţiul căldurii. Senzaţia de căldură este, de asemenea, considerată de majoritatea oamenilor ca fiind una plăcută. Exerciţiul este foarte asemănător celui dinainte, atâta doar ca înlocuim "greu" cu "cald" şi ne inducem senzaţia de caldură, şi nu cea de greutate. Formulele sunt următoarele:

 

Braţul drept e cald

Braţul stâng e cald

Braţele sunt calde

Piciorul drept e cald

Piciorul stâng e cald

Picioarele sunt calde

Braţele şi picioarele sunt calde

Tot corpul e cald

 

Începem şi terminăm cu formula principală "Sunt calm, relaxat". Şi, de asemenea, între toate formulele de mai sus trebuie introdusă formula principală.

 

Trebuie făcut tot de două ori pe zi, timp de o săptămână.

 

Dar, atenţie, exerciţiul nu se face când avem febră, pentru că în timp ce îl practicăm chiar creşte temperatura corpului. Şi nici când e caniculă, nu va fi deloc plăcut.

 

Nu renunţăm la exerciţiul greutăţii. Începem cu el şi continuăm cu exerciţiul căldurii.

 

Exerciţiul ritmului cardiac

 

De cele mai multe ori când suntem anxioşi avem palpitaţii, cam asta e prima senzaţie fizioligică pe care o avem când suntem foarte îngrijoraţi, tensionaţi sau chiar nervoşi. Şi acestea, din fericire, pot fi controlate dacă învaţăm cum să facem asta.

 

Formula este foarte simplă: "Inima bate liniştit şi ritmic." şi ne imaginăm cum facem pase descendente cu mâna dreaptă în zona inimii, cu alte cuvinte, cum ne mângâiem pieptul, în zona inimii, ca şi cum am calma-o. Începem şi terminăm cu "Sunt calm, relaxat."

 

Dar, atenţie, s-ar putea ca în prima fază să simţiţi ca ritmul cardiac, din contră, se accentuează, în loc să se diminueze. Acest lucru e normal la început. Nu înseamnă că se întâmplă acest lucru, doar că cu cât ne concentrăm atenţia mai mult asupra unei părţi din corp, cu atât senzaţia fiziologică o vom resimţi mai intens. Vă propun un experiement mental. Concentraţi-vă, timp de un minut, cum vă pulsează sângele în buricul degetului arătător. Veţi simţi, cel mai probabil, destul de intensă senzaţia aceasta. Asta nu înseamna că în acel minut tensiunea chiar a crescut în deget, ci, pur şi simplu, nu eraţi atenţi la acest lucru.

 

Exerciţiul plexului solar

 

Următorul exerciţiu este cel al plexului solar. Plexul solar este zona abdomenului. De multe ori, când oamenii sunt stresaţi, au tot felul de senzaţii fiziologice neplăcute în zona abdomenului, fie ca e vorba de dureri de stomac şi alte senzaţii de disconfort, ajungându-se chiar la ulcer, fie că e vorba de dureri în zona burţii, diaree, sau, din contră, constipaţie, ajungându-se la sindromul de intestin iritabil.

 

De aceea exerciţiul plexului solar ne ajută să facem faţă acestui disconfort abdominal şi să îl controlăm. Formula este foarte simplă: "Plexul solar e cald." şi ne imaginăm cum avem mai mulţi sori în zona abdomenului, care emană căldură.

 

Exerciţiul răcirii frunţii

 

Urmează exerciţiul răcirii frunţii, al cărui formulă este: "Fruntea e rece". Senzaţia de frunte rece sugerează ideea de minte limpede, de gândit la rece. Pentru a ne induce senzaţia de frunte rece, ne putem imagina că atingem fruntea de un geam rece sau că o boare de vânt ne atinge fruntea pe varful unui munte etc. Se începe şi se termină cu formula "Sunt calm, relaxat" şi se continua după celelalte exerciţii, de două ori pe zi.

Cabinet Individual de Psihologie Simion Madalina
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Acest site folosește cookies. Continuând navigarea vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK