Consilierea şi psihoterapia persoanelor/cuplurilor infertile

Experienţa infertilităţii implică o provocare pentru partenerii unui cuplu, întrucât, parentalitatea reprezintă o dimensiune socială şi emoţională valorizată de societate. Fiecare cuplu îşi construieşte o identitate proprie, în care scopurile de viaţă ale partenerilor sunt conciliate, iar eforturile comune sunt menite să satisfacă aşteptările partenerilor şi să le aducă mulţumire. Dificultatea de a avea copii este, cel mai adesea, percepută ca o experienţă dureroasă, partenerii interogându-se asupra factorilor care au condus la o astfel de situaţie, precum şi asupra posibilităţilor de a o surmonta.

Aproape invariabil, cuplurile diagnosticate cu infertilitate ajung să experimenteze stresul, inclusiv în planul relaţiei. Riscul pentru distres creşte pe măsură ce cuplurile eşuează în încercarea de a avea copii şi înaintează în vârstă. Chiar daca o parte dintre partenerii unor astfel de cupluri ajung să se resemneze în timp, sentimentele contradictorii şi nivelul scăzut al stării de bine sunt variabile cărora psihologii şi psihoterapeuţii trebuie să le acorde atenţie, întrucât rezultatele studiilor evidenţiază legătura consistentă dintre nivelul stresului şi succesul eforturilor pe care cuplurile infertile le fac pentru a avea un copil (De Liz şi Strauss, 2005; Tuschen-Caffler, Florin, Krause şi Pook, 1999 ).

Având în vedere faptul că experienţa infertilităţii este descrisă în literatura de specialitate ca fiind încărcată de o serie de trăiri de neadecvare, culpabilitate, stigmat şi de asemenea, luând în considerare premisele terapiei experienţiale conform cărora problemele pe care oamenii le resimt se datorează reprimării şi/sau sterilităţii emoţionale ca urmare a presiunii societăţii de a-i determina să se armonizeze la viaţa de grup impusă de aceasta, după cum „rezolvarea” acestora implică acceptarea, autenticitatea sentimentelor, creşterea resurselor (Nichols şi Schwartz, 2001 ) terapia experienţială în asistarea cuplurilor infertile poate conduce la spargerea aşteptărilor rigide şi a deblocării îngrijorărilor pentru ca persoanele să poată să se bucure de celelalte aspecte pozitive din viaţa lor care au fost fie ignorate, fie uitate.

În timpul şedinţelor de terapie experienţială beneficiarii resimt reuşite, succese, identifică obstacole pe care le surmontează, îşi îmbunătăţesc stima de sine asumându-şi mai multă responsabilitate pentru acţiunile lor, facilitând schimbarea, creşterea emoţională. Întrucât în cadrul terapiei clienţii sunt mai degrabă atenţi asupra sarcinilor pe care le au de efectuat, a activităţii în sine mai degrabă decât asupra aspectelor terapeutice ale experienţei, sunt mai predispuşi să se comporte autentic. Atunci când terapeutul şi clientul procesează experienţa trăită prin intermediul discuţiilor care pot avea loc fie în timpul activităţii, fie după aceasta, iar prin intermediul feedback-ului primit clientul ajunge să identifice şi să evalueze gândurile, modalităţile în care a acţionat sau alte experienţe care au precedat o serie de comportamente adoptate în viaţa de zi cu zi.

Terapia experienţială poate fi utilizată atât în lucrul cu copiii, adolescenţi, adulţi, cupluri şi familii, în tratarea dependenţelor, tulburări de comportament, de dispoziţie, tulburări alimentare, sexuale, depresii, tulburare bipolara, traumă, pierdere, suferinţă.