Este viaţa emoţională un mister?

Dacă în viaţa de zi cu zi experimentaţi cele de mai jos, atunci este bine să cunoaşteţi câteva lucruri.

Dificultăţi în reglarea emoţională
- reactivitate emoţională (frică, furie, evitare) la stimuli minori;
- dificultate în a-si reveni sau a-şi gasi echilibrul emoţional;
- tendinţa de a disocia în situaţii stresante;
- comportamente auto-distructive (tăiere, ardere);
- coping prin consum excesiv de alcool sau droguri.

Probleme interpersonale
- dificultate în ceea ce priveşte intimitatea şi încrederea;
- sensibilitate exagerată la critici;
- incapacitate de a asculta puncte de vedere diferite/opuse;
- tendinţa de a ieşi din relaţii sau de a părăsi locuri de muncă fără a negocia;
- istoric de victimizare repetată (violenţă domestică).

Competenţele emoţionale reprezintă capacitatea de a identifica, monitoriza, gestiona şi exprima emoţiile pentru realizarea unor scopuri funcţionale şi adaptative şi includ identificarea şi denumirea stărilor emoţionale, diferenţierea între emoţii, detectarea corectă a pericolului, strategii adaptative pentru gestionarea şi reglarea emoţiilor, exprimarea stărilor emoţionale potrivit contextelor sociale şi interpersonale. Competenţele emoţionale se manifestă prin conştientizare emoţională, reglare emoţională şi integrare emoţională în viaţa de zi cu zi.

Conştietizarea emoţională – fie că suntem conştienţi de ele sau nu, emoţiile noastre ne influenţează deciziile şi comportamentul – conştientizarea lor este primul pas către autocunoaştere, auto-reglare, control şi libertate interioară. Conştientizarea autentică unei emoţii sau a unei stări interne, denimirea acesteia şi diferenţierea sa între emoţiile pe care le simţim ne oferă mai multe posibilităţi de acţiune: putem să o gestionam prin a o schimba, a acţiona în baza ei, a o accepta şi/sau a o lăsa să treacă.

Reglarea emoţională – este capacitatea de a ajusta reacţiile emoţionale şi de a le exprima congruent atât cu starea noastră internă cât şi potrivit contextului social şi interpersonal în care ne aflăm. Persoanele care au dificultăţi în ceea ce priveşte reglarea emoţională experimentează rapid emoţii intense, adeseori nepotrivite mediului în care se află şi reuşesc foarte greu, dacă nu chiar deloc să revină la o stare de echilibru. Reglarea emoţională priveşte atât emoţiile neplăcute cât şi emoţiile plăcute, care pentru o persoană ce are acest tip de dificultăţi reprezintă uneori efective ameninţări, în pricipal din cauza caracterului lor de necunoscut, nefamiliar; sentimentele plăcute pot realmente să genereze senzaţii de nelinişte, senzaţia de pierdere a controlului şi dezamăgire dacă nu sunt gestionate suficient de bine. Reglarea emoţională priveşte deci atât capacitatea de autoliniştire şi reducere a intensităţii emoţiilor neplăcute cât şi capacitatea de a experimenta emoţii pozitive, de a crea o zona de confort emoţional, suficient de spaţioasă şi flexibilă, în interiorul căreia o persoană se poate simţi stabilă şi în siguranţă din punct de vedere emoţional şi care să îi permită să rămână în contact atât cu ea insăşi cât şi cu mediul.

Integrarea emoţională în viaţa de zi cu zi – presupune distanţarea de un stil de viaţă bazat pe evitare şi izolare emoţională, care oferă siguranţă prin familiaritatea sa, dar implică retragere socială şi deci posibilităţi limitate de acces la hrană emoţională, precum şi o gamă restrânsă de activităţi care conduc la o plafonare cronică a potenţialului de creştere al persoanei.

Competenţele sociale presupun identificarea schemelor interpersonale dezadaptative (modele interne de lucru în cadrul relaţiilor), modificarea acestora pentru a servi la o funcţionare satisfăcătoare şi atingerea obiectivelor personale stabilite, exersarea lor pentru a fi integrate în viaţa de zi cu zi. Competenţele sociale privesc de asemenea dinamica puterii şi flexibilitatea în relaţii.

Identificarea schemelor interpersonale este esenţială întrucât acestea sunt cele care crează şi menţin patternurile negative de relaţionare care domină viaţa clienţilor şi asupra cărora oamenii simt că nu au nici un control.

De multe ori, pentru unii oameni, în special în cazul în care au experimentat relaţii abuzive în copilărie, puterea în relaţie înseamnă de fapt un rol de victimă sau de abuzator – acesta este în cele mai multe cazuri modelul lor intern de relaţionare şi el rămâne stabil în timp atâta vreme cât relaţiile interpersonale sunt evitate, nu se experimentează roluri noi iar persoana se menţine izolată/retrasă din punct de vedere emoţional. Se poate întâmpla ca o persoană cu istoric de abuz în copilărie să încerce să păstreze un sentiment al controlului asupra relaţiei ori să încerce să se exprime şi să comunice asertiv, dar în fapt să nu reuşească decât să devină foarte rigidă, inflexibilă şi să aibă mai degrabă reacţii extreme, pentru că zona sa emoţională este foarte restrânsă şi îi oferă un spaţiu de manevră prea mic, aproape sufocant. Obiectivul iniţial şi cel mai important în lucrul cu schemele interpersonale este să îi ajutăm pe clienţi să descopere şi să experimenteze noi modalităţi de a simţi, gândi şi trăi în afara dinamicii centrată pe abuz, să iasă din tiparele de gândire „totul sau nimic” ale viziunii despre putere şi control ce caracterizează relaţia victimă-agresor şi să exploreze tipuri noi şi diferite de relaţionare. Marylene Cloitre (2006) subliniază importanţa rolului capacităţii de reglare emoţională în relaţiile interumane, mai ales prin dificultăţile pe care deteriorarea acestei capacităţi, de fapt insuficienta ei dezvoltare, le crează: Conflictele interpersonale au rădăcini în emoţii inadecvat gestionate; furia conduce la cuvinte grele, uneori la agresivitate şi relaţiile se rup; sentimente de furie violentă, ruşine sau frică apar în situaţii care nu sunt de natură să le genereze, sau când aceste sentimente sunt justificate ele au intensităţi mult prea mari faţă de natura situaţiei şi sunt exprimate în modalităţi care sabotează contactul cu ceilalţi. În ceea ce priveşte emoţiile pozitive, acestea sunt mereu surprinzătoare, copleşitoare prin caracterul lor de necunoscut, de straniu, astfel că, în plan comportamental, cea mai bună strategie pe care o găsesc uneori oamenii este să evite situaţiile care le produc emoţii de orice fel - emotion-phobic (van der Kolk, cit de Cloitre) - deci să se izoleze fizic şi emoţional, fapt care nu face decât să contribuie la cronicizarea simptomelor lor. Dar ceea ce este bine de ştiut este că atât competenţele emoţionale cât şi cele sociale nu sunt înnăscute, ci se învaţă. Capacitatea scăzută de reglare emoţională sau abilităţile sociale scăzute nu reprezintă eşecuri personale ci sunt consecinţe ale unei perioade a vieţii marcată de oportunităţi limitate sau de un mediu advers. Terapia şi psihoeducaţia sunt de ajutor în a face viaţa emoţională mai puţin misterioasă, mai accesibilă şi mai uşor de înţeles, gestionat, valorificat şi dezvoltat.


(după Marylene Cloitre - Treating Survivors of Childhood Abuse, The Guilford Press, 2006)