Factorii emotionali in bolile de piele

Studiile sistemice in domeniul bolilor de piele inca lipsesc, desi literatura de specialitate contine un numar considerabil de observatii mat mult sau mai putin legate de acest subiect.

Pielea este un organ important pentru exprimarea emotiilor si acest fapt este bine cunoscut. Cele mai raspandite exemple sunt inrosirea ca semn al rusinii si pruritul ca semn al nerabdarii. Pielea, constituind suprafata corpului, reprezinta locul somatic pentru manifestarea exhibitionismului. Anumite schimbari produse in mod reflex la nivelul pielii, cum sunt paloarea, inrosirea si transpiratia, sunt parti constituiente ale starilor emotionale de furie si teama. Raspunsul pilomotor la anxietate este evident mai ales la feline, dar el se regaseste si la fiintele umane, dupa cum o arata expresiile de genul: „o poveste care iti face parul maciuca”.

Pielea este totodata si un important organ senzorial si, in aceasta calitate, este afectata de simptomele de conversie (de exmplu: anestezie, parestezie si hiperstezie). In psihologia pielii, senzatia de durere detine un loc central, drept urmare, tendintele masochiste trebuie sa aiba o afinitate stransa cu pielea.

Conform lui Joseph v. Klauder „psihicul exercita o mai mare influenta asupra pielii decat asupra oricarui alt organ...”

Observatiile sale clinice, fundamentate cel mai bine cu privire la manifestarile cutanate, ca parte a simptomatologiei nevrotice, cuprind sindroame ca neurodermatita, eczema, edemul angionevrotic, urticaria si pruritul. Alti specialisti mai mentioneaza si influenta factorilor emotionali in seboree, dishidroza si psoriazis.

Inca din 1916, psihologii Jelliffe si Evans descriau un caz de psoriazis in care ei sustineau ca factorii psihologici (de exemplu: tendintele exibitioniste) aveau o importanta etiologica primara.

Incercarile de generalizare nu au fost incununate de succes. Tot ceea ce se poate spune pana la acest moment este ca, in cazul eczemei si neurodermetitei, tendintele sadomasochiste si exhibitioniste au mai curand o corelatie specifica cu simptomele bolilor de piele.

Expunerea corpului pentru a obtine atentie, iubire si protectie (exhibitionism) este folosita ca un mijloc de lupta in cazul rivalitatii, iar acest lucru trezeste sentimente de vinovatie, pielea devenind locul unde pedeapsa se aplica.

Scarpinatul are si el o mare importanta in aceste boli. Studiile psihanalitece arata ca factorul determinant in scarpinat il reprezinta pulsiunea ostila, care, datorita sentimentelor de vinovatie create, este deviata de la obiectul sau initial si directionata impotriva propriului Sine.

In urticarie, o corelatie specifica cu plansul reprimat a fost descrisa de psihologii Saul si Bernstein. Ca si in asm, cu care urticaria are o relatie intrinseca atat din punct de vedere clinic, cat si psihodinamic, inhibarea nevoii dependente fata de un obiect parental este o descoperire evidenta. Acest lucru, corelat cu faptul ca, cei mai multi dintre pacientii suferind de urticarie nu pot plange cu usurinta si ca atacurile de urticarie dispar brusc dupa o scurta perioada de plans, constituie o dovada in plus a legaturii stranse care exista intre reprimarea plansului si urticarie.

Psihologii Robin si Brunner au confirmat recent pe baza studiilor experimentale, corelatia dintre secretia fluidelor la nivelul pielii si plans. Ei au provocat prin intermediul cantaridei o crestere brusca a nivelului fluidului la nivelul pielii si au observat asocierea sa cu plansul. Cresterea secretiei de fluid produsa pe cale emotionala la pacientii cu boli de piele poate fi diminuata prin psihoterapie, abreactie si administrarea de medicamente antihistaminice, insa autodiagnosticul si administrarea de medicamente fara a consulta un specialist pot provoca problemede sanate grave.

In toate sindroamele cutanate insotite de prurit ia nastere un cerc vicios. Scarpinatul permanent duce la modificari ale structurii pielii si la sensibilizarea ei, ceea ce va duce si la cresterea pragului de sensibilitate al terminatiilor nervoase la factorii externi (lichenizare). Prin urmare, o sursa somatica este adaugata la stimulul psihologic ce determina scarpinatul, iar acest lucru duce la continuarea scarpinatului, care la randul sau determina accentuarea modificarilor structurale care il determina.

Procesul eficient in tratarea unor astfel de sindroame cutanate necesita un tratament psihologic, (in functie de gravitate combinat cu un tratament somatic).

In multe dintre cazuri prevenirea mecanica a scarpinatului prin diferite masuri de protectie, in special pe durata noptii, este indispensabila pentru stoparea cercului vicios. In acelasi timp psihoterapia se adreseaza factorilor emotionali adiacenti, prin diminuarea vinovatiei, ostilitatii sau altor cauze, astfel incat leziunile pielii sa se vindece si sa nu reapara.

Bibliografie:
„Medicina psihosomatica”, Franz Alexander