Femei care iubesc prea mult - partea I

Robin Norwood, terapeut de cuplu şi familie cu cincisprezece ani de experienţă în terapia adicţiilor, este autoarea unui best-seller internaţional: ”Femei care iubesc prea mult” (volum reeditat în 2008 şi apărut în România în 2014, la editura Litera).

Lucrând la un centru de consiliere pentru abuz de alcool şi droguri, Norwood a descoperit la partenerele alcoolicilor (”co-alcoolici”) un tipar de relaţionare similar dependenţei de substanţe şi o istorie de viaţă marcată de traume.

Femeile, în măsură mult mai mare decât bărbaţii, tind să recreeze cu soţul/iubitul mediul disfuncţional în care au crescut, caracterizat prin absenţa dragostei şi atenţiei: pentru ele constituie normalitatea şi tot ce cred că merită de la viaţă. Aşa încât se îndrăgostesc şi întră în relaţii cu bărbaţi indisponibili afectiv, traumatizaţi, dependenţi de substanţe, cu speranţa nemărturisită că îi vor schimba şi vor obţine, într-un târziu, ceea ce nu au primit de la părinţi.

Îşi asumă rolul de ”salvatoare”, care le conferă o relativă superioritate (”El are nevoie de mine; nimeni altcineva nu-l înţelege; doar eu pot să-l ajut să scape de alcool/să-şi găsească de lucru/să devină tandru şi afectuos”)  şi ajung să se considere vinovate pentru tot ce nu merge în relaţie şi mai ales pentru obiceiurile nocive ale celuilalt. Experienţele din copilărie le-au obişnuit cu dificultăţile de relaţionare şi insistă, răbdătoare, în a încerca să rezolve problemele partenerului, fără să conştientizeze că au probleme cel puţin la fel de mari.

Ele renunţă doar după ce şi-au afectat atât de mult sănătatea fizică şi psihică, finanţele şi prieteniile, încât sunt aproape nişte epave. Rareori o fac din proprie iniţiativă: de regulă sunt duse la terapie de cineva apropiat, care a observat cum au alunecat pe panta autodistrugerii gândindu-se numai la binele ...lui.

De ce bărbaţii dezvoltă mult mai rar acest tip de dependenţă?
Pentru că ei au toleranţă mai scăzută la suferinţa emoţională şi tind să o evite folosindu-se de stimulări externe: sunt mai înclinaţi (cultural şi biologic) să dezvolte dependenţă de muncă, de substanţe, de sport etc. Acest fenomen explică frecvenţa tulburărilor de tip depresiv şi anxios în rândul femeilor (de două-trei ori mai mare) şi a adicţiilor de substanţe în cazul bărbaţilor.

Caracteristicile femeilor care iubesc prea mult:

1. Provin, de regulă, dintr-o familie disfuncţională, în care nevoile emoţionale nu au fost satisfăcute.
”Nevoi emoţionale” nu înseamnă doar nevoia de afecţiune. Femeilor care ajung să fie dependente în dragoste li s-au ignorat sau negat percepţiile şi sentimentele, astfel încât au învăţat să nu aibă încredere în ele şi să caute referenţi externi. Chiar dacă, la maturitate, ele simt că relaţia nu funcţionează, se pliază după comportamentul partenerului şi-i justifică abuzurile sau adicţiile: ”nu-i chiar aşa de rău; cel puţin nu mă înşeală; vrea să se lase de alcool şi are nevoie de mine etc.”.

În familia disfuncţională autoarea enumeră mai multe situaţii:
- Abuz de alcool/medicamente etc.
- Comportament compulsiv – mâncat, muncă, sport, curăţenie, cheltuirea banilor etc. (acestea îi îndepărtează pe membrii familiei)
- Abuz fizic/sexual (sub orice formă)
- Certuri şi tensiune între părinţi
- Perioade lungi în care părinţii nu-şi vorbesc
- Atitudini/valori contradictorii ale părinţilor (copilul devine confuz)
- Părinţi aflaţi în competiţie pentru dragostea copiilor
- Reguli inflexibile în privinţa banilor, religiei, muncii, petrecerii timpului liber, dovezilor de afecţiune, sexului, televizorului, sportului, politicii etc. (transmit copilului mesajul că mai important este să respecţi regulile decât să ţii cont de ce simţi)

2. Au rămas cu un profund ”gol afectiv” şi cu o nevoie de tandreţe pe care încearcă să şi-o satisfacă dăruind-o unor persoane a căror atitudine seamănă izbitor cu a părinţilor.
Se transformă în ”salvatoare” şi aleg domenii în care îşi pot juca rolul cu succes: lucrează ca infirmiere, asistente, consilieri psihologici. Empatizează uşor cu nevoia altora de afecţiune şi se străduiesc să răspundă nevoilor bărbaţilor uitând de propriile nevoi. În unele cazuri el este incapabil să-şi respecte un angajament, iar ea tolerează (”când mă va iubi suficient se va schimba”) . În altele el este rece sau critic, suspicios sau aventurier: ”trebuie să-l înţeleg, probabil aşa sunt bărbaţii; şi tata era la fel”) . Întâlnesc un bărbat faţă de care pot reitera interacţiunile cu un părinte abuzator sau indiferent, care le-a rănit, şi încep relaţia motivate fiind de a ţese o nouă poveste, în care rănile sunt pansate, iar copilul din interior vindecat. Din păcate, tot ce pot face este să recreeze mediul nociv în care au crescut: duc aceleaşi lupte pentru a fi suficient de (...bune, frumoase, inteligente, sexy) şi a-i obţine atenţia, aprobarea şi afecţiunea.

3. Se tem atât de mult de abandon încât niciun sacrificiu nu este prea mare pentru a menţine relaţia în care au învestit multă muncă şi încredere şi au renunţat la respectul de sine, la carieră, la sănătate.
Femeia care iubeşte prea mult cel mai adesea a trăit abandonul emoţional şi vrea să evite cu orice preţ durerea pe care o implică. De aceea depune eforturi constante, de la a-i găsi partenerului un loc de muncă şi a-i finanţa hobby-uri la a-şi schimba jobul şi a-i permite s-o abuzeze emoţional. De ce? Pentru că el are NEVOIE. Iar ea ştie să se sacrifice.

4. Îşi asumă mai mult de jumătate din responsabilitate.
Nu sunt sigure că merită să fie fericite şi duc o luptă continuă pentru a (-şi) demonstra că au valoare. Astfel, îşi aleg deseori parteneri iresponsabili, iar ele rămân cu povara.

5. Simt nevoia de a controla relaţiile pentru că au fost marcate de mediul dificil şi instabil în care au crescut, în care nu aveau niciun control.
Cred că sunt”de ajutor” când vor să ordoneze viaţa celuilalt, prea puţin dispus să schimbe ceva pentru că primeşte mai multe recompense decât penalizări.

6. Nu-şi cunosc partenerul.
Întreţin o imagine distorsionată despre el: şi-l imaginează ca având un potenţial pe care doar ele îl pot debloca. Acest aspect face parte din identitatea de sine şi le e greu să renunţe la un potenţial inepuizabil (un prinţ adormit) pentru o realitate calduţă (tipul echilibrat care le acordă atenţie).

7. Există o probabilitate crescută de a fi predispuse la dependenţă de substanţe şi/sau de anumite alimente (mai ales dulciuri).
Zahărul rafinat are o structură moleculară foarte asemănătoare cu a alcoolului etilic, astfel încât multe femei tind să consume compulsiv dulciuri.

8. Sunt atrase într-un carusel colorat al relaţiilor tumultuoase,  cu întorsături dramatice de situaţie, şi astfel obţin adrenalina care le împiedică să reflecteze profund la alegerile pe care le fac (şi prin care ”simt că trăiesc” în decursul unor perioade triste).

Dacă provin din familii de alcoolici au predispoziţie spre depresie, iar exaltarea şi agitaţia din astfel de relaţii le par mai uşor de suportat decât stările cenuşii cu care s-au luptat întreaga adolescenţă.

9. Sunt dependente de durerea emoţională şi se folosesc de obsesia faţă de bărbaţi ca de un drog: evită să se confrunte cu propriile frici, nemulţumiri sau deziluzii concentrându-şi întreaga atenţie pe ultima ceartă.

10. Nu sunt atrase de bărbaţii echilibraţi emoţional pentru că îi consideră plictisitori.
Nevoia lor de a ”repara” nu se poate manifesta faţă de cineva stabil, deja ”funcţional”.

Bibliografie:
- Robin Norwood - ”Femei care iubesc prea mult”, editura Litera, colecţia Dezvoltare personală, 2014