Mancarea ... dușman sau prieten?

Pornim de la adevărul următor: sistemul nervos și sistemul digestiv sunt puternic conectate și se influențează reciproc. E științific dovedită această legătură: în perioadele foarte tensionate putem face gastrită sau ulcer la stomac; o stare de agitație lăuntrică poate duce la sindromul colonului iritabil. Și reversul, alegerea alimentelor cu care ne hrănim influențează foarte mult starea psihică. Mâncarea nu are un simplu scop utilitar: mâncăm ca să trăim. Adesea, hrănirea este impregnată de emoțiile noastre. Unele persoane la supărări nu reușesc să mănânce mai nimic, așa cum altele își alină nemulțumirile cu mâncare. Mâncarea e un surogat bun pentru situațiile în care dorești puțină plăcere, puțină bucurie în plus. Totuși, atunci când acest surogat e folosit adesea devine mâncat compulsiv. Ne repezim în mâncare atunci când nu știm cum să facem altfel față unei situații. Ne liniștim pe moment. Ne distragem atenția de la problemă. Am obținut și puțină plăcere. Kilogramele se adaugă. Regretăm. Vrem sa arătăm bine, intrăm la dietă. Dar dietele te rup complet de alimentele care-ți plac. Și ajungi pe un mega-butoi de pulbere: nici nu mai obții puțina plăcere de care ai nevoie, nici nu-ți mai distragi cu nimic gândul de la situațiile neplăcute și mai ai și de gestionat diverse treburi nașpa. Apare un gând sau un început de poftă. Deși vrei să-l alungi, pare ademenitor. Salvator. Poftele pe care le ai năvălesc cu o asemenea putere încât cu greu le poți face față. În acel moment ajung să nu mai conteze efectele. Nici nu-ți mai poți trimite gândul așa departe: ce efecte o să aibă pe termen lung. Îți pare că o gură de prăjitură n-o să aducă mari daune. Nu te poți opri. Mai iei o gură. Și încă una. Și-apoi, dacă tot ai încălcat dieta, nu mai contează dacă mai "păcătuiești" de câteva ori. Oricum ai comis-o. În curând, cu cât îți mărești rezervorul de plăcere, cu atât încep să apară primele semne de vinovăție. "Eram la dietă. Uffff. Încep din nou". Dar e un cerc vicios. Pari să nu mai ieși de acolo. Aceste diete, încălcări, regrete, re-apucări duc la epuizarea corpului și a metabolismului.

Dar asta e la suprafață. Aparent are legătură cu mâncarea. Concret are legătură cu un mod propriu de a depăși situațiile dificile. Cu un mod propriu de a obține bucurie, plăcere. De a face față oboselii sau stresului. Există alternative? Depinde de tine. Să vrei să vezi mai în adâncime și să vrei să te ocupi de toată durerea aia pe care ai să o întâlnești acolo.

Așa cum există și persoane care "nu pun pe ele". Care și-ar dori să aibă un corp mai bine conturat, mai impozant și nu reușesc să adauge kilograme. Indiferent cât ar mânca nu se pune. Se spune că au "metabolism accelerat". E posibil și asta. La fel cum e posibil să aibă emoții vii, uneori foarte intense și să aibă o putere de control exterior foarte bună. Nu se vede nimic din afară, „ard totul" înăuntru.

Dacă la primii e de dorit să aibă instrumente prin care să țină hățurile trăirilor lor, la aceștia din urmă e de preferat să nu-și nege sau înăbușe emoțiile ci să și le cunoască și înțeleagă/exprime pentru a-și îmbogăți viața.

Soluții concrete?

Ori de câte ori ne luptăm cu o parte din noi, încercând să o negăm sau reducem la tăcere, acea parte va „contra-ataca", doborând intențiile de diete. Orice împărăție aflată în război civil are forțele slăbite și bătălii pierdute. Deși ne propunem plini de avânt rezultate, " abaterile" ne slăbesc încrederea în noi și începem să nu mai fim credibili în proprii ochi.

Soluția pe care o propun în cabinet este ca, într-o stare modificată de conștiință, în care tiparele comportamentale sunt mult slăbite, iar limitele personale mult lărgite, să întâlnim partea din tine care știe totul despre hrănire cu partea din tine care veghează ca tu să reușești, să-ți depășești vulnerabilitățile . Și să stea de vorbă. Și să admită că pot reuși doar împreună, făcând alianță. Ridicol de simplu? Vino și încearcă! Ai putea fi surprins ce ar putea să iasă!