Noi tendinţe în educarea copiilor

În ultimii ani am putut observa o schimbare a teoriilor din spatele procesului de creştere a copiilor. Astfel, s-a trecut treptat de la modelul comportamental bazat pe recompense şi pedepse, time-out, la modelul bazat pe ataşament, care pune accentul pe a-i oferi copilului afecţiune, înţelegere, sprijin, time-in, altfel spus, pe relaţii armonioase.

În prezent există pe piaţă sute de cărţi de parentaj, unele axate pe teoriile vechi (SOS: Help for Parents, Lynn Clarck, The Everyday Parenting Toolkit, Alan Kazdin, 1-2-3 Magic Parenting, Thomas Phelan, etc.), altele pe teoriile noi (The attachment connection, Ruth Newton, The Attachment Parenting Book, William Sears, Attached at the Heart: Eight Proven Parenting Principles for Raising Connected and Compassionate Children, Barbara Nicholson etc.).

Bineînţeles că existând o asemenea varietate, părerile părinţilor, dar şi cele ale specialiştilor sunt împărţite. Părinţii doresc să aibă la îndemână unelte eficiente pentru a gestiona problemele comportamentale ale copiilor lor. Acele unelte sunt puse la dispoziţie de metodele comportamentale.. Cu toate acestea se ridică câteva întrebări, şi anume: Care ne dorim să fie motivaţia copiilor pentru schimbare? Frica?, Teama de consecinţe? Care sunt consecinţele pe termen lung cu privire la relaţia părinte-copil?

Pe de altă parte, experţii în domeniul psihologiei şi creşterii copiilor, folosindu-se de studiile de specialitate realizate în domeniul ataşamentului, vin şi propun o modalitate de disciplinare (a se înţelege educare, învăţare) total diferită, în care relaţia părinte copil este în centrul atenţiei.

Programul ”Cercul siguranţei” este unul dintre programele moderne de creştere a copiilor. A fost dezvoltat de către Glen Cooper, Kent Hoffman şi Bert Powell şi are o bază ştiinţifică riguroasă. În cadrul acestui program se pune accent pe relaţia dintre părinte şi copil.
Intervenţia ”Cercul siguranţei” şi modelul dezvoltat în jurul acesteia au rolul de a-i ajuta pe părinţi sau pe îngrijitorii să îşi dezvolte nivelul de conştientizare cu privire la nevoile copiilor, precum şi la măsura în care răspunsurile lor (adulţilor) vin în întâmpinarea respectivelor nevoi.

Având o conştientizare crescută, părinţii pot avea acces la un repertoriu mai mare de alegeri în situaţiile apărute în interacţiunea cu copilul. În această tranziţie de la a fi orbiţi de comportamentul copiilor la a vedea ceea ce este „ascuns în faţa ochilor” se află potenţialul de a reduce puterea tiparelor de ataşament problematice, care au fost transmise de la o generaţie la alta, tipare ce pot compromite relaţiile copiilor pe parcursul întregii vieţi.

Programul prezintă atât aspectele cunoaşterii şi înţelegerii tiparului sănătos de ataşament şi de dezvoltare a creierului, precum şi tiparele de ataşament lipsite de siguranţă, traumele sau obiceiurile emoţionale şi comportamentale care rezultă dintr-o îngrijire defectuoasă, din abuz sau neglijare. Toate discuţiile avute în cadrul grupului sunt susţinute în mod intens de filmări video şi de grafice, pentru a face mai profundă imersiunea în lumea ataşamentului şi a copilăriei.

O alternativă la cercul siguranţei o reprezintă programele de ”Creştere a copiilor prin joc” (Playful Parenting) . Această modalitate de creştere a copiilor a fost creată de către Lawrence Cohen.

Creşterea copiilor prin joc este un o modalitate frumoasă de a interacţiona cu copiii prin intermediul principalei lor activităţi, şi anume jocul. Pentru aceasta, adultul trebuie să pătrundă în lumea copilului în condiţiile puse de copil, accentul punându-se pe glume, râs şi învăţare prin conectare şi înţelegere, mai degrabă decât pe morală, strigăte, certuri, pedepse, şi alte forme de coerciţie.
Creşterea copiilor prin joc are şi o parte mai serioasă, pentru ca prin joc să se producă o procesare emoţională, care nu ar fi posibilă în condiţii normale. Jocul le permite copiilor să se distanţeze de experienţa lor, de a-şi atribui propriile lor emoţii unor personaje fantastice, iar pe urmă de a găsi modalităţi de a le gestiona, bineînţeles cu sprijinul şi în compania părinţilor.

Un alt program de parentaj este cel numit ”Hand in hand parenting”. Şi acest program are la bază studiile de specialitate focalizate pe ataşament, punând accent pe dezvoltarea unor legături puternice între părinte şi copil. Se consideră că această legătură emoţională puternică reprezintă cel mai important factor pentru o familie fericită şi bine adaptată. Cercetările au arătat că indiferent de mediul de proveninţă, o relaţie părinte-copil apropiată atât în copilărie, cât şi mai târziu, reprezintă cel mai puternic factor în prevenţia unei serii de probleme de sănătate, dar şi de comportament, precum absenteismul şcolar, folosirea drogurilor, violenţa şi sarcinile nedorite. În cadrul programului se integrează blândeţea, căldura părintească şi limitele. În acest fel, copilul nu pierde în niciun moment afecţiunea părintelui şi, în acelaşi timp, este sprijinit în experienţele sale de explorare de către un adult sănătos.

În prezent, părinţii au aşadar acces la o serie de programe de parenting, bazate atât pe modelul comportamental, cât şi pe ataşament şi joc. Şi în ţara noastră, fie că vorbim de Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Oradea, există specialişti pregătiţi să vină în ajutorul părinţilor prin intermediul acestor programe.

Părinţii îşi pot face viaţa mai uşoară şi mai satisfăcătoare sau pot continua să perpetueze o serie de probleme trans-generaţionale printr-un mod de creştere a copiilor bazat pe experienţele lor anterioare.
Decizia îi aparţine fiecărui părinte în parte!