Povestea psihologiei pozitive

Autor: Arminda Arsoi
Povestea psihologiei pozitive
Cam cu doi ani în urmă am descoperit psihologia pozitivă printr-un curs online, ţinut de Ben Tal Sahar de la Harvard University. Până atunci, dacă ar fi fost să rezum beneficiile psihologiei, aş fi ales formula analizei tranzacţionale: eu sunt OK, în timp ce şi voi sunteţi OK.

Nu ştiu cum sună asta pentru voi, dar pentru mine, care sunt o optimistă convinsă, pur şi simplu nu era îndeajuns!

După cum spuneam, am descoperit şi psihologia pozitivă.
Am aflat că totul a început cu vreo 20 de ani în urmă, cu un tip pe nume Martin Seligman, fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihologie. Cu ajutorul fetiţei sale de numai 5 ani, acesta şi-a pus într-o zi un alt fel de întrebare.
Fetiţa a venit la el şi i-a spus, „Tati, uite, acum nu mai sunt agitată, ai putea să fii şi tu mai puţin morocănos?” Martin a fost uimit de fetiţa sa care a identificat această capacitate pe care o avem cu toţii, de a fi conştienţi de stările noastre şi de a fi capabili să ni le schimbăm. Pornind de la discuţia cu fetiţa lui, Martin, care timp de 20 de ani studiase depresia, a început să se întrebe ce ne face pe noi, cei sănătoşi, cei OK, mai puţin morocănoşi, şi la urma urmei, ce ne face fericiţi?

Fericirea era un subiect tabu pentru cei mai mulţi psihologi, până să înceapă Martin toată mişcarea „€œinfericirii”. Despre fericire vorbeau doar filosofii, poeţii şi artiştii. Psihologii erau atât de concentraţi pe rezolvarea problemelor şi vindecarea bolilor, încât fericirea aproape că părea o frivolitate şi nu putea fi luată în considerare. Astăzi însă, chiar dacă fericirea este la modă, se ştie că ea contribuie semnificativ şi la sănătatea noastră mentală. Cercetările în psihologie pozitivă sunt în toi, iar descoperirile vin cu soluţii foarte accesibile pentru fiecare dintre noi.

Din punct de vedere psihologic aşadar, fericirea reprezintă capacitatea noastră de a trăi în mai mare măsură sentimente pozitive decât negative, capacitatea de a trăi în clipa prezentă, de a ne bucura de micile plăceri ale vieţii, de a munci cu drag şi spor (de a experimenta măcar uneori o stare de „flow”) şi de a avea relaţii pozitive cu ceilalţi.
Iar toate astea duc şi la o mai mare rezistenţă în faţa nefericirilor inevitabile ale vieţii.

Psihologia pozitivă a devenit astfel un domeniu mai complex, care studiază şi promovează factorii care fac oamenii, comunităţile şi societatea să prospere.

Pentru a înţelege psihologia pozitivă, cred că e nevoie să avem în vedere următoarele premise:
- în proporţie de 40% fericirea depinde de ceea ce facem pentru asta
- fericirea nu depinde de situaţia materială (în cazul în care condiţiile minime de trai sunt satisfăcute)
- fericirea şi succesul în viaţă sunt în strânsă legătură, însă contrar credinţei comune, fericirea nu vine după succes, ci invers
- oamenii fericiţi se îmbolnăvesc mai rar şi se vindecă mai repede
- fericirea e un scop secundar în viaţă

Cercetătorii au identificat câteva domenii ale vieţii noastre pentru care există soluţii specifice prin care ne putem ridica nivelul de fericire:
- compasiunea şi dăruirea (să-i ajutăm pe ceilalţi, să facem fapte bune în mod constant),
- relaţiile (să ne ocupam de relaţiile noastre, concentrându-ne pe aspectele pozitive),
- mişcarea (30 de minute de sport intens are aceleaşi efecte asupra creierului ca cele mai puternice antidepresive),
- aprecierea şi prezenţa (ne putem dezvolta această capacitate prin meditaţie) şi recunoştinţa pentru ceea ce este bun în jurul nostru (să exprimăm mulţumiri),
- experimentarea/învăţare continuă,
- scopul şi obiectivele în viaţă (pentru a putea urmări progresul pe care-l facem),
- gândirea pozitivă şi emoţiile pozitive (pe care putem să le cultivăm şi să le dezvoltăm),
- acceptarea de sine (e nevoie să ne acceptăm şi să ne iubim, cu bune şi cu rele),
- sensul în viaţă (avem nevoie să găsim un sens pentru existenţa noastră).

Psihologia pozitivă nu pretinde că rezolvă orice problemă, nu neagă suferinţa umană şi nici importanţa psihologiei clinice şi a psihoterapiei. Vine însă în completarea acestora, ducând raţionamentul psihologic mai departe, spre fericire.
Arminda Arsoi - Cabinet de psihologie
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp