Psihoterapie comportamentala

Psihoterapia comportamentala s-a dezvoltat in urma activitatii experimentale pe copii si animale, ce includea recompense pozitive sau negative pentru a obtine un anumit tip de raspuns. Astfel, psihologia comportamentala se bazeaza pe teoriile invatarii, conform carora personalitatea umana se formeaza sub influenta exclusiva a stimulilor exteriori, a situatiilor, rolurilor si interactiunilor sociale.

Terapia comportamentala se bazeaza pe principiile conditionarii clasice dezvoltata de Pavlov si conditionarii operante dezvoltata de Skinner. Astfel, o persoana va alege un anumit tip de comportament bazandu-se pe experientele si consecintele anterioare. Va alege mai degraba comportamentul asociat cu recompensare, decat pe cel asociat cu pedepsire. Afectiunile psihologice se datoreaza unei invatari gresite. Fie pacientul nu a dobandit abilitatile si comportamentele necesare pentru a face fata problemelor vietii, fie a dobandit abilitati si comportamente inadecvate.

Terapeutul are rol de educator si incearca sa-l ajute pe pacient sa inteleaga modul in care schimbarea comportamentului va duce la schimbarea starii psihice. Terapiile comportamentale sunt constituite dintr-un set de procedee menite sa elimine o gama larga de reactii emotionale cu caracter dezadaptativ, de comportamente nedorite si sa elaboreze modele de comportament mai eficiente, care sa permita pacientului sa faca fata sarcinilor cotidiene si sa beneficieze de relatii interpersonale adecvate.

Psihoterapia comportamentala se axeaza cu preponderenta pe modificarea comportamentului vizibil din prezent, omitand gandurile, afectul si motivatia pacientului. Criticile acestor terapii argumenteaza faptul ca sunt neglijate cauzele din trecut ale comportamentului din prezent, ca terapeutul are posibilitatea de a controla si manipula pacientul, si totodata psihologia comportamentala are o capacitate limitata de a se adresa anumitor probleme.

Tehnici in psihoterapia comportamentala
Tehnicile comportamentale includ tratamentul conditionat; terapia aversiva; antrenamentul de relaxare; terapia de expunere - expunere in practica si expunere in imaginatie, gradata (desensibilizare) sau brusca (imersie); antrenamentul aptitudinilor sociale; antrenamentul asertiv; autocontrolul; modelarea si biofeedback-ul.

Psihoterapia comportamentala are ca obiectiv modificarea unor comportamente specifice, numite comportamente-tinta. La inceputul tratamentului terapeutul il ajuta pe pacient sa defineasca cu precizie problema comportamentala de care sufera, apoi se identifica obiectivele terapeutice dorite si se aleg tehnicile adecvate. In cazul in care exista mai multe comportamente-tinta, acestea se trateaza pe rand, nu simultan.

Un principiu dupa care functioneaza psihoterapia comportamentala este pastrarea in timpul sedintelor a factorilor sau a conditiilor care provoaca sau mentin comportamentul-tinta. Totodata, acest tip de terapie implica pacientul in mod activ - acesta primeste teme pentru acasa, isi observa propriul comportament, exerseaza comportamentul pe care si-l doreste si isi adapteaza viata pentru a mentine rezultatele obtinute prin terapie.

• Desensibilizarea sistematica progresiva. Aceasta tehnica terapeutica este utilizata pentru a trata fobiile si alte tulburari de anxietate. Scopul terapiei este ca pacientul sa reuseasca sa-si invinga treptat temerile, prin expunere graduala la obiectul ce provoaca anxietate. Tehnica presupune respectarea a trei pasi: invatarea unor tehnici de relaxare - acestea ofera pacientului posibilitatea de a-si controla anxietatea, stabilirea ierarhiilor situatiilor ce provoaca anxietate (de exemplu, pentru un pacient caruia ii este frica de serpi, o fotografie cu un sarpe ii provoaca un nivel minim de anxietate, in timp ce un sarpe viu provoaca cel mai puternic sentiment de frica), desensibilizarea propriu-zisa - pacientul isi imagineaza fiecare situatie de care se teme, in ordine crescatoare, incercand sa ramana relaxat; in momentul in care apare anxietatea procedura inceteaza. Tratamentul include pana la 20 de sedinte a cate 30 de minute, de 2 - 3 ori pe saptamana, si se incheie in momentul in care pacientul isi poate imagina in detaliu situatia de care se temea cel mai mult, ramanand in acelasi timp relaxat.

• Tehnica imersiunii - flooding. La fel ca desensibilizarea sistematica, imersiunea este o varianta a tehnicii expunerii, doar ca in acest caz pacientul este expus in mod brutal si direct (prin vizualizare sau prin contact real) in fata situatiei care ii provoaca anxietate, fara a avea posibilitatea de a iesi din aceasta situatie - tehnica se mai numeste si expunere „in vivo”. Pacientul este invatat sa exerseze tehnici de relaxare, apoi, pentru a demonstra ca temerile sale sunt irationale, terapeutul il implica in situatia cea mai anxiogena, incercand sa inlocuiasca anxietatea cu relaxarea. Experienta poate fi traumatica pentru pacient, insa este necesara in cazurile de fobii puternice. Avantajele acestei tehnici sunt timpul scurt de realizare si rata ridicata de eficienta.

• Tehnica imploziei. Este o varianta a metodei imersiunii, care insa se desfasoara in imaginatia pacientului. Terapeutul ii descrie acestuia situatia cu cel mai mare potential anxiogen si il roaga sa isi imagineze ca se afla in mijlocul situatiei descrise. Starea de anxietate la pacient va creste, apoi va scadea. Acest exercitiu de imaginatie trebuie sa dureze intre 45 de minute si trei ore.

• Modelarea. Tehnica modelarii in psihoterapia comportamentala presupune a oferi pacientului un exemplu personal, al terapeutului sau parintelui. Modelarea se bazeaza pe principiul invatarii prin observare. Tehnica este utilizata pentru a-i invata pe pacientii cu deficienta mintala sa se descurce singuri in anumite situatii, si de asemenea pentru a le demonstra pacientilor cu anxietati ca expunerea la situatiile anxiogene nu este periculoasa.

• Terapia aversiva. Aceasta tehnica presupune inlaturarea comportamentului-tinta prin sanctionarea acestuia, sau prin asocierea cu un lucru negativ. Cea mai utilizata metoda este aplicarea socurilor electrice. Un exemplu de terapie aversiva este asocierea senzatiei de dezgust cu alcoolul (prin adaugarea unei substante), in cazul alcoolicilor. In prezent utilizarea socurilor electrice a scazut mult, terapia aversiva fiind considerata ca metoda de a elimina temporar comportamentul nedorit.

• Antrenamentul asertiv. Prin aceasta tehnica, pacientii care nu reusesc sa isi sustina punctul de vedere si le este teama sau rusine sa se exprime liber si sa isi manifeste sentimentele sunt invatati sa se exprime direct, cu curaj si fermitate, insa fara agresivitate. Acest tip de pacient nu are curajul sa ceara ceea ce doreste, sa negocieze, sa se lupte pentru drepturile sale, nu poate spune „nu” si este in general considerat „moale” si usor de manipulat. Acestor persoane le este frica sa riposteze, in schimb acumuleaza in sine resentimente. Antrenamentul asertiv se desfasoara pe etape, prin jocul de rol impreuna cu terapeutul - pacientul joaca intai propriul rol, apoi pe cel al interlocutorului, pentru a se identifica cu starile emotionale ale personajului care il intimideaza. Terapia continua si in viata reala.