Speedy Gonzalez în competiţie cu timpul

Cine nu-l cunoaşte pe Speedy Gonzalez, cel mai rapid şoricel din Mexic cu sombrero-ul său imens? Cred că puţini sunt cei care nu au văzut desenele animate cu el.

O variantă mai puţin reuşită însă la acest personaj o reprezintă persoanele foarte grăbite, aflate într-o permanentă cursă contracronometru. În termeni de specialitate vorbim despre aşa-numitele persoane cu comportament de Tip A.

Acestea sunt în permanenţă preocupate să mergă totul repede, să facă cât mai multe într-un timp limitat, să organizeze şi controleze totul şi asta chiar şi în concediu (asta dacă îşi iau concediu!). De altfel, este foarte probabil ca aceşti oameni „grăbiţi” să prezinte şi alte comportamente sau trăsături precum: agresivitate, dominanţă, impulsivitate, nerăbdare, negare a oboselii, iritabilitate la frustrări, tendinţa de se implica în mai multe conflicte.

Ei sunt cei care nu înţeleg că fiecare om are ritmul său şi nu trebuie ca toţi să alergăm 100 m viteză sub 9 secunde. Că în fapt, concediile sunt pentru relaxare, nu pentru a vizita toate obiectivele turistice de pe o rază de 100 km conform programului stabilit de ele. Că o conversaţie sau un joc nu reprezintă tot atâtea competiţii din care ei trebuie să iasă învingători, ci prilejuri de bucurie, relaxare şi de plăcere.

De unde vin, însă, această grabă şi acest spirit competitiv? Şi în acest caz ereditatea şi educaţia au avut un cuvânt de spus. Comportamentul de Tip A este favorizat de un fond temperamental mai impulsiv şi mai slab cenzurat, iar educaţia a venit să întregească acest fond. Mai întâi prin părinţii care i-au transmis copilului mesaje de genul „Fii puternic!, Fii perfect”!, “Mişcă-te mai repede!” şi care au fost veşnic nemulţumiţi de realizările copilului, ceea ce i-a generat acestuia o stimă de sine scăzută (care va tinde să îl urmărească toată viaţa). Putem vorbi aici despre următorul cerc vicios: stimă de sine scăzută (bine acoperită însă) → străduinţa de a realiza cât mai mult → obţinerea unor rezultate mediocre din pricina implicării în prea multe → frustrare şi nemulţumire → stimă de sine scăzută.

Apoi prin toate persoanele cu autoritate din viaţa copilului/adultului (profesori, şefi) care i-au recompensat din ce în ce mai mult performanţele măreţe, chiar şi atunci când acestea se obţineau „călcând pe cadavre”.

Dacă v-aţi regăsit în cele scrise mai sus, nu disperaţi! În fond şi la urma urmei voi sunteţi:
- cei care munciţi cel mai mult;
- cei care puneţi suflet în tot ceea ce faceţi;
- energici, mobilizatori, combativi, ambiţioşi.

Aşadar, putem privi şi partea plină a paharului. Dar ce vă faceţi cu ulcerul care nu vă dă pace, cu inima care mai face figuri din când în când şi cu somnul care cu greu îşi mai găseşte loc pe la voi? Asta ca să nu mai pomenesc de partenerul(a) care se simte din ce în ce mai neglijat(ă) şi de colegii care au început să vă antipatizeze din caza autoritarismului dvs..

Ce ar fi însă dacă aţi dat un „freeze” la toată viaţa dvs. şi aţi incepe să învăţaţi să vă relaxaţi, să delegaţi responsabilităţi, să comunicaţi într-o manieră mai fermă, (criticând comportamentul, nu persoana) şi să reflectaţi la priorităţi. O prioritate sunteţi totuşi dvs.! Dvs. şi viaţa dvs.! Cum vreţi să trăiţi? Alergând non-stop şi pierzând momentele plăcute? Sau oprindu-vă din timp în timp şi savurându-le pe îndelete?