Teoria atașamentului

Nevoia psihologică esențială în supraviețuirea nou-născutului este aceea de atașament - protecție și ajutor. Acesta reprezintă conexiunea emoțională dintre două persoane care permite ca atunci când una este vulnerabilă, cealaltă să fie persoană de suport. Astfel că, tipurile de comportament bazate pe atașament sunt menținerea proximității față de persoana de atașament, considerarea acesteia „bază de siguranță" și refugierea la persoana de atașament în situații foarte dificile.

Astfel că, pentru a se forma un nucleu afectiv-emoțional avem nevoie de proximitatea cu persoana de atașament, dar și baza de atașament, acel loc în care copilul se simte ocrotit și în siguranță. Forma fundamentală de atașament, cel în raport cu figura maternă, contribuie, inconștient, la structurile de atașament cu persoane care nu fac parte din familie, creând, astfel, sentimentul de apartenență și, mai mult, modelele de lucru ale atașamentului îi permit individului să recunoască tipare de acțiune sociale care influențează așteptările. Modelele interne de lucru au marele beneficiu de a fi „modificate" ca urmare a interacțiunilor și a conștientizării.

Atașamentul matern stabilește viitorul său tipar de atașament și de relație și foarte important este și sexul întrucât femeile au o capacitate mai mare de a stabili și de a păstra atașamente emoționale, în timp ce la bărbați acestea sunt diminuate de comportamentul lor dominator.

Atașamentul patern este cel care oferă mai degrabă independență copilului, făcând difuză simbioza cu mama la nivel psihologic, deși, copilul își cunoaște tatăl mai întâi prin prisma emoțiilor pe care mama le simte față de el. Cu cât tatăl este mai ancorat emoțional în viața mamei, cu atât copilul se va simți mai atașat de acesta.

De exemplu, un atașament securizant al fiicei față de tatăl ei îi facilitează fetei găsirea unui partener de încredere, în timp ce o tânără cu un tată alcoolic va alege, de cele mai multe ori, un partener de viață alcoolic, acesta fiind comportamentul care, deși atipic, se încadrează în tipicul vieții acesteia. Tații care au blocaje emoționale sunt mai degrabă poveri decât sprijin pentru copiii lor.

Atașamentul parental de substituție, apărut în situația în care discutăm despre copii care au fost abandonați la naștere, eventual ulterior adoptați, sau crescuți de bone interne sau de familia extinsă și nu de părinții săi, din motive mai mult sau mai puțin obiective, pentru a căpăta o formă de atașament funcțional, presupune, în mod obligatoriu, susținerea și îndrumarea copilului în depășirea traumei de separare față de figurile parentale. Mai semnificative pentru cercetare sunt, însă, reacțiile la întreruperea atașamentului.

Reacțiile copilului la despărțirea de persoana de atașament sunt gradual, frica și panica, furia și supărarea, disperarea și apatia. Acestea sunt comportamente frecvent întâlnite în zilele noastre, mai ales la copiii ai căror părinți pleacă la muncă în afara țării și la cei care sunt abandonați la naștere, chiar dacă ulterior sunt adoptați, ceea ce confirmă faptul că atașamentul conflictual, distorsionat sau întrerupt din copilăria mică este cauza principală a conflictelor apărute în cuplurile formate mai târziu.

Pe termen lung, atașamentul securizant oferă capacitatea de recuperare a funcțiilor psihice după un declanșator extern de mare intensitate. Cu empatie, multă apreciere și apropiere, și fizică, dar și psihică, aparținătorii pot întări încrederea copilului în relația lor de atașament, dar și de comportamentul de atașament în sine, cu mari beneficii pentru comportamentul relațional al copilului în viitor.

S-a demonstrat că atașamentul dezorganizat este factor de risc semnificativ pentru psihopatologie, în timp ce atașamentul evitant este sugestiv legat de problemele narcisistice și schizoide, iar atașamentul ambivalent de dificultățile isterice sau histrionice.

Când părinții vulnerabili sau anxioși sunt incapabili să conțină afectele negative și/sau dureroase ale copiilor lor, aceștia tind să le internalizeze și preiau mecanismele de apărare ale părinților, respectiv acelea de non-atașare.