Avem maimuta noastra (sau o poveste despre viata)

Inapoi Autor: Psihoterapeut Mandoc Florentina
"A fost remarcabil modul in care a fost antrenat regele in aventura. Vreme de 10 ani, zi de zi, isi facuse aparitia in sala de audiente, unde lua loc ca sa asculte plangeri si sa imparta dreptate, un om sfant in straie de ascet cersetor, care, fara o vorba, ii oferea un fruct. Si fata regeasca accepta neinsemnatul dar si-l trecea vistiernicului sau aflat in spatele tronului. Fara a formula nici o rugaminte cersetorul se pierde apoi in multimea jalbarilor, nelasand sa se vada nici cel mai mic semn de dezamagire sau de nerabdare.
S-a intamplat apoi intr-o zi, la vreo 10 ani dupa cea dintai aparitie a omului sfant, ca o maimuta domestica, scapand din apartamentele femeilor, situate in palatul interior, sa vina topaind in sala si sa sara pe bratul tronului. Cersetorul tocmai isi prezentase darul si regele i-l trecu in gluma maimutei. Cand animalul musca din el, cazu un giuvaer valoros, care se rostogoli pe pardoseala.
Regele facu ochii mari. Se intoarse cu demnitate catre vistiernicul de langa el. "Ce s-a intamplat cu toate celelalte?" intreba el. Vistiernicul azvarlise toate acele daruri modeste printr-o fereastra inalta cu zabrele in camera tezaurului, nebatandu-si capul nici macar sa descuie usa. Asa incat isi ceru iertare si se grabi la vistierie. Deschizand-o, se indrepta catre partea de sub fereastra. Acolo, pe pardoseala, zacea o gramada de fructe putrezite in diferite faze de descompunere si, in mijlocul gunoiului adunat in ani de zile, o gramada de pietre scumpe fara de pret."
Cat de stranie e comportarea acelui cersetor obstinat, zi de zi, timp de 10 ani! Si cat de nesabuit e raspunsul regelui, care i-a acceptat darurile modest oferite, ingaduindu-i sa vina si sa plece, an dupa an, fara un cuvant atent macar!
Dar si noi insine, in fiecare zi, nu primim oare si noi, fiecare dintre noi, de la un cersetor necunoscut cate un fruct fara insemnatate, pe care nu-l luam in seama si-l aruncam nepasatori intr-un colt? Viata insasi, in fiecare dimineata, nu sta oare in fata noastra, in haine de rand, ca un cersetor, neanuntata si neprezentata, neexigenta si neostentativa, vizitandu-ne cu darurile ei zilnice, zi de zi? Si oare nu omitem si noi indeobste sa-i deschidem darurile obisnuite, fructele obisnuite, din pomul ei obisnuit? Ar trebui desigur sa intrebam: "ce contine aceasta?". Ar trebui sa banuim ca inauntru e o samanta, pretioasa si esentiala, si ar trebui sa sectionam fructul ca sa o descoperim. Ar trebui sa invatam cum sa separam samburele stralucitor si nepieritor de partea care s-a copt doar ca sa se vestejeasca, de partea care putrezeste si ajunge curand sub puterea mortii. Si totusi ingaduim ca fructul, cu giuvaer cu tot, sa fie aruncat cat colo.
Si fructul cel valoros nu ne este prezentat continuu doar de mana rabdatoare a vietii externe, cu fiecare zi succesiva, cu fiecare clipa ce trece; el ne este oferit si din interior. Fiecare dintre noi este un fruct de soiul pretios din aceasta parabola: reusim insa oare - macar incercam oare - sa eliberam din pericarpul personalitatii noastre cotidiene giuvaerul stralucitor al semintei noastre esentiale?
Tot ceea ce relateaza povestea despre regele neatent de pe tron si cersetorul tacut ce vine zilnic in sala de primire, oferind acelasi fruct, an dupa an, fara a se plange niciodata, fara a-si dezvalui scopul, multumindu-se sa se faca nevazut in multimea personajelor exigente si ceremonioase, disparand in mijlocul lor si plecand - totul ne reprezinta pur si simplu pe noi insine si viata noastra inscrutabila. Acceptam cu indiferenta fructul existentei noastre si nu gasim nimic demn de atentie in legatura cu el. Il consideram de la sine inteles, cu politete si orbeste, si-l trecem celui ce sta in spatele tronului nostru. Caci avem mai multe euri care ne administreaza diferitele departamente ale vietii. Nu suntem integral sau permanent personajul regesc pe care-l infatisam privirii cercurilor oficiale, ci mai multe personalitati, uneori extraordinar de diverse conform acelui aspect al naturii noastre chemat momentan pe scena. Unul din aceste euri este "vistiernicul regal", administratorul bogatiilor din care ne alimentam. El sta chiar in spatele tronului nostru si ne furnizeaza la cerere averea pe care o distribuim cu un aer regal, imbelsugarea din care traim, comoara care face din noi micii sau marii regi ce suntem. Potrivit parabolei insa nici el nu e mai preocupat decat regele sa cerceteze fructele simple pe care fiece zi le aduce in chip atat de misterios. El nici macar nu descuie usa vistieriei pentru niste lucruri atat de neinsemnate, ci doar le azvarle in intuneric, printr-o fereastra deschisa. Si ele zac neglijate acolo, putrezind, imprastiindu-si frumusetea pretioasa pe podeaua neingrijita.
Printre numeroasele noastre eu-ri avem insa si altul - pesemne al noualea sau al zecelea eu al nostru, caruia ii ingaduim sa intre in joc cand simtim nevoia sa ne destindem dupa atitudinile pline de importanta, dupa indatoririle si privilegiile noastre, dupa fastul oficial. Avem maimuta noastra. Si ea nu face parte din sala tronului, e nelalocul ei in camera regalitatii noastre. Bunii ei pazitori sunt adapostiti in apartamentele interioare ale fiintei noastre, acele seraiuri incantatoare unde ne desfatam in momentele de inactivitate regala cu femeile si jocurile noastre. Cu toate acestea, roata vietii se invarteste neincetat si, tot invartindu-se, amesteca totul cu fiecare si pe fiecare cu toate. La timpul cuvenit pana si maimuta scapa de acolo si vine topaind neceremonios in sala oficiala, sare pe tron si-si vara mutrisoara grotesca in treburile regelui.
Maimuta primeste darul nespectaculos al cersetorului. Regele nici nu se coboara pana la el, dar maimuta arde sa vada ce gust are. Cu o pornire neinfricata si o curiozitate pofticioasa, aceasta promptitudine de a inhata lucrurile si de a se juca cu ele pana se sparg deschide in cele din urma fructul si ii dezvalui secretul. Curiozitatea, dorinta obisnuita de a demonta lucrurile, de a le folosi si distruge, aduce la lumina nestemata din miez. Jucausul animal nu poate insa intelege ce a facut. Actul lui a fost unul de inocenta amuzanta. Scotand la iveala piatra scumpa o leapada pur si simplu si se angajeaza in alta tumba maimuteasca - si iese de pe scena povestii.
Soarta noastra se poate deschide busc exact asa, la o simpla atingere distrata, printr-un mic renghi al intamplarii, si-si reveleaza privirii noastre depozitul launtric. (Heinrich Zimmer - Regele si cadavrul )

Mandoc Florentina - Cabinet individual de psihologie

MOTTO: A renaşte, a te elibera înseamnă a trece dincolo de ceea ce este cunoscut.

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp