Evolutia constienta

Inapoi Autor: Psihoterapeut Mandoc Florentina
Constientizarea este primul pas pentru orice schimbare, în orice situaţie, fără ea nu ar exista nici macar dorinţa de schimbare.
Viaţa este o călătorie compusa din mai multe etape de-a lungul drumului nostru personal, care ne duce in directia unei evoluţii constante. Şi în fiecare zi, ne sunt furnizate cu o multitudine de oportunităţi, care ne pot permite să ne transformam si sa devenim cu fiecare data mai buni. Avem, de exemplu, uneori, ocazii de a reacţiona diferit atunci când cineva drag in viaţa noastră ne intelege în mod greşit, alteori am putea sa realizam ca dorim să mergem mai departe intr-o situaţie speciala, dar nu suntem siguri dacă putem. Sau am putea sa ne găsim la un moment dat blocati într-o situatie din care, aparent, nu mai putem sa iesim. Putem face chiar aceleaşi alegeri iar si iar din nou, pentru că pur si simplu nu ştim cum să alegem altfel. Mai degraba decat sa ne miscam inainte, drumurile noastre personale ne-ar putea mentine într-un cerc aparent fără sfârşit în cazul în care acţiunile noastre şi opţiunile pe care le facem nu ne duc nicaieri altundeva decat in locuri si situatii in care déjà am mai fost. In astfel de momente conştientizarea poate fi primul pas pentru a schimba lucrurile.
Conştientizarea are loc atunci cand suntem capabili de a realiza ceea ce facem. Ne observam pe noi, observam reacţiile noastre, acţiunile şi opţiunile pe care le avem, aşa cum am face daca am fi un observator detasat. Constientizarea este primul pas pentru a schimba, deoarece nu putem face o schimbare dacă nu suntem conştienţi in primul rand de faptul că este nevoie ca schimbarea sa se produca. Putem apoi începe sa intelegem de ce facem ceea ce facem. După aceea, devine dificil să nu mai realizam schimbarea, deoarece nu mai suntem orbi fata de adevarul din spatele comportamentelor noastre. Vom începe, de asemenea, să înţelegem că, la fel de mult cum noi suntem cauza pentru comportamentele noastre, tot noi suntem, de asemenea, si iniţiatorii oricaror modificări pe care vrem să le realizam.
Există o anumita libertate care vine odata cu marirea gradului de conştientizare. Mai degrabă decât sa ne gândim că suntem blocati intr-un ciclu repetitiv din care nu există nici o scăpare, începem să vedem că noi suntem cei care avem in mână atuurile pentru crearea si dezvoltarea vieţilor noastre. Fie că suntem conştienţi de ele sau nu, noi suntem cei care ne alegem comportamentele şi opţiunile pe care le facem. Când alegem să fim conştienţi de acest lucru trecutul şi prezentul nostru nu mai trebuie să ne dicteze viitorul.
Dobandim astfel apoi apoi libertatea sa trecem dincolo de limitele noastre mai vechi, sa facem alegeri noi si să actionam in feluri diferite - iar prin conştientizare putem continua să evoluam.

Mandoc Florentina - Cabinet individual de psihologie

MOTTO: A renaşte, a te elibera înseamnă a trece dincolo de ceea ce este cunoscut.

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp