Poveste si joc

Inapoi Autor: Psihoterapeut Mandoc Florentina
Jocul origineaza in relatia timpurie cu copilul a mamei care ingrijeste. Deseori este vorba despre jocuri caracterizate prin sunete, mutrite si verbalizari care stau la baza unor profunde schimbari comunicative, insotit de un schimb reciproc de stari afective si emotii. Proiectiile copilului sunt receptate, metabolizate si transformate de reveria mamei. Aceste relatii primare constituie solul din care rasar atat povestile cat si jocul.

Importanta povestilor pentru dezvoltarea psihica a copilului rezulta, in principiu, din doi factori esentiali. Primul, si cel mai important este ca sunt nesaturate, astfel incat fiecare copil poate sa umple fiecare poveste cu sensuri diferite, acestea depinzand de stadiul de dezvoltare sau de starea sa emotionala. Al doilea, se afla in intriga emotionala pe care copilul si povestitorul o creeaza. Ceea ce constituie potentialul de a transforma cele mai adanci fantasme ale copilului in "traire" nu este atat textul povestit, cat textura emotionala si afectiva ce se tese impreuna de catre copil si povestitor.
Copiii traiesc intr-o stare constanta de dependenta. Au nevoi urgente si emotii puternice. Sunt mereu tematori ca nevoile lor vor ramane nesatisfacute si le este frica de nevoile pe care le proiecteaza in exterior. Povestile ofera copiilor reprezentari pentru fricile lor cele mai teribile si mai ascunse si le ilustreaza propriile asteptari, atat ideale cat si idealizate. Copiilor adeseori le place sa asculte povesti seara inainte de a merge la culcare. Mai mult de atat, cadrul multor povesti este o padure, intunecata, ce recreeaza obscuritatea dormitorului si intunericul somnului. Intalnirile din povesti, multe dintre ele inspaimantatoare, sunt intalnirile cu fantasmele si visele ce sunt la lucru in evenimentele zilei si produc conexiuni imprevizibile si noi.
Povestile se petrec, de asemenea, in locuri indepartate, atat ca timp cat si ca spatiu si deseori in locuri mitice. Aceasta departare permite copilului sa traiasca cu acele frici pe care niciodata nu le va putea admite ca ivindu-se din intalniri cu persoane care ii sunt dragi.
Povestea, de asemenea, ii lasa posibilitatea copilului sa se identifice cu personajele si sa traiasca in interiorul ei. Aceasta ii permite sa metabolizeze cele mai teribile sentimente prin incredintarea lor povestii si reprimirea acestora din poveste. Povestea poate, de asemenea, sa joace functia mamei care se face pe sine permeabila fricilor copilului si pe care I le intoarce acestuia in forme mai putin terifiante. Degetica se pierde in padure in felul in care fiecare copil o face printre emotiile sale, dar povestea ii spune ca exista si un remediu. Acest lucru este factorul cheie, impreuna cu capacitatea povestilor de a contine: povestile arata ca poate fi gasita o solutie chiar si in situatiile percepute ca fiind catastrofice sau ireparabile.
Mai mult decat atat, prin intermediul povestilor, copilul descopera ca fricile sale pot fi impartasite. Copilul invata ca ceilalti au avut parte de aceleasi trairi inaintea sa si ca multe din fricile sale sunt acolo, in poveste. Povestea ofera protectie precum un batran intelept ce a trecut prin toate, ce poate sa-l inteleaga pe copil si sa il faca sa se simta inteles.
Povestile ofera ipoteze de simbolizare care pot fi folosite in moduri diferite de fiecare copil. Dorinta de a asculta aceeasi poveste inca si inca o data poate sa reflecte persistenta starii emotionale fundamentale a copilului ce il determina sa aleaga o anume poveste. Pe de alta parte mai poate arata cum ca el parcurge constant si cu mare atentie si re-lucreaza propriile fantasme. Daca acest lucru este adevarat, atunci povestea nu este niciodata aceeasi: la fiecare ascultare este perceputa in mod diferit.

Consideratii simlare sunt valide pentru joc.
Aici, de asemenea, natura nesaturata a jocului si jucariilor este centrala. Mai mult de atat, de o importanta fundamentala este prezenta unui "altul"; cu alte cuvinte este necesar sa existe cineva cu care sa se joace. O jucarie poate prin ea insasi sa il ajute pe copil sa reprezinte conflictele si sa incerce sa gaseasca solutii la ele prin el insusi, insa doar prezenta psihica a unei alte persoane ce se joaca cu el (tot asa cum o poveste necesita un narator ) face ca jocul sa realizeze intregul sau potential de transformare a anxietatilor. Si receptarea starilor emotionale si starilor psihice prezente in cursul jocului este cea care permite cele mai profunde transformari. Fiecare copil se confrunta cu problema strabaterii progresive prin fiecare regiune a mintii sale, astfel incat sa le integreze, si el trebuie sa fie insotit in aceasta calatorie. Introiectarea unei mame care stie cum sa spuna o poveste sau cum sa participe la jocul copilului sau ajuta copilul atat sa se joace singur (adica sa isi povesteasca singur ceea ce se petrece in el, sa se distanteze el insusi de evenimentele respective si sa gaseasca solutii ) cat si sa se joace cu alti copii.
Jocul este o povestire intr-o limba speciala a emotiilor prezente in camera, folosind personaje ce pot fi antropomorfe sau nu. Ceea ce copilul ne descrie in mod continuu este felul in care el experimenteaza prezenta noastra emotionala, comunicarile noastre verbale si cum anume noi contribuim la determinarea emotiilor.
sursa: Antonino Ferro - Psihanalistul si copilul. Experiente in campul bipersonal.

Mandoc Florentina - Cabinet individual de psihologie

MOTTO: A renaşte, a te elibera înseamnă a trece dincolo de ceea ce este cunoscut.

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp