Psiholog Andrei Farcaș

psihoterapie, sexologie
Nota 10 din 3 voturi
3 recomandări
Locatie: Cluj-Napoca, jud Cluj
Telefon: 0749110148
Andrei Farcaș
Cea mai frumoasă definiție a psihologiei este dată de complexitatea care înconjoară întreaga umanitate. Fiecare dintre noi suntem supuși căderii emoționale, dar și regenerării emoționale. Ne împiedicăm deseori de propriile gânduri și de propriile emoții, dar nu conștientizăm în mod automat că asta face parte din noi și din lecția de auto-cunoaștere a sinelui. Toate contribuțiile pe care le aducem în propria vindecare sunt răsfirate ca ramurile unui copac, fiecare pentru ceva și acel ceva devine sinele nostru. În mod paradoxal, suferințele noastre vin împreună cu puterea de a lupta și de a merge înainte. Singurul lucru pe care trebuie să îl conștientizăm este dorința de a găsi echilibrul și de a ne vindeca de tot ceea ce ne afectează.

Nimic nu pare și nici nu este ușor, motiv pentru care am ales să fiu psiholog. Sunt o persoană ambițioasă și optimistă, iar aceste două calități vreau sa le imprim fiecărei persoane cu care am contact în cabinet. Pasiunea mea pentru acest domeniu garantează că fiecare problemă deține calea ei spre rezolvare, iar datoria mea este să vă fac să reușiți să găsiți drumul pe care vi-l doriți, fără să vă mai îndepărtați de el.

Am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Masterul de Psihologie Clinică, Consiliere psihologică și Psihoterapie – ambele în cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Pe parcursul formării și acumulării experienței, am interacționat cu persoane care au avut diverse tulburări și probleme, precum: dependență de alcool/droguri/jocuri de noroc/tutun, schizofrenie, demență, tulburare bipolară, tulburare obsesiv-compulsivă, depresie, anxietate, probleme de furie, frica de eșec, anxietatea de performană, stimă de sine deficitară.
De asemenea, mă axez foarte mult și pe domeniile sexologie și terapie de cuplu.

Am participat ca voluntar și practicant în diferite instituții din Cluj-Napoca, experiențe care m-au ajutat enorm în dezvoltarea profesională:

- Practică Spitalul de Psihiatrie Infantilă Cluj-Napoca
- Psiholog Asociația ”Little People” România
- Practică Spitalul privat de recuperare medicala Polaris Medical din Cluj-Napoca
- Practică Spitalul de Psihiatrie şi Ergoterapie Cluj-Napoca
- Voluntar Asociația Preventis România
- Voluntar Asociația ”Little People” România
- Voluntar Biroul pentru Studenți cu Dizabilități
- Voluntar Asociația Beyond
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?

În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:

Recomandă un psihoterapeut
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.