Parintele joaca un rol primordial in educatia copilului, in formarea copilului ca si persoana, ca si om. Pe langa iubirea neconditionata pe care trebuie sa i-o ofere, parintele este responsabil sa-l invete cum sa se comporte in societate, cum sa-i trateze pe cei din jurul lui si cum sa se raporteze la intreaga lume care il inconjoara. Daca parintele ii transmite din acest punct de vedere niste principii nesanatoase copilul le ia ca atare si le considera perfect normale. El nu are capacitatea sa distinga ce este rau si ce este bine, parintele ii da reperul legat de aceste concepte. Spre exemplu, daca  parintele ii da de inteles prin diverse forme (nu neaparat direct, verbal ) ca a nu tine cont de parerea celorlalti din jur si a nu-i respecta nu este o problema, ci este ok (e "normal" ), copilul "inregistreaza" acest lucru si creste,   devine un adult care se comporta natural asa, fara macar sa aiba cea mai mica constientizare ca e in neregula ce face. De asemenea el da mai departe copiilor lui aceleasi principii si acelasi mod de gandire, si uite asa povestea nu se mai termina niciodata. S-au observat generatii dupa generatii care nu ies din pattern-ul familial, unde nu se schimba mai nimic, sau prea putin.