Totul despre...DEPRESIE!

Inapoi Autor: Dican Iulia
"...dupa ce ai trecut dincolo, regulile se schimba...tot ce fusese scris in limba ta materna e scris acum in chineza...tot ce mergea repede e acum lent; in somn esti limpede la cap, in vreme ce starea de trezie e o insiruire de imagini fara legatura intre ele, fara inteles...fara sens. Simturile te parasesc incetul cu incetul in ghearele depresiei...nu ti-e nici foame, nici sete, nici frig, nici cald...uneori ai vrea sa plangi, dar nu mai ai nici lacrimi... . (Andrew Solomon, Demonul Amiezii ) Depresia sau "boala secolului" pare a fi prima cauza de dizabilitate in randul americanilor, iar statisticile nu arata prea bine nici la noi. De unde vine? Ce se intampla cu noi cand suntem depresivi? Cum se poate preveni sau infrunta? Sunt cateva din intrebarile la care vom incerca sa gasim raspuns in articolul de azi. De unde vine depresia? Depresia, la fel ca toate tulburarile psihice, rezulta din interactiunea dintre vulnerabilitatile noastre si experientele prin care trecem. La ce ma refer cand spun vulnerabilitati? Pai, ma refer la doua lucruri: Vulnerabilitati genetice - da, intr-o oarecare masura, posibilitatea de a face depresie sta chiar in ceea ce ne-au transmis parintii sau bunicii nostri, in gene. Un studiu realizat in 2011 de catre Denise Mann, a aratat ca cei care avem alela scurta pentru gena transportorului serotoninei, suntem mai predispusi la a face aceasta tulburare in cursul vietii. Intr-adevar, genele nu avem cum sa le modificam, dar stati linistiti, nu toata responsabilitatea pentru depresie, se afla in mainile lor! : ) Vulnerabilitati psihologice - tiparele dupa care am fost obisnuiti sa gandim si sa vedem lumea, inca de mici, pot sa fie unele foarte sanatoase, care sa nu dea sansa genelor sa se transforme in probleme, sau din contra, ne pot duce la depresie chiar daca in noi, nu exista acea "gena a depresiei". Cu alte cuvinte, DEPRESIA SE POATE INVATA! Au existat studii in care mame adoptive depresive au crescut copiii unor mame sanatoase, iar mai tarziu, acei copii au devenit adulti depresivi, doar pentru ca au invatat si imitat stilul de gandire al acestora. Care e acel tipar de gandire ce predispune si caracterizeaza depresia? Vei afla in cele ce urmeaza! Am zis ca pentru a face depresie, e nevoie de interactiunea dintre vulnerabilitati si experientele prin care trecem sau mediul in care traim. Cum arata un mediu care favorizeaza aparitia depresiei? In primul rand e un mediu cu putine interactiuni sociale. Noi oamenii, suntem fiinte sociale si nu suntem in nici un caz "proiectate" sa traim in singuratate. Ne luam "energia" din relatiile cu ceilalti, in care simtim ca nu suntem singuri, ca putem ajuta si putem sa ne lasam ajutati, ca putem fi intelesi si apreciati...toate aceste lucruri, devin uneori barierea noastra de protectie impotriva depresiei. In al doilea rand e un mediu in care facem prea putin din lucrurile care ne fac placere si prea mult din lucrurile care "trebuiesc" facute. Faptul ca reducem timpul petrecut in activitatiile care ne produc placere, inseamna reducerea recompenselor pe care ni le oferim. Reducerea recompenselor, inseamna scaderea motivatiei de a face orice alte activitati si instalarea treptata a sentimentului de inadecvare, caracteristic depresiei. Nu in ultimul rand, este un mediu in care avem frecvent de-a face cu evenimente pe care simtim ca nu dispunem de resursele necesare pentru a le gestiona si crezand ca nu le putem face fata, ajunegem sa ne simtim neajutorati, alt lucru caracteristic depresiei. Ce se intampla cu noi cand suntem depresivi? Inainte de a vedea ce se intampla cu intregul nostru corp atunci cand suntem depresivi, haideti sa vedem cum putem recunoaste depresia la noi sau la cei apropiati noua: Conform DSM IV (Manual de Diagnostic al Tulburarilor Mentale ) a avea depresie inseamna ca cel putin cinci din urmatoarele simptome (dintre care neaparat cel putin unul sa fie simptomul 1. sau 2. ) sa persiste cea mai mare parte a timpului, cel putin doua saptamani: -dispozitie depresiva, sentiment acut de tristete -scaderea interesului sau a placerii in activitati care inainte ne bucurau -pierderea sau luarea brusca in greutate, scaderea sau cresterea apetitului -insomnie (nu poti dormi ) sau hipersomnie (iti vine sa dormi in continuu ) -agitatie sau lentoare psihomotorie -lipsa de energie/senzatie de oboseala cronica -sentimente de inutilitate sau vina excesiva -diminuarea capacitatii de a gandi sau de a lua decizii -ganduri despre moarte, ideatie suicidara, tentativa sau plan Depresia exista la mai multe grade de severitate, astfel ca odata identificata, se va recurge la teste psihologice specializate, care sa ne spuna daca avem de-a face cu o depresie usoara, medie sau severa. Asa cu am zis si intr-un articol precedent, fiecare dintre noi traim orice experienta prin cele 4 nivele interconectate pe care le detinem: cognitiv (Ce gandim? ), emotional (Ce emotii simtim? ), comportamental (Ce facem? ) si biologic (Ce se intampla in corpul nostru? ) . Ce vom face in continuare, va fi sa luam fiecare din aceste nivele si sa vedem ce se intampla cu ele in depresie: 1. Nivelul cognitiv - Ce gandim cand ne confruntam cu depresia? Care sunt acele stiluri de gandire care pot cauza depresia? Le voi descrie pe scurt pe cele mai importante: Ganduri automate disfunctionale. Acestea sunt ganduri care apar spontan si par fi plauzibile, cu toate ca reflecta perceptii gresite si sunt asociate cu emoii negative cum ar fi tristetea, anxietatea, furia si disperarea. Sunt acele ganduri care ne vin pur si simplu fara sa ne gandim noi in mod constient la ele. Cateva exemple de asemenea ganduri: -Citirea gandurilor: "Ceilalti cred ca sunt un ratat." "Celilalti ma urasc." -Etichetarea: "Sunt un ratat", "E un nemernic." "Sunt prost." -Prezicerea: "Voi fi respins", "Ma voi face de rusine." -Gandirea catastrofica: "E cumplit ca sunt respins." -Gandirea dihotomica (totul"‘sau"‘nimic ) : "Nu imi reuseste nimic.", "Nimic nu imi face placere.", "Nimic nu ma mai poate ajuta." -Reducerea importantei actiunilor pozitive: "Ceea ce am obtinut nu este un succes, fiindca oricine ar fi fost în stare sa faca acest lucru." -Convingeri nesanatoase - in aceasta categorie sunt incluse credintele rigide pe care le avem despre ceea ce ar trebui "MUSAI" sa se intample. -"Ar trebui sa fiu aprobat/acceptat de toata lumea, altfel e groaznic." -"Daca cineva nu ma iubeste, inseamna ca nu merit." -"Daca am un esec, inseamna ca sunt un ratat." -"Daca am o problema de multa vreme, inseamna ca nu sunt in stare sa ma schimb." -"Nu ar trebui sa fiu depresiv." -Imagine de sine negativa. Persoanele depresive deseori se concentreaza pe neajunsurile lor, exagerandu"‘le, totodata reducand importanta trasaturilor pozitive pe care le au. Asemenea persoane pot crede ca sunt imposibil de iubit, ca sunt urate, proaste, slabe sau chiar diabolice. 2. Nivel emotional: ce emotii am putea simti cand in mintea noastra predomina gandurile pe care le-am enumerat mai sus? Cert e ca in nici un caz emotii pozitive! Cel mai frecvent, persoanele depresive se confrunta cu tristete, furie indreptata asupra altora sau a propriei persoane, disperare, descurajare, neputinta, inadecvare, lipsa de speranta. 3. Nivel comportamental: care sunt comportamentele pe care le face o persoana depresiva? Problema e ca nu prea mai face...starile emotionale pe care le traieste datorita gandurilor pe care le are, ii ia mare parte din energia pe care ar putea sa o investeasca in anumite comportamente. Astfel de trezeste intr-o stare de "vegetatie", in care nu are chef de nimeni si de nimic, vrea sa fie lasata in pace si se implica tot mai putin sau deloc, in activitati sociale. Datorita acestor comportamente, sau mai bine spus, a lipsei de comportamente, recompensele sau placerile pe care persoana respectiva le primea din diverse activitati si interactiuni, inceteaza sa mai apara si astfel gandurile negative preiau si mai mult controlul. 4. Nivel biologic: Cercetatorii au descoperit diferente intre creierul persoanelor sanatoase si cel al persoanelor care sufera de depresie. De exemplu, hipocampul, o componenta a creierului vitala pentru stocarea amintirilor, pare sa fie mai mic la persoanele care sufera de depresie. Un hipocamp mai mic are mai putini receptori de serotonina. Serotonina este o substanta chimica din creier cu efect calmant, cunoscuta si ca neurotransmitatorul care faciliteaza comunicarea dintre celulele nervoase din creier si corp (National Alliance on Mental Illness ) . In depresie nivelele de serotonina, dopamina si norepinefrina sunt mai scazute decat la persoanele fara aceatsa tulburare. Alte studii legate de determinarea cauzelor biologice ale depresiei au in vedere sistemul endocrin. S-a descoperit ca numerosi pacienti care sufera de depresie au un nivel anormal al hormonilor in sange, in ciuda faptului ca nu prezinta afectiuni ale glandelor. Se pare ca exista o legatura intre aceste dereglari hormonale si anumite simtpome ale depresiei cum ar fi lipsa poftei de mancare sau probleme legate de somn. O alta legatura a sistemului endocrin cu depresia reiese din faptul ca bolnavii care sufera de boli endocrine dezvolta adesea stari depresive. Cum putem infrunta depresia? Asa cum spunem si in articolul precedent, cele 4 nivele sunt INTERCONECTATE! Asta inseamna ca orice modificare a unuia dintre ele, va duce automat la modificarea celorlalte! Din acestea 4, noi avem control direct asupra a doua dintre ele si anume: nivelul cognitiv (ganduri ) si nivelul comportamental (activitati ) . Interventia cognitiv"‘comportamentala a depresiei este o forma de interventie structurata, practica si foarte eficienta. Aceasta forma de terapie abordeaza depresia prin identificarea si disputarea comportamentelor si a stilurilor de gândire, care cauzeaza si mentin depresia. Printre principalele ei obiective se numara: -oprirea gandurilor automate negative si inlocuirea lor -imbunatatirea imaginii de sine -identificarea factorilor declansatori si a celor care intretin starea si comportamentul depresiv -activare comportamentala (realizarea unor comportamente care sunt utile pentru scopurile noastre si care ne fac sa ne simtim bine ) -cresterea nivelului de implicare in activitati sociale Ignorarea depresiei nu este cel mai inteligent lucru pe care il putem face in cazul in care acesata apare. Indepartarea de prieteni si familie, pierderea locului de munca, probleme medicale (ale pielii, tiroidei ), tentative suicidare sau transmiterea catre copii a unor modele de gandire "periculoase", sunt doar cateva din lucrurile care pot fi evitate atunci cand iti dai seama ca TU ESTI MULT MAI MULT DECAT DEPRESIA TA si decizi ca e timpul sa treci la actiune! https://iuliadican.wordpress.com/2015/08/27/totul-despre-depresie/

Dican Iulia - Cabinet individual de psihologie



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp