Cum îi spui copilului că vei divorța Știi că s-au schimbat multe în relația ta cu partenerul tău, parcă nu mai e nimic ca la început, discuțiile contradictorii sunt tot mai dese, suspiciunea crește, neîncrederea ta în partener sau a lui în tine tinde spre zero; știi ca toate drumurile duc către divorț însă aveți un copil. Cum va fi afectat el? Cum să îi spuneți? Să divorțez sau să mai aștept? Oare cum este mai bine? Să găsim căi de mijloc, soluții? Oare ar fi posibil? Ce e de făcut? Desigur că întotdeauna este dificil când vine vorba despre divorț. Simți că asta urmează, asta vrei să faci dar parcă e acolo ceva care te oprește, e atâta timp împreună, atâtea amintiri frumoase și da, mai este li copilul. Oare ce va simți, cum va fi pentru el? Cum îi spunem? desigur cel mai indicat ar fi consultarea unui psiholog, ar ajuta de multe ori, însă cu siguranță cel mai utilizat „psiholog" și la îndemână este cea/cel mai buna/bun prietena/ prieten. Poate fi, într-adevăr o soluție de moment, nu întotdeauna cea mai bună, trebuie să țineți cont de faptul că prietenul sau prietena va fi întotdeauna subiectiv/ă. Dacă totuși veți decide împreună -cei doi parteneri- ca asta este etapa care urmeaza în viața voastră ar fi câtiva pași de urmat de care ar fi bine să țineți cont și să îi aplicați amândoi:  în primul rând, atunci când copilul este prea mic, asigurați-vă că întelege ce este acela un divorț, explicați-i pe întelesul lui ca mami și tati nu vor mai locui împreună, în aceeași casă;  la fel de important, asigurați copilul ca el nu are nicio vină în faptul că parinții lui divorțeaza, că aceasta separare a părinților nu este în niciun caz din vina lui și asigurați-va că a înțeles clar acest aspect;  de asemenea asigurați încă o dată -și de câte ori e cazul- că mami și tati îl vor iubi în continuare la fel de mult, necondiționat indiferent de ceea ce urmeaza să se întâmple între ei;  dați-i copilului timp să asimileze ceea ce tocmai i-ați spus/explicat și eventual să pună întrebări sau să își manifeste emoțiile -plâns, furie, etc- sunt normale în astfel de situații și trebuie acceptate așa cum vin, manifestările copilului trebuie înțelese și acceptate, nicidecum corectate. Îi puteti spune „este normal să plângi/să fii trist, sunt/suntem alături de tine și te susțin/susținem );  însă situația în care unul din părinți nu poate fi prezent în momentul expunerii situației este recomnadat să nu vorbiți de rău despre părintele absent și să îi explicați copilului că decizia a fost luată împreună de ambii părinții; Este normal ca în perioada imediat următoare copilul să aiba anumite manifestări, este o perioadă delicată pentru el, el atașându-se de ambii părinții și având nevoie pentru buna sa creștere și dezvoltare de contactul zilnic, firesc atât cu mama cât și cu tatăl său. Luați în considerare orice manifestare care apare și se menține pe o perioadă mai îndelungată de timp (săptămâni ), schimbări în comportamentul copilului cum ar fi: retragere, opoziționism, agresivitate, tristețe, anxietate sau alte probleme de comportament cu care nu v-ați confruntat anterior. In astfel de situatii este recomandat a se apela la consilierul școlar, terapeut sau la un psiholog pentru ședințe de consiliere psihologică, terapie sau evaluare psihologică, în functie de caz. Dacă crezi ca acest articol ți-a fost de ajutor și mai știi pe cineva căruia i-ar putea fi util, aș aprecia dacă l-ai distribui. Numai bine, vă doresc și relații pline de iubire și de armonie! Psiholog Camelia Andronescu