Aron Simona - Cabinet Individual de Psihologie

Împreună, suntem o echipă!
Nota 10 din 1 recomandari
2931 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Constanta, jud Constanta, B-dul Aurel Vlaicu, nr. 5, bl. C1, sc. B, et. 6, ap. 46 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0724316829
Program: Luni - Vineri: orele 09:00 - 18:00 La solicitare, sâmbată - duminică: 12:00 - 16:00
Website: http://psihoterapiecta.wix.com/psihoterapeut-cta

De ce mint copiii?

Inapoi Autor: Simona Aron
Cât de supăraţi şi şocaţi sunteţi când aflaţi că propriul dvs. copil vă minte? Şi nu doar că minte, căci şi motivul pentru care a ales să mintă, precum şi consecinţele minciunii contează la fel de mult. Sau poate chiar mai mult. Mulţi părinţi sunt confuzi în ceea ce priveşte modul în care trebuie să reacţioneze, pendulând între furie, dezamăgire, vină, negare, responsabilitate, între dorinţa de a pedepsi copilul şi cea de a ignora minciuna cu desăvârşire. Alţi părinţi nu pot trece peste lipsa de încredere pe care sunt obligaţi să o aibă în copilul lor, ca rezultat imediat şi de durată. Majoritatea părinţilor sunt total nepregătiţi când sunt puşi în faţa primei minciuni serioase a copilului. Sunt părinţi care doresc să afle şi se simt mai bine dacă înţeleg de ce acesta a ales să mintă, pentru că îşi fac griji dacă nu cumva comportamentul lor, ca adulţi, este de vină. Şi să ştie cum să încurajeze sinceritatea copilului. Pentru a complica lucrurile, nu există un motiv pentru care copii mint. Sunt multe. Indiferent de grupa de vârstă din care fac parte. Să enumerăm pe cele mai importante: * pentru a evita pedeapsa - copii intervievaţi într-un studiu consistent asupra minciunii, efectuat de Paul Ekman şi colab., au indicat ca fiind motivul principal (confirmat de părinţii acestora şi profesorii lor ) pentru care ei şi alţi copii mint; * pentru a obţine ceva ce altfel nu poate fi obţinut - o recompensă, în special, pentru un anume comportament dorit de părinţi, dar pe care copilul nu l-a asimilat, ci doar a mimat; * pentru a se proteja pe sine sau altcineva de probleme ori din loialitate - mulţi copii consideră că a-şi pârî fratele, colegul, prietenul (care a făcut ceva nepermis ), este greşit, iar el va fi considerat limbut, trădător, turnător, de neîncredere; de remarcat şi faptul că copilul este prins într-un conflict incomod între loialitatea faţă de prieten şi obligaţiile morale faţă de societate; de asemenea, un copil crede că a nu oferi voluntar o informaţie prejudicioasă, despre sine sau ceilalţi, îl protejează şi nu constituie o minciună; * pentru a câştiga admiraţia sau interesul celorlalţi - fanfaronada, lăudăroşenia, teribilismul, sunt adeseori folosite pentru a-şi creşte statutul, pentru a părea mai important, mai strălucitor, mai interesant în ochii celorlalţi; relatarea exagerată este mult mai interesantă şi flatantă decât una neînfrumuseţată şi, nu în ultimul rând, contează când audienţa este uşor de păcălit; * pentru a evita o situaţie stânjenitoare - multe minciuni sunt motivate de ruşine şi încercarea de a evita blamarea celorlalţi, copii sau adulţi; * pentru a îşi proteja şi menţine intimitatea - nevoia copilului aflat în creştere, de intimitate şi independenţă, intră repede în conflict cu nevoia părintelui de control, de a proteja copilul de pericole; toată lumea are nevoie de intimitate, să ia propriile decizii privind ce şi cine ştie anumite lucruri despre sine! * pentru a îşi demonstra propria putere în faţa unei autorităţi - adeseori copii testează şi pun la încercare autoritatea părintească; o minciună de succes stabileşte puterea copilului în faţa părintelui, care-l suspectează că minte dar nu poate dovedi; începe, de obicei, cu tachinări şi păcăleli, pentru a verifica dacă părintele este suficient de naiv să creadă poveştile neruşinate înşirate de copil, de ex., cu ce a făcut la grădiniţă în ziua respectivă, şi care îi produc plăcere prin faptul că realizează că este capabil să inducă în eroare un adult. Şi lista continuă... Niciunul dintre motive nu este folosit exclusiv de copii, ele motivează deopotrivă şi minciunile adulţilor. Şi să nu omitem faptul că un copil învaţă imitând comportamentul părinţilor săi, deci atenţie părinţi la minciunile "nevinovate" pe care le folosiţi zilnic, aparent motivate de politeţe, tact. În acelaşi timp, motivele pentru care unii copii dezvoltă o predilecţie către minciună, în timp ce alţii mai puţin, depind de inteligenţa, personalitatea copilului, de mediul unde creşte şi calitatea anturajului, de adaptarea/inadaptarea lui la cerinţele mediului, de vârsta copilului, de gradul de educaţie de care dispune atât el, cât şi părinţii ori alte persoane semnificative din viaţa lui, de atitudinea celor din urmă faţă de copil şi faţă de minciună. Şi totuşi... A spune numai adevărul poate fi uneori ceva urât şi crud. Francheţea poate fi brutală. Şi copiii spun de multe ori ceea ce toată lumea ştie, dar este prea politicoasă să menţioneze. Exemplul clasic rămâne basmul cu băieţelul care a strigat că împăratul este gol...
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.