De ce ne simțim atât de des în conflict cu noi înșine? „O parte din mine vrea să se odihnească, dar o altă parte insistă să muncesc mai mult." „O parte vrea să spună adevărul, dar alta se teme de consecințe." Vă sună cunoscut? Această senzație de luptă interioară, în care auzim voci contradictorii în mintea noastră - una care spune „Fă-o!", iar alta „Nici să nu te gândești!" - este o experiență umană universală. Prea des, interpretăm acest conflict ca pe un defect, un semn de slăbiciune sau o dovadă că suntem „stricați". Însă modelul Sistemelor Familiei Interne (IFS ), dezvoltat de Dr. Richard C. Schwartz, ne oferă o perspectivă radical diferită și plină de compasiune. Conform IFS, acest conflict interior nu este o problemă de rezolvat, ci o conversație de înțeles. IFS ne oferă o hartă pentru a naviga în lumea noastră interioară, nu ca un set de patologii de corectat, ci ca o familie interioară complexă și plină de viață. Fiecare „voce" sau impuls din noi are un rol, o poveste și, cel mai important, o intenție pozitivă. Pentru a înțelege acest conflict, IFS ne invită să renunțăm la o idee veche despre minte și să îmbrățișăm una nouă, revoluționară. 

O idee revoluționară: Nu sunteți o singură minte, ci un sistem de „părți" Cultura noastră ne-a învățat să credem în paradigma „minții unice" (mono-minte ) - ideea că fiecare dintre noi are o singură personalitate coerentă și că orice abatere de la aceasta este problematică. IFS contestă această viziune și propune un concept fundamental: multiplicitatea naturală a minții. A avea „părți" interioare este o condiție normală, sănătoasă și înnăscută a ființei umane. Aceste părți nu sunt fragmente ale unei minți sparte, ci sub-personalități distincte care există în fiecare dintre noi. Este important de clarificat că aceasta nu este Tulburarea de Identitate Disociativă (cunoscută anterior ca Tulburare de Personalitate Multiplă ). În acea condiție, traumele severe au dus la o separare mult mai drastică între părți. În realitate, noi toți avem astfel de entități interioare care interacționează constant; ceea ce numim „gândire" este adesea dialogul dintre aceste părți. Metafora centrală pe care o folosește IFS este cea a unei familii interioare. Mintea noastră este un sistem, un ecosistem de părți, fiecare cu propriile sale credințe, sentimente, amintiri și roluri. Unele se înțeleg bine, altele se ceartă, iar altele protejează membrii mai vulnerabili. Asemenea oricărei familii, și cea interioară are membri cu roluri diferite, fiecare încercând să ajute în felul său. Haideți să facem cunoștință cu ei. 

Faceți cunoștință cu membrii familiei dumneavoastră interioare În modelul IFS, părțile noastre adoptă trei tipuri principale de roluri pentru a menține sistemul în siguranță. Este esențial să reținem că acestea sunt roluri, nu identitatea fundamentală a părților. Atunci când durerea pe care o poartă este vindecată, aceste părți se pot elibera din aceste roluri extreme și își pot folosi energia în moduri creative și constructive.

Exilații sunt cele mai tinere și vulnerabile părți ale noastre, care poartă poverile durerii, rușinii și traumei. Urmând metafora poetului Robert Bly, pentru a păstra iubirea celor din jur, ascundem aceste părți într-un „sac invizibil". Izolate acolo, ele „regresează spre barbarism". De aceea, când evadează, par ostile și copleșitoare. Intenția lor este să fie văzute și vindecate, dar sistemul le izolează (exilează ) pentru a se proteja de durerea lor: entimente de inutilitate, tristețe profundă, singurătate, frică paralizantă, vulnerabilitate extremă. 

Managerii sunt protectorii proactivi ai sistemului. Scopul lor este să gestioneze viața de zi cu zi și să controleze mediul (intern și extern ) pentru a preveni activarea durerii Exilaților. Acționează preventiv, încercând să mențină totul sub control. Criticul interior, perfectionistul, organizatorul, partea care ne face să fim extrem de grijulii cu ceilalți, partea care ne face să evităm riscurile. Pompierii Sunt protectorii reactivi. Scopul lor este să stingă „incendiul" emoțional după ce un Exilat a fost activat și durerea sa a ieșit la suprafață. Acțiunile lor sunt adesea impulsive, extreme și disperate. Mâncatul compulsiv, furia explozivă, consumul de substanțe, dependența de muncă, disocierea (ex. statul ore în șir pe rețelele de socializare ). În centrul acestei abordări se află un principiu fundamental, exprimat chiar în titlul cărții Dr. Schwartz: „Nu există părți rele". Aceasta este poate cea mai revoluționară idee din IFS. Indiferent cât de distructiv, critic sau dureros pare comportamentul unei părți, intenția sa fundamentală este întotdeauna pozitivă: să protejeze sistemul de o durere și mai mare. Acest lucru se aplică chiar și celor mai extreme părți pe care ni le putem imagina - cele din spatele dependenței, auto-vătămării sau furiei - IFS ne arată că și ele au început cu misiunea de a ne proteja de o durere pe care o considerau și mai rea. Cu atâția membri activi, s-ar putea să vă întrebați cine ar trebui să conducă această familie interioară. Răspunsul se află în centrul ființei dumneavoastră. 

Nucleul ființei dumneavoastră: Descoperirea „Sinelui" Dincolo de agitația părților noastre, IFS postulează existența unui nucleu central, o esență a ființei noastre pe care o numește Sinele (în engleză, Self ). Sinele este liderul calm, înțelept și plin de compasiune al sistemului interior. Îl puteți imagina ca pe un părinte ideal - răbdător, curios și iubitor - pentru toate părțile dumneavoastră, indiferent de rolurile pe care le joacă. Când Dr. Schwartz a descoperit pentru prima dată această stare la clienții săi, aceștia spuneau adesea: „Acesta nu este o parte ca celelalte, este mai mult... sinele meu". O idee cheie a IFS este că Sinele există în fiecare persoană, fără excepție. El nu poate fi distrus sau deteriorat de traume sau de experiențe de viață dureroase. Poate fi doar acoperit temporar de părțile protectoare, la fel cum soarele este acoperit de nori. Chiar și în cele mai întunecate momente, soarele este tot acolo, așteptând ca norii să se risipească. Scopul IFS nu este de a crea acest Sine, ci de a ajuta părțile să se relaxeze și să-i permită să iasă la lumină. Atunci când suntem conectați la Sine, manifestăm în mod natural un set de calități descrise ca „Cei 8 C": • Curiozitate - O dorință sinceră de a înțelege, fără a judeca. • Calm - O stare de liniște interioară, chiar și în mijlocul dificultăților. • Încredere (Confidence ) - Credința în propria capacitate de a gestiona provocările vieții (în sensul de siguranță de sine ). • Compasiune - Abilitatea de a fi alături de suferința proprie și a celorlalți, cu inima deschisă. • Creativitate - Capacitatea de a găsi soluții noi și perspective proaspete. • Claritate - O viziune limpede, neîntunecată de credințele extreme ale părților. • Curaj - Forța de a acționa în ciuda fricii, din iubire și convingere. • Conectare - Sentimentul de apartenență la ceva mai mare decât noi înșine. Așadar, cum putem accesa acest Sine și cum putem aduce armonie în familia noastră interioară?

Calea către armonia interioară: Cum funcționează vindecarea în IFS Procesul de vindecare în IFS nu este despre a lupta cu părțile sau a le elimina, ci despre a le oferi ceea ce au nevoie pentru a se simți în siguranță și a renunța la rolurile lor extreme. Este o călătorie de la conflict la colaborare, condusă de Sine. Procesul poate fi distilat în trei pași esențiali: 

1. Accesarea Sinelui: Primul pas este să cerem părților noastre active (în special Managerilor și Pompierilor ) să facă puțin loc, să se dea la o parte pentru un moment. Acest proces se numește „unblending" (separare ). Nu le cerem să dispară, ci doar să ne permită să privim situația prin ochii Sinelui, cu curiozitate și calm, în loc de frică sau judecată. 

2. Construirea încrederii cu Protectorii: În loc să criticăm Criticul Interior sau să ne rușinăm de comportamentele de Pompier, ne apropiem de aceste părți din perspectiva Sinelui. Le întrebăm cu curiozitate: „De ce faci asta pentru mine? De ce anume te temi că s-ar întâmpla dacă nu ai face-o?". Ascultându-le poveștile și onorându-le rolul protector, le câștigăm încrederea. Ele încep să înțeleagă că Sinele este un lider capabil și că nu mai trebuie să poarte singure întreaga povară a protecției. 

3. Vindecarea Exilaților: Odată ce Protectorii ne acordă permisiunea, Sinele poate, în sfârșit, să se apropie de Exilați. Acesta le oferă ceea ce au avut nevoie dintotdeauna. Procesul are trei etape distincte: Sinele este martor (witnessing ) la ce li s-a întâmplat în trecut, astfel încât aceștia se simt cu adevărat văzuți; apoi, îi recuperează (retrieving ) din momentul trecut în care au rămas înghețați în timp; și, în final, îi ajută să se elibereze (unburdening ) de emoțiile și convingerile extreme pe care le-au purtat. Beneficiul final al acestui proces este o transformare profundă a întregului sistem. Când Exilații sunt vindecați și nu mai emană durere constantă, Protectorii nu mai trebuie să lucreze atât de mult. Criticul Interior se poate relaxa și poate deveni un încurajator. Pompierul își poate folosi energia intensă pentru pasiune și creativitate. Întreaga familie interioară începe să funcționeze în armonie, sub îndrumarea calmă și plină de compasiune a Sinelui. Privit dintr-o perspectivă mai profundă, acest proces reflectă o înțelepciune spirituală universală. Prin IFS, ajungem să facem în lumea noastră interioară ceea ce Iisus a făcut în cea exterioară: mergem la exilații și dușmanii interiori cu iubire, îi vindecăm și îi aducem acasă, la fel cum El a făcut cu leproșii, săracii și proscrișii. Această abordare transformă lupta interioară într-o călătorie de auto-descoperire și compasiune. 

Concluzie: O nouă relație, mai blândă, cu dumneavoastră înșivă Modelul Sistemelor Familiei Interne ne oferă mai mult decât o tehnică terapeutică; ne oferă un nou limbaj și o nouă metodă pentru a transforma fundamental relația cu noi înșine. El ne învață să trecem de la autocritică, rușine și conflict la curiozitate, înțelegere și armonie interioară. Revenind la metafora familiei, prin aplicarea principiilor IFS, putem deveni în sfârșit părintele iubitor, înțelept și ferm de care părțile noastre au avut întotdeauna nevoie. Putem învăța să ascultăm copilul speriat din noi, să onorăm adolescentul rebel care a încercat să ne protejeze și să calmăm adultul anxios care se străduiește să țină totul sub control. Călătoria de a ne cunoaște părțile nu este întotdeauna ușoară, dar este una dintre cele mai pline de compasiune și mai pline de satisfacții pe care le putem întreprinde. Este calea prin care înlocuim războiul interior cu pacea interioară și ne redescoperim integritatea și sentimentul de întreg.