Cred că suntem cu toții de acord asupra faptului că mintea și trupul uman sunt într-un dialog continuu. Este bine știut faptul că la nivelul creierului se întâmplă tot ce ține de funcțiile corpului și nu e complet irațional să ne întrebăm dacă nu cumva tot mintea noastră are "grijă" și de boli. Legătura aceasta a fost îndelung studiată și oamenii au încercat să găsească semnificații în boli și în legătura dintre minte și trup. Este oare posibil ca sentimentele și gândurile oamenilor să agraveze o afecțiune și chiar să producă boli? Argumentele științifice vin cumva să demonteze ipoteza aceasta, dar limbajul bolilor psihosomatice a început să fie descifrat de către specialiști. Conform definiției din dex, psihosomatica este o disciplină medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor. Este o ramură a medicinei, așadar, care explorează cum anume factorii psihologici, comportamentali și sociali influențează sănătatea mintală și calitatea vieții. Originea acestei denumiri provine din greacă, unde "psyche" înseamnă suflet și "somat" corp. Sufletul era considerat a fi localizat în inimă, acolo unde s-ar produce emoțiile și perecepțiile. În secolele următoare, conceptualizarea influențelor psihice a fost greoaie și a durat o perioadă până să se producă legătura pe care noi o cunoaștem astăzi, între psihosomatică și minte. Din domeniul psihologiei, primii care au fost atrași de psihosomatică și au și făcut cercetări în sensul acesta au fost psihanaliștii. Ei au pornit de la ipoteza că anumite boli sunt cauzate de efecte psihologice ale unor emoții activate excesiv, repetat sau cronic. Psihanaliștii au căutat în sensul acesta agenții cauzali ai acestei activări în masca psihodinamică a unui individ. Psihodinamica privește simptomele și comportamentele unui individ ca o reflecție a procesului psihologic inconștient, în care sunt internalizate patologia, trăsăturile de personalitate, mecanismele de apărare și procesele de transfer și reziliență. Au fost descoperite ca fiind boli psihosomatice următoarele: ulcerul peptic, astmul, artrita reumatoidă, neurodermatita, hipertensiunea, hipertiroidita și inflamația cronică a intestinului. Specificitatea acestui demers a mers dincolo de faptul că au fost identificate bolile. Analiștii au observat un patern asemănător în istoriile psihodinamice ale pacienților, sugerând că o anumită boală are o dinamică subiacentă. Domeniile medicale fac, așadar, legătura într-o oarecare măsură între emoții și simptome fizice. Ce face terapia diferit este să se concentreze nu pe simptomele fizice, ci mai degrabă pe reacțiile emoționale și ulterior comportamentale, cu scopul de a ajuta un individ să funcționeze corespunzător, nu doar ca individual, ci și în familie și societate. Pentru că, vom vedea că, a merge la sursa problemei este de fapt cheia succesului. În înțelegerea problemelor psihosomatice a contribuit mult descoperirea faptului că distresul sau stresul negativ (despre stres aici ) are o influență deosebită asupra indivizilor iar efortul terapeutic în acest caz se concentrează către a ajuta indivizii să identifice resursele necesare care îl pot ajuta să facă față. Redescoperirea resurselor personale (optimism, încredere, experiență, flexibilitate ), resurselor sociale (o rețea de suport formată din familie, prieteni, colegi, vecini, sau ca surse formale: terapeuți, medici ), aptitudinilor, credințelor, stimei de sine, strategiilor de adaptare, capacității de reducere a problemelor, de acceptare și punerea în joc a creativității și simțului umorului, reprezintă un bun punct de plecare.