Abtine-te sa supraprotejezi!

Inapoi Autor: Daniela Hinta

Nu ne putem proteja copiii de viata. Si nici nu ar trebui sa vrem. Trebuie sa-i educam sa aiba curaj si putere in fata vietii. Sub pretextul protejarii starii lor de bine, ne tinem copiii neajutorati si dependenti si, in felul acesta, parem mai puternici, protectori in ochii nostri si ai lor. Ne pastreaza intr-o pozitie superioara, dominanta si pe cei mici supusi. Totusi, copiii de azi nu vor tolera un astfel de efort. Se vor revolta. Al doilea motiv din spatele eforturilor noastre supraprotectoare este indoiala ca avem abilitatea de a aborda problemele si, astfel, avem mult mai putina incredere in abilitatile unui copil de a-si rezolva problemele. Nimic nu e mai frustrant decat sa fii determinat sa faci imposibilul. Nu putem aranja totul si controla viata nici pentru noi, nici pentru copiii nostri. Incercarea disperata de a face asta este cauza multor neplaceri din existenta noastra. Copiii invata de la noi sa se lupte cu inevitabilul, mai ales daca incercam sa-i protejam de toate greutatile si disconfortul. Deziluzia rezultata duce la resentimente si furie nu doar impotriva parintelui, dar si a vietii, pentru ca nu o putem aranja cum vrem. "Pustiul rasfatat" este copilul mereu furios pentru ca viata nu este supusa dorintelor lui. Pentru a evita aceasta greseala dureroasa, trebuie sa intelegem ca nu suntem omniscienti si omnipotenti. Dar avem obligatia sa ne instruim copilul in moduri si atitudini prin care sa faca fata vietii.

Cabinet de psihologie si psihoterapie Daniela Hinta

Cabinet de psihologie si psihoterapie Daniela Hinta



Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp