Tulburarea evitantă nu este despre voință slabă sau timiditate „exagerată". Este un mod în care copilul se protejează de un mediu perceput ca periculos. Cu blândețe, răbdare și sprijin profesionist, putem ajuta acești copii să iasă din carapacea fricii și să descopere bucuria de a fi împreună cu ceilalți. 

Semnale prezente in comportamentul copilului care ar trebui să ne atragă atenția: se retrage când sunt și alți copii în jur, refuză să participe la jocuri de grup, se teme să vorbească cu adulți necunoscuți, plânge sau somatizează înainte de evenimente sociale, refuză să meargă la școală sau la petreceri, se rușinează exagerat când greșește ceva. 

În practica psihologică curentă, profesioniștii întâlnesc frecvent copii care prezintă dificultăți în interacțiunile sociale, evită contactul vizual, par temători în situații noi și se retrag din activitățile de grup. Aceste comportamente pot indica o tulburare de tip evitant, un fenomen clinic ce necesită o analiză atentă, chiar dacă nu este recunoscut ca diagnostic distinct în sistemele de clasificare actuale. 

Copiii cu tulburare evitantă prezintă: evitarea constantă a contactelor sociale și a situațiilor care implică evaluare (ex. prezentări, testări orale ); teamă marcată de respingere, ridiculizare sau critică; atașament excesiv față de adulți de încredere și refuzul de a interacționa cu persoane necunoscute; manifestări somatice ale anxietății (dureri de stomac, greață ) în contexte sociale. Aceste comportamente afectează adaptarea școlară și dezvoltarea abilităților socio-emoționale. 

Este esențială delimitarea acestei tulburări de:tulburarea de anxietate socială (cuprinde frica de umilire în contexte sociale, dar cu funcționare socială variabilă în funcție de familiaritatea contextului ), tulburarea de spectru autist (implică deficite persistente în comunicarea socială și modele comportamentale restrictive, repetitive ) sau mutismul selectiv (tăcere marcată în anumite contexte sociale, dar cu vorbire adecvată în alte situații ). 

 

Sfaturi pentru părinți:

creează un mediu sigur și predictibil deoarece copiii cu tulburare evitantă se simt adesea anxioși în situații noi sau sociale iar o rutină stabilă și un cadru calm îi ajută să se simtă în siguranță și să își construiască încrederea.  Încurajează exprimarea emoțiilor, adica ofera copilului ajutorul să recunoască și să numească emoțiile pe care le simte. Folosește jocuri, povești sau desene pentru a discuta despre sentimente și pentru a reduce anxietatea legată de exprimarea lor.  Incearca sa fii răbdător și oferă sprijin constant si evită să forțezi copilul să participe imediat în situații sociale; în schimb, oferă încurajări blânde și suport pas cu pas.  Dezvoltă abilități sociale gradual, incepand cu întâlniri scurte și în contexte familiare, apoi crește treptat nivelul de interacțiune socială. Poți organiza jocuri cu un singur prieten sau activități în grupuri mici.  Fii un model pozitiv prin demonstrarea modalitatii in care copilul sa gestioneze emoțiile și situațiile sociale, exprimându-ți și tu deschis sentimentele și arătând empatie față de ceilalți.  Consultă un specialist! Tulburarea evitantă poate fi gestionată mai bine cu ajutor profesional. Un psiholog specializat în copii poate oferi strategii personalizate și terapii eficiente.  

Concluzii 

 

Tulburarea evitantă în copilărie nu trebuie ignorată sub pretextul „timidității firești". Lăsată netratată, aceasta poate evolua spre tulburări de personalitate evitantă, depresie sau anxietate generalizată în adolescență și viața adultă. O evaluare psihologică riguroasă și o intervenție timpurie multidisciplinară pot schimba semnificativ traiectoria dezvoltării copilului.