Singuratatea, paradoxul secolului

Inapoi Autor: Brindusa Gal
Omul este o fiinţă socială care are nevoie să comunice, să interacţioneze, să fie alături de alţi oameni. Într-o lume în care Facebook-ul este la putere, în care poţi comunica instant oricând şi cu oricine din orice colţ al lumii, când ieşitul la bere/în club/la grătar a devenit un hobby, tot mai mulţi oameni reclamă faptul că se simt singuri. De ce? Pentru că nu numărul de prieteni şi de like-uri de pe Facebook sau de ieşiri la bere în cele mai fiţoase cluburi te scutesc de a te mai simţi izolat, ci calitatea acestor prieteni, calitatea interacţiunilor pe care le ai cu ei. Faptul că te poţi baza pe unii, le poţi face confidenţe, că ei sunt cei care te validează ca şi prieten e tot ce contează pentru a nu te mai simţi singur, deconectat de la mersul vieţii. Singurătatea nu se referă doar la izolarea fizică de alţi oameni. Poţi să se simţi singur într-o căsătorie, într-o familie şi chiar într-o mulţime. Nu trebuie, însă, să confundăm singurătatea cu solitudinea. Singurătatea este atunci când tu eşti nefericit pentru că eşti singur. Solitudinea este atunci când tu eşti fericit că eşti singur. Tu nu eşti solitar când îţi doreşti să fii cu alţii.
Singurătatea este ca foamea, setea sau durerea. E un semnal pe care îl primeşti că ceva nu merge cum trebuie cu tine ca organism, ca specie. E ca şi când am avea nevoie de un nivel rezonabil de zahăr în sânge, pentru că altfel nu avem resursele necesare de a derula diverse activităţi. Când nivelul nostru de zahăr din sânge scade, ne este foame şi acesta este un semnal că ar trebui să ne hrănim. Dacă ignorăm acest semnal, începem să ne simţim slăbiţi, fără energie şi nu mai suntem în stare să ne asigurăm hrana. Singurătatea este ceva în genul acesta, numai că ea nu este susţinută de calorii, ci de contacte sociale. Iar nevoia noastră de contacte sociale are la bază frica noastră de a nu fi abandonaţi, însă trebuie să avem grijă ca interacţiunile noastre social să aibă substanţă, să fie profunde. Încă de la naştere am avut nevoie de cineva alături, am depins de alţii pentru a supravieţui. S-a demonstrat ştiinţific că persoanele singure au tendinţa de a păstra o doză de singurătate şi când sunt în preajma cuiva, iar faptul că au contacte sociale nu este suficient. Aşa că alegeţi una, două persoane şi încearcaţi să dezvolţi o relaţie profundă, bogată cu ele. Vei vedea că nu te vei mai simţi deloc singur în marea de oameni, pentru că vei ştii că există cel puţin o persoană cu care ai relaţie autentică.
Pe de altă parte, persoanele singure au tendinţa de a se izola de teama de a nu fi respinse. Această frică este atât de intensă încât orice cuvânt sau gest al interlocutorului poate fi interpretat ca un reproş/o insultă, ceea ce pentru ei reprezintă o confirmare a faptului că sunt respinşi. Este ceea ce se numeşte “profeţie autoîmplinită”.
Singurătatea poate afecta oamenii în mai multe feluri:
- Dureri fizice: studiile au arătat că ariile cerebrale responsabile cu excluderea socială sunt aceleaşi cu cele care procesează durerea. De aici şi explicaţia ştiinţifică a “inimilor frânte”;
- Depresie: cercetările ştiinţifice au demonstrat că oamenii singuri sunt mai predispuşi la tulburări depresive şi că deseori există o preferinţă pentru cei singuri şi depresivi de a sta alături de alţi singuratici şi depresivi;
- Sănătate: câteva studii au evidenţiat faptul că stresul emoţional este corelat cu o imunitate scăzută. Alte experimente au legat singurătatea şi depresia de o sănătate deficitară, cei care sunt singuri fiind mai predispuşi la boală.

Brindusa Gal - Cabinet individual de psihologie

Tu si numai tu

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp