Sarcini terapeutice cheie în psihoterapia depresiei
Inapoi Autor: Geanina Cucu Ciuhan
În centrul psihoterapiei proces-experienţiale a depresiei stă accesarea experienţelor şi amintirilor emoţionale fundamentale, aducerea acestora la nivel conştient, etichetarea lor, reflectarea asupra lor, precum şi dezvoltarea unor modalităţi alternative de a răspunde la ele, adică de a înţelege experienţele emoţionale respective într-un nou mod. (Elliott & all., 2004 )
Abordarea implică dezvoltarea unor răspunsuri emoţionale alternative, cu scopul de a sprijini transformarea răspunsurilor emoţionale disfuncţionale - utilizarea emoţiei pentru a schimba emoţia.
Sarcinile terapeutice cele mai utile în lucrul cu depresia sunt: explorarea empatică, focusarea cu scopul adâncirii experienţei, dialogul celor două scaune pentru rupturile dintre selful critic şi selful vulnerabil, precum şi tehnica scaunului gol pentru problemele interpersonale. (Elliott & all., 2004 )
Explorarea empatică a surselor depresiei - are la bază răspunsurile terapeutului care comunică simultan înţelegere şi sprijin pentru client pentru a evolua de-a lungul aspectelor tăioase ale problemelor sale. De regulă această sarcină ocupă aproximativ jumătate din demersul terapeutic, ea debutând chiar din prima şedinţă cu explorarea modului în care clientul experienţiază sursele depresiei sale. Terapeutul trece progresiv de la înţelegerea empatică a modului în care clientul îşi trăieşte depresia la identificarea emoţiilor şi înţelesurilor ce stau la baza depresiei clientului. Deoarece experienţierea depresiei este adesea globală, conceptuală şi negativă, clientul este încurajat să diferenţieze între variate nuanţe ale emoţiilor sale, să-şi simbolozeze mai clar experienţele şi să acceseze emoţii şi modalităţi de răspuns alternative.
Focusarea cu scopul adâncirii experienţei - în acest scop se foloseşte modelul lui Gendlin de focusare, util mai ales deoarece pacienţii depresivi procesează experienţierea într-un mod pur conceptual sau extern, fără referire la modul în care această manieră de procesare se potriveşte cu experienţa sa trăită, corporală. Clientul este adesea distanţat de trăirea sa, fapt ce face dificilă angajarea lui în alte sarcini. De aceea, focusarea îl ajută pe client să-şi redescopere capacitatea de a încetini ritmul, de a privi în interior, precum şi de a aduce laolaltă elemente conceptuale şi emoţionale. Focusarea poate fi utilizată fie ca sarcină independentă la începutul terapiei depresiei, fie poate fi integrată în alte sarcini, caz în care se utilizează o variantă scurtă dacă clientul se blochează în sarcină. Tehnica focusării se utilizează de regulă atunci când se lucrează cu emoţii neclare. De fapt nu este vorba despre o tehnică în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă despre o stare psihologică de focusare a atenţiei spre interior, în care persoana îşi permite să lase deoparte expectaţiile şi teoriile despre emoţii, gânduri, motive în favoarea stării actuale nedefinite. Seamănă foarte mult cu meditaţia sau cu conceptul de "mindfulness". Această stare mentală nu este goală, deoarece este direcţionată spre un obiect specific (ex. o boală, o altă persoană semnificativă, un job etc. ) .
Dialogul celor două scaune pentru rupturile dintre selful critic şi selful vulnerabil - aceasta este sarcina terapeutică cea mai pragmatică din depresie, cea care se adresează proceselor depresive centrale de ruptură la nivelul auto-evaluării. Rupturile depresive implică de regulă un aspect critic al sinelui care tratează un alt aspect al sinelui într-o manieră dură şi perfecţionistă. De obicei, acel aspect al sinelui înclinat spre experienţiere cade în acord pasiv sau chiar în disperare atunci când este criticat. În plus, clientul depresiv adesea atribuie aceste rupturi unor circumstanţe externe, centrându-se orbeşte pe o altă persoană percepută ca fiind critică, cu tendinţe de control şi de deprivare. De regulă el vede această persoană ca fiind cauza depresiei sale. De exemplu, un adolescent depresiv ar putea să-şi perceapă părinţii ca fiind dominanţi, cu tendinţa de a-l controla şi de a-l depriva de anumite drepturi şi libertăţi, ca fiind cauza principală a depresiei sale. El ar putea spune lucruri de tipul "Dacă părinţii mei ar dispărea totul ar fi perfect. Ce rost are să încerc să fac ceva dacă ei vor găsi întotdeauna o modalitate să mă oprească sau să mă critice?!". Această situaţie este înţeleasă ca un conflict între aspectul sinelui care este criticat sau controlat şi sinele critic al clientului, care este atribuit altei persoane din mediu (în cazul din exemplu părinţilor ) . În tehnica dialogului celor două scaune partea critică a sinelui este pusă pe un scaun şi i se cere să critice cealaltă parte a sinelui (înclinată spre experienţiere ) . Apoi clientul răspunde din perspectiva sinelui înclinat spre experienţiere către sinele critic. Pe măsură ce clientul se mută de pe un scaun pe altul, între sinele critic şi sinele înclinat spre experienţiere, procesul devine din ce în ce mai intens, până când sinele înclinat spre experienţiere pică în disperare şi lipsă de speranţă. Obiectivul este acela de a-l ajuta pe client să devină conştient de procesele interne de auto-critică şi de impactul lor emoţional; clientul va înţelege cât de dureros este să primească critica. În acelaşi timp, clientul este încurajat să identifice valorile şi standardele importante localizate în aspectele critice şi să găsească modalităţi alternative de a satisface aceste valori. Astfel, clientul este ajutat să găsească modalităţi mai suportive de a se trata pe sine însuişi.
Tehnica scaunului gol pentru problemele interpersonale - este de asemenea o sarcină terapeutică foarte utilizată în lucrul cu clienţii depresivi. Mai exact, este sarcina terapeutică fundamentală dacă clientul a trăit o pierdere curentă sau în copilărie, inclusiv experienţe cu persoane semnificative din copilăria sa care l-au neglijat sau l-au abuzat. Deoarece depresia are adesea o foarte puternică componentă de furie reactivă secundară, precum şi de ruşine suprageneralizată, frică şi tristeţe, tehnica scaunului gol este extrem de utilă în a sprijini clientul să treacă dincolo de aceste răspunsuri emoţionale maladaptative, şi să-şi accesreze şi să-şi exprime tristeţea adaptativă primară în caz de pierdere şi furia adaptativă primară în caz de violare. Acest proces permite clientului să genereze acţiuni adaptative consistente cu emoţiile adaptative fundamentale, şi astfel să mobilizeze copingul adaptativ. Accesarea şi exprimarea furiei adaptative este adesea o cale importantă pentru a-l ajuta pe client să-şi recâştige sentimentul de putere şi să depăşească depresia.
Abordarea implică dezvoltarea unor răspunsuri emoţionale alternative, cu scopul de a sprijini transformarea răspunsurilor emoţionale disfuncţionale - utilizarea emoţiei pentru a schimba emoţia.
Sarcinile terapeutice cele mai utile în lucrul cu depresia sunt: explorarea empatică, focusarea cu scopul adâncirii experienţei, dialogul celor două scaune pentru rupturile dintre selful critic şi selful vulnerabil, precum şi tehnica scaunului gol pentru problemele interpersonale. (Elliott & all., 2004 )
Explorarea empatică a surselor depresiei - are la bază răspunsurile terapeutului care comunică simultan înţelegere şi sprijin pentru client pentru a evolua de-a lungul aspectelor tăioase ale problemelor sale. De regulă această sarcină ocupă aproximativ jumătate din demersul terapeutic, ea debutând chiar din prima şedinţă cu explorarea modului în care clientul experienţiază sursele depresiei sale. Terapeutul trece progresiv de la înţelegerea empatică a modului în care clientul îşi trăieşte depresia la identificarea emoţiilor şi înţelesurilor ce stau la baza depresiei clientului. Deoarece experienţierea depresiei este adesea globală, conceptuală şi negativă, clientul este încurajat să diferenţieze între variate nuanţe ale emoţiilor sale, să-şi simbolozeze mai clar experienţele şi să acceseze emoţii şi modalităţi de răspuns alternative.
Focusarea cu scopul adâncirii experienţei - în acest scop se foloseşte modelul lui Gendlin de focusare, util mai ales deoarece pacienţii depresivi procesează experienţierea într-un mod pur conceptual sau extern, fără referire la modul în care această manieră de procesare se potriveşte cu experienţa sa trăită, corporală. Clientul este adesea distanţat de trăirea sa, fapt ce face dificilă angajarea lui în alte sarcini. De aceea, focusarea îl ajută pe client să-şi redescopere capacitatea de a încetini ritmul, de a privi în interior, precum şi de a aduce laolaltă elemente conceptuale şi emoţionale. Focusarea poate fi utilizată fie ca sarcină independentă la începutul terapiei depresiei, fie poate fi integrată în alte sarcini, caz în care se utilizează o variantă scurtă dacă clientul se blochează în sarcină. Tehnica focusării se utilizează de regulă atunci când se lucrează cu emoţii neclare. De fapt nu este vorba despre o tehnică în sensul clasic al cuvântului, ci mai degrabă despre o stare psihologică de focusare a atenţiei spre interior, în care persoana îşi permite să lase deoparte expectaţiile şi teoriile despre emoţii, gânduri, motive în favoarea stării actuale nedefinite. Seamănă foarte mult cu meditaţia sau cu conceptul de "mindfulness". Această stare mentală nu este goală, deoarece este direcţionată spre un obiect specific (ex. o boală, o altă persoană semnificativă, un job etc. ) .
Dialogul celor două scaune pentru rupturile dintre selful critic şi selful vulnerabil - aceasta este sarcina terapeutică cea mai pragmatică din depresie, cea care se adresează proceselor depresive centrale de ruptură la nivelul auto-evaluării. Rupturile depresive implică de regulă un aspect critic al sinelui care tratează un alt aspect al sinelui într-o manieră dură şi perfecţionistă. De obicei, acel aspect al sinelui înclinat spre experienţiere cade în acord pasiv sau chiar în disperare atunci când este criticat. În plus, clientul depresiv adesea atribuie aceste rupturi unor circumstanţe externe, centrându-se orbeşte pe o altă persoană percepută ca fiind critică, cu tendinţe de control şi de deprivare. De regulă el vede această persoană ca fiind cauza depresiei sale. De exemplu, un adolescent depresiv ar putea să-şi perceapă părinţii ca fiind dominanţi, cu tendinţa de a-l controla şi de a-l depriva de anumite drepturi şi libertăţi, ca fiind cauza principală a depresiei sale. El ar putea spune lucruri de tipul "Dacă părinţii mei ar dispărea totul ar fi perfect. Ce rost are să încerc să fac ceva dacă ei vor găsi întotdeauna o modalitate să mă oprească sau să mă critice?!". Această situaţie este înţeleasă ca un conflict între aspectul sinelui care este criticat sau controlat şi sinele critic al clientului, care este atribuit altei persoane din mediu (în cazul din exemplu părinţilor ) . În tehnica dialogului celor două scaune partea critică a sinelui este pusă pe un scaun şi i se cere să critice cealaltă parte a sinelui (înclinată spre experienţiere ) . Apoi clientul răspunde din perspectiva sinelui înclinat spre experienţiere către sinele critic. Pe măsură ce clientul se mută de pe un scaun pe altul, între sinele critic şi sinele înclinat spre experienţiere, procesul devine din ce în ce mai intens, până când sinele înclinat spre experienţiere pică în disperare şi lipsă de speranţă. Obiectivul este acela de a-l ajuta pe client să devină conştient de procesele interne de auto-critică şi de impactul lor emoţional; clientul va înţelege cât de dureros este să primească critica. În acelaşi timp, clientul este încurajat să identifice valorile şi standardele importante localizate în aspectele critice şi să găsească modalităţi alternative de a satisface aceste valori. Astfel, clientul este ajutat să găsească modalităţi mai suportive de a se trata pe sine însuişi.
Tehnica scaunului gol pentru problemele interpersonale - este de asemenea o sarcină terapeutică foarte utilizată în lucrul cu clienţii depresivi. Mai exact, este sarcina terapeutică fundamentală dacă clientul a trăit o pierdere curentă sau în copilărie, inclusiv experienţe cu persoane semnificative din copilăria sa care l-au neglijat sau l-au abuzat. Deoarece depresia are adesea o foarte puternică componentă de furie reactivă secundară, precum şi de ruşine suprageneralizată, frică şi tristeţe, tehnica scaunului gol este extrem de utilă în a sprijini clientul să treacă dincolo de aceste răspunsuri emoţionale maladaptative, şi să-şi accesreze şi să-şi exprime tristeţea adaptativă primară în caz de pierdere şi furia adaptativă primară în caz de violare. Acest proces permite clientului să genereze acţiuni adaptative consistente cu emoţiile adaptative fundamentale, şi astfel să mobilizeze copingul adaptativ. Accesarea şi exprimarea furiei adaptative este adesea o cale importantă pentru a-l ajuta pe client să-şi recâştige sentimentul de putere şi să depăşească depresia.
Cabinet individual de psihologie - Cucu Ciuhan Geanina
Recomandă acest cabinet
