Când un părinte pleacă la muncă în străinătate, ceva se rupe în inima unui copil. Nu se aude, nu se vede imediat, dar lasă urme adânci. România are zeci de mii de copii care cresc fără unul sau ambii părinți, în grija bunicilor, a rudelor sau chiar singuri. Și deși banii trimiși de peste hotare aduc hrană și haine, golul emoțional rămâne. 

O copilărie între „mulțumesc" și „de ce m-ai lăsat?" Copilul știe că părintele pleacă „pentru binele lui". Aude mereu că trebuie să fie recunoscător, dar în sufletul lui se dă o altă luptă. Simte că a fost abandonat, chiar dacă nimeni nu-i spune asta. Se întreabă dacă a greșit cu ceva. De ce alți copii își țin părinții de mână în parc, iar el vorbește doar prin telefon? Această ambivalență - între recunoștință și furie, între loialitate și suferință - devine o povară greu de dus. 

Ce se întâmplă în sufletul copilului? 

1. Răni de atașament Copilul are nevoie de siguranță, de îmbrățișări, de certitudinea că „mama e aici". Când aceste nevoi nu sunt împlinite, învață să trăiască cu frica abandonului. Iar asta se vede mai târziu în relațiile lui de prietenie sau de iubire, unde devine dependent sau, dimpotrivă, fugar. 

2. Stima de sine fragilă Când nu primește zilnic încurajări sau apreciere, copilul începe să creadă că „nu contează suficient". Că nu e suficient de bun. Asta poate duce la performanțe școlare slabe sau, paradoxal, la perfecționism dus la epuizare. 

3. Anxietate și impulsivitate Fără o prezență parentală care să regleze emoțiile, copilul devine adesea neliniștit, agitat, impulsiv. Plânge ușor, se enervează din nimic, fuge de probleme sau se închide în sine. 

4. Comportamente de risc Adolescenții rămași fără ghidaj constant pot ajunge ușor în cercuri riscante - consum de alcool, violență, abandon școlar. Nu din răutate, ci din durere, gol și lipsa unei direcții. 

5. Roluri inversate Mulți copii devin „părinți" pentru frați mai mici sau pentru bunicii bolnavi. Această maturizare forțată le răpește copilăria și le lasă adesea un gust amar: au fost „responsabili", dar nu s-au simțit niciodată iubiți necondiționat. Bunicii - eroii obosiți ai acestor povești De multe ori, bunicii oferă tot ce pot: hrană, protecție, iubire. Dar vârsta, boala, diferențele dintre generații și lipsa resurselor emoționale îi pun în dificultate. Nu întotdeauna pot înțelege depresia unui copil sau frământările adolescenței digitale. 

Ce putem face? - continuarea intr-un articol viitor