Copiii agresivi

Copiii fac faţă uneori situaţiilor familiale şi şcolare tensionate prin comportamente agresive. Comportamentele agresive pot reprezentata în aceste cazuri o formă inadecvata de stabilire a relaţiei cu o persoană sau pot fi o modalitate de atragere a atenţiei; alteori însă, în spatele lor se poate afla o simpla provocare.

Uneori, agresivitatea poate reprezenta neajutorarea unui copil sau poate servi la impunerea propriilor interese. În unele cazuri copiii folosesc comportamentele agresive pentru a câştiga identitate proprie, o conştiinţă de sine.

Pe cât de numeroase sunt motivele izolate ale agresivităţii, pe atât de clare sunt consecinţele sale: comportamentele agresive au în timp efecte negative şi duc la deficienţe la nivelul strategiilor de rezolvare paşnică a situaţiilor conflictuale.

Dacă luăm o definiţie generală a agresivităţii (de ex. cea dată de Blomquist şi Schnell, 2002 ), "Comportamentul agresiv se referă la producerea unor daune sau prejudicierea uneia sau mai multor persoane".

Formele comportamentului agresiv depind în mod hotărâtor de vârsta copilului sau adolescentului. Forme de manifestare a furiei si a comportamentelor agresive în funcţie de vârstă (după Loeber şi Hay, 1997 ).

Sugar.

În a doua jumătate a primului an de viaţă, după ce reuşesc să înţeleagă relaţia cauză-efect, sugarii pot manifesta o furie direcţionată. În această etapă, sugarii nu urmăresc producerea unui prejudiciu; manifestarea furiei reprezintă la ei o emoţie similară agresivităţii. Încă de la această vârstă apar diferenţe de sex; băieţii sunt mai labili din punct de vedere emoţional, îşi manifestă emoţiile cu mai mare intensitate, în timp ce fetele îşi controlează mai bine trăirile emoţionale şi manifestă mai puţină furie comparativ cu ei.

Copilăria mică.

În al doilea şi al treilea an de viaţă încep să se manifeste izbucniri de furie şi agresivitate împotriva adulţilor şi a celor de aceeaşi vârstă. Vârsta preşcolară şi şcoala primară. Băieţii preferă agresivitatea fizică, iar fetele, formele de agresivitate indirectă. La această vârstă, numai la un număr redus de copii se manifesta forme severe de violenţă faţă de alţi copii sau faţă de animale.

Adolescenţa şi maturitatea timpurie.

Datorită dezvoltării fizice, comportamentul agresiv devine foarte sever, putând cauza chiar răniri grave sau decese; cei de aceeaşi vârstă participă la acte de violenţă colective. Un număr redus de adolescenţi devin agresivi în raport cu părinţii sau cu profesorii lor.

Reducerea comportamentului agresiv se poate face prin diferite modalităţi, atunci când se cere asistenţă psihologica şi sprijin, prin următoarele elemente: construirea unei relaţii terapeutice; modificarea comportamentului copilului, în special prin jocuri de percepţie şi de rol; consiliere familiala si a copilului.

Scopuri terapeutice

Obiectivul procedurilor este oferirea unor comportamente alternative; dezvoltarea competenţelor sociale face inutil comportamentul agresiv, deoarece permite satisfacerea nevoilor din sfera relaţiilor umane. De ex. nevoia de relaţionare, de apropiere, de recunoaştere sau de autoconfirmare.

Obiectivele intervenţiei terapeutice

- inducerea liniştii şi a relaxării;

- percepţie diferenţiată;

- auto-afirmare în mod adecvat, precum şi alternative la comportamentul agresiv;

- cooperare şi comportament de ajutorare, precum şi alternative comportamentale, inhibarea agresivităţii;

- controlul, ca etapă în inhibarea agresivităţii.

Copiii pot fi fragili şi speriaţi; de multe ori exteriorizarea comportamentală se bazează pe convingerea că nimeni nu-i înţelege, sau nimănui nu-i pasă de nevoile lor.

Astfel, apar întrebările referitoare la comportamentul rău al copilului:

Ce zice CU ADEVARAT copilul?

De ce are nevoie CU ADEVARAT copilul?

Comportamentul vorbeşte, de cele mai multe ori, de urmele lăsate de istoricul copilului - durerea lui, frica lui, nevoile lui. Comportamentul rău trebuie tratat direct, repede, cu sensibilitate, ca răspuns la necesităţile profunde ale copilului.