Mirita Virginia - Cabinet individual de psihologie

Mirita Virginia - Cabinet individual de psihologie

Trecerea timpului nu va rezolva problemele, doar le va amana sau le va amplifica.
Nota 10 din 23 recomandari
28977 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Braila, jud Braila, Str. Hipodrom nr.6, Bl. A4, sc. 1, et. 2, ap. 10 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0762216902 | 0724814732
Program: Zilnic intre orele : 15:00 - 19:00 . Doar cu programare telefonica .

AGRESIVITATEA LA COPII SI ADOLESCENTI

Inapoi Autor: Psiholog, psihoterapeut Virginia Mirita, Braila
- Agresivitatea in mediul scolar;
- Profilul psihologic al elevului agresiv ;
- Abordarea constructiva a comportamentului agresiv;
- Forme ale agresivităţii ;
- UN PROFIL PSIHOLOGIC AL PERSONALITĂŢII ADOLESCENTULUI CU COMPORTAMENT DEVIANT . AGRESIVITATEA PSIHOLOG, PSIHOTERAPEUT, VIRGINIA MIRITA, BRAILA, Orice agresivitate constructiva este purtatoarea unei agresivitati distructive. Scoala este locul de desfasurare al acestui formidabil paradox "˜` M.Janich, 1996 Agresiunea este un fenomen extrem de frecvent in situatiile de viata ale copiilor sau adultilor, fie in calitate de victime, fie de martori. Exista agresiuni permanente sau periodice, care iau forma atat a unor certuri sau vandalisme, cat si a imaginilor din mass-media. Reportajele si informatiile vehiculate de televiziune, ziare, reviste (dspre crime, violuri, abuzurile de orice fel, jafuri, atacuri, razboaie, chiar si jocuri simulate pe calculator ), toate acestea incita la un comportament agresiv. Crizele economice, inclusiv ale tranzitiei, au impus pauperizarea culturala si sociala, fapt ce a indus angoase si incertitudini pentru adulti, pentru tineri si pentru copii. Miturile secolului XX, dovedite a fi simple iluzii de bunastare si grave greseli de strategie, au devenit surse ale frustrarilor pentru toate straturile sociale. In literatura de specialitate, incepand cu anii 90, se remarca o schimbare semnificativa a grilei de interpretare si ca urmare a tipului de interventie in cazul conduitelor agresive din scoala. Astfel, daca la nivelul anilor 70 vandalismul si violentele din scoala erau interpretate ca fiind fenomene disfunctionale, indezirabile si chiar patologice, in ultimul deceniu ele au inceput sa fie percepute ca un fenomen obisnuit, care nu mai surprinde pe nimeni : vandalismul, violentele scolare, dar si celelalte forme de conduita ale elevilor, care se abat de la regulamentele scolare, ar trebui interpretate de educatori ca un gen particular de feed-beck, ele avand functia sa semnalizeze o serie de situatii care necesita o interventie educativa adecvata. Interpretarea conduitelor agresive ale elevilor ca fiind determinate de situatia existenta si nu ca o problema determinata automat si exclusiv de substratul psihopatologic din personalitatea elevilor a condus la o noua conceptie privind interventia educativa. Astfel, daca se recunoaste ca vandalismul si violentele scolare sunt reactii inadecvate la anumite situatii frustrante specifice vietii scolare, premisa fundamentala a interventiei devine formarea capacitatii elevilor de a se controla, de a-si gestiona ei insisi comportamentul, de a interveni/participa, ei in primul rand, in rezolvarea propriilor probleme de comportament. In acest context interventia nu se mai bazeaza pe controlul autoritarist realizat de profesor/parinte, pe manipularea sistemului sanctiune/recompensa, ci rolul sau este de a invita elevii, de a-i incuraja, sa contribuie ei insisi cu solutii pentru rezolvarea situatiilor probleme, aratand incredere in maturitatea acestora si in posibilitatile lor de autocontrol. Prin urmare, toate fenomenele de grup se afla sub influenta proprietatilor retelei de comunicare, dintre care cea mai impartita se refera la centralitate. Reteaua de comunicare marcheaza functionarea grupului si, in special, centralitatea retelei influenteaza performanta si moralul grupului. Intre ele exista o relatie nemijlocita : • Grupul atinge eficienta maxima atunci cand este plasat intr-o retea centralizata - din punctul de vedere al rapiditatii de realizare si al calitatii productiei. • Cu cat reteaua este mai centralizata, cu atat satisfactia este mai scazuta, pentru ca in retele mai putin centralizate moralul atinge nivelul cel mai inalt - din perspectiva aspectelor, , psihologice Reteaua de comunicare influenteaza, asadar, performanta, tipul si volumul comunicarii, nivelul satisfactiei, aparitia si acceptarea unui lider. De pozitia fiecarui individ in retea depind sansele acestuia de a deveni lider, nivelul sau de activitate in cadrul grupului si gradul sau de satisfactie. Efectele retelei de comunicare depind de tipul de sarcina. Retelele centralizate sunt pertinente pentru sarcini simple, iar retelele omogene sunt eficiente in cazul sarcinilor mai complexe. Concluzionand : comportametul, comunicarea si performanta unui grup sunt guvernate de interactiunea a patru sisteme : 1. sistemul material in care lucreaza grupul (reteaua ) - conform Leavit, Heise si Miller ; 2. sistemul logic al sarcinilor pe care le efectueaza (structura sarcinii ) - conform Faucheux si Moscovici; 3. sistemul social care corespunde organizarii sale statutare - conform Poiton si Flament ; 4. sistemul simbolic definit prin sistemul sau de reprezentare a sarcinii - conform Abric. Dincolo de diversitatea de abordari, apar cateva puncte de convergenta, in masura sa defineasca specificitatea situatiilor de comunicare si sa permita stabilirea unor reguli fundamentale pentru o comunicare eficienta si autentica : a ) calitatea retelei este un factor care genereaza calitatea comunicarii ; daca in comunicarea in masa/cea mediatica rolul central este jucat de suportul tehnic si competenta oratorica a actorului, in comunicarea dintre indivizi (in grupuri restranse ) cel mai bine va comunica nu un expert, ci individul care este in masura sa faciliteze exprimarea si receptivitatea. b ) Pentru ca o comunicare sa fie efectiva si de calitate, este necesar : • sa asculti - sa iei in considerare punctul de vedere al celuilalt ; • sa observi - sa fii atent la toate evenimentele (si cele de natura nonverbala ) ; • sa analizezi - in scopul de a discerne partea observabila de cea ascunsa ; • sa controlezi - calitatea si pertinenta mesajului (feed-back-ul ) ; • sa te exprimi - in functie de interlocutor si de natura obiectului comunicarii. c ) Orice comunicare se inscrie intr-un context psihologic, care ramane unul social si ideologic. Prin urmare comunicarea trebuie studiata si inteleasa prin prisma interactiunii a trei factori : psihologici, cognitivi si sociali. Agresivitatea in mediul scolar Agresivitatea are drept rezultat diverse grade de lezare a celuilalt, moartea, trauma psihologică, marginalizarea sau excluderea dintr-un grup social. În mediul şcolar agresivitatea se exprimă prin violenta verbală, excludere intenţionată, intimidare, bătaie, hărţuire/abuz sexual şi port arme. Acest tip de violenţă poate fi orientat împotriva elevilor, a personalului didactic, a reprezentanţilor unei instituţii şi comunităţi. Agresivitatea şcolară afectează starea de sănătate mentala, cauzând frică, anxietate, percepţia nesiguranţei. Starea de sănătate mentală pozitivă include: • Un sens pozitiv al stării de bune; • Resurse individuale: stimă de sine, deprinderi sociale, optimism, încredere în sine şi coerenţa; • Abilitatea de a iniţia, dezvolta şi susţine relaţii personale mutuale satisfăcătoare; • Abilitatea de coping (ajustare ) în faţa adversarilor; • Abilitatea de a raţionaliza, înţelege şi dezbate cu colegii, adulţii şi instituţiile sociale diversele motive care legitimează violenţa. "Agresivitatea are efecte negative asupra sănătăţii fizice şi mentale, precum şi asupra dezvoltării sociale a elevilor. Atât victimele, cât si agresorii pot suferi diverse traume fizice sau chiar moartea. agresivitatea are legătură cu o serie de probleme psihice: traume, distres, afectarea ataşamentului, diminuarea stimei de sine, etc. Tinerii supuşi agresivitatii prezintă un comportament de risc ridicat asociat cu anxietate şi neputinţă dobândită. Aceste comportamente de risc includ: abuzul de substanţe, absenteismul şcolar sau exmatricularea, relaţii sexuale precoce, iar în unele cazuri sentimente de autoblamare şi autoculpabilizare care pot genera un comportament suicidar." (A.Rosan ) . Agresivitatea poate deveni un cerc vicios: elevii care au fost agresaţi au tendinţa de a avea puţini prieteni cu care să poată comunica uşor şi adesea au sentimentul izolării şi al singurătăţii. Asemenea tineri simt incapacitatea lor de a se angaja în situaţii sociale, se simt neajutoraţi şi incapabili să controleze propriul mediu. Acest fapt determină diverse grade de marginalizare, punându-l pe copil într-o ipostază de confruntare personală cu ceilalţi, ceea ce împiedică formarea unor deprinderi sociale non-violente. Aceşti elevi, la randul lor, au tendinţa de a-i agresa pe ceilalţi. Agresivitatea influenţeză în mod negativ educaţia eficientă. Elevii care sunt victime ale actelor violente absentează de la şcoală, prezintă probleme de concentrare, întreaga lor dezvoltare cognitivă fiind afectată. Elevii expuşi agresivitatii şcolare fie refuză să frecventeze şcoala din cauza ameninţărilor, fie poartă la ei diverse arme pentru a se apăra. În multe cazuri elevii sunt exmatriculaţi din şcoală datorită numeroaselor acte de violenţă pe care le comit. La nivelul corpului profesoral apare sindromul "bourn out", stare de epuizare psihica ce apare ca rezultat al confruntării îndelungate cu probleme de disciplină, acte de violenţă, precum şi cu ameninţări de natură agresiva din partea elevilor. Profilul psihologic al elevului agresiv Comportamentele agresive au o evoluţie lentă, deseori acestea se declanşează după o lungă perioadă de timp. Agresivitatea, în ceea ce îi priveşte pe elevi, se defineşte printr-o paletă largă de comportamente, cum ar fi lipsa cooperării cu profesorii precum şi un nivel scăzut de autocontrol. Comparativ cu colegii lor, elevii cu comportament agresiv prezintă următoarele caracteristici: • Se ceartă mai mult • Ameninţă • Îmbrâncesc alţi elevi mai des De asemenea, elevii cu acest tip de comportament se mai pot identifica şi prin următoarele aspecte: • Răspund obraznic adulţilor când sunt mustraţi • Se enervează rapid • Uneori argumentele lor sfârşesc în furie • Sunt lipsiţi de autocontrol • Reacţionează negativ la critică • Sunt incapabili sa accepte ideile altora Pe lângă aceste caracteristici definitorii, aceşti elevi prezintă si o lipsă a controlului asupra dispoziţiilor (stărilor ) lor ceea ce îi aduce în conflict cu alţi elevi şi cu adulţii. În situaţii de conflict ei nu sunt pregătiţi să facă compromisuri şi răspund necorespunzător reacţiilor egalilor lor. Lipsa lor de cooperare în clasă se transformă în imposibilitatea de a urma instrucţiunile şi inabilitatea de a respecta cererile profesorilor. Aceşti elevi au dificultăţi în realizarea corectă a temelor şi continuitatea muncii în timp. Pe parcursul liceului abilităţile de cooperare ale acestor elevi scad, ei participă tot mai puţin la munca de la şcoală, depun din ce în ce mai puţin efort pentru activităţile şcolare. Elevii cu acest tip de comportament îşi pierd interesul pentru şcoală, iar actele minore de agresivitate cresc odată cu vârsta (Loeber şi Strouthemer-Loeber, 1998 ) . Dacă iniţial tinerii se angajează la agresiuni minore, în timp, acestea se transformă în agresivitate psihicăşifizică. Reactiile celorlalti la comportamentul agresiv - Deseori, în şcoală întâlnim astfel de comportamente la elevi, fie faţă de profesori, fie faţă de colegi. Nu de puţine ori, consecinta unui astfel de comportament este etichetarea din partea profesorilor (de exemplu:, , e obraznic, , ) şi marginalizarea din partea colegilor. E important să identificam căile care duc la agresivitate, să identificăm factorii de risc relaţionaţi unui astfel de comportament, pentru a putea anticipa riscurile dezvoltării unui comportament agresiv . Abordarea constructiva a comportamentului agresiv . Înţelegerea determinismului unui astfel de comportament facilitează identificarea modalităţilor optime de intervenţie în astfel de cazuri. Agresivitatea se manifesta fie sub forma unor crize de furie accentuate şi frecvente, fie sub forma comportamentelor agresive sau impulsivităţii accentuate. O intervenţie optimă poate reduce agresivitatea. Pe de altă parte, tratarea cu superficialitate sau lipsa de implicare în corectarea unui astfel de comportament poate favoriza apariţia comportamentului agresiv şi mai târziu a comportamentului antisocial. Copiii care denotă agresivitate se pare că au nivel scăzut de autocontrol (Fortin 2002 ), fapt ce îi determină să reacţioneze agresiv la critică şi îi face incapabili să accepte ideile celorlalţi. În situaţii de conflict răspund necorespunzător la reacţiile celorlalţi. Asa cum arată multe studii, interacţiunea cu mediu ne dă posibilitatea să ne construim prerechizitele de a gestiona anumite situaţii. Astfel, , carenţele comportamentale, , pot fi explicate şi prin lipsa unui input specific pentru a învăţa răspunsul la un anumit stimul. Mediul educaţional poate fi atât factor care determină acest comportament cât şi, , scena de manifestare, , a unui astfel de comportament. Pe lângă acest mediu, un factor foarte important în dezvoltarea personalităţii copilului este familia, după cum e subliniat acest lucru şi în literatura de specialitate. Astfel, relaţia cu familia poate reprezenta un factor declanşator a comportamentului agresiv. În familiile în care există copii cu probleme comportamentale, părinţii au adesea sentimentul că trebuie să îi ameninţe, să îi pedepsească mereu, că trăiesc evenimente predominant negative si că abia împărtăşesc momente plăcute. Copiii se simt adesea la fel, au sentimentul că părinţii se ceartă cu ei mereu şi sunt nemulţumiţi. Acest dezechilibru între experienţele pozitive si negative duce la formarea unor expectanţe negative atât în ceea ce îi priveşte pe părinţi, cât şi pe copii. Atenţia părinţilor si a copilului se centrează asupra evenimentelor negative, deşi experienţele pozitive au loc în continuare, ele abia mai sunt percepute. Scopul acestei intervenţii este acela de a orienta, în mod conştient, atenţia asupra evenimentelor pozitive, deoarece acestea trebuie evidenţiate mai mult decât cele negative. De aceea e important să se intervina cu programe de prevenţie a agresivităţii deoarece aceasta poate degenera în comportamente antisociale sau delicvenţă. Forme ale agresivităţii : In afara de- agresivitatea distructiva care produce daune sau transformări exista si - agresivitate calma nonviolentă care poate semnifica ostilitate. Agresivitatea poate fi exprimata: • -verbal prin cuvinte care jignesc, calomniază înjosesc • -prin gesturi, atitudini, comportamente cu efecte negative, care pot perturbe viata din jurul nostru, relaţiile cu cei din preajmă, liniştea, echilibru propriei persoane, integrarea si adaptarea intr-un proces de activitate -cum ar fi si cel şcolar. Factorii care generează agresivitatea: -Agresivitatea apare ca urmare a nesatisfacerii unor trebuinţe primare de foame, sete, odihna, distracţie, etc, deci este reprezentanta frustraţiei sau impiedicării realizării unor tendinţe, trebuinţe vitale; -Agresivitatea poate urma unei relaţii autoritare, dure, a unui stil primitiv de educaţie (s-au observat grupuri de oameni ţinuţi si dirijaţi autoritar, dur, când sunt lăsaţi in afara acestui tip de relaţie dezvoltă conduite agresive ) ; -Agresivitatea poate fi urmarea unor carente afective ; -Agresivitatea poate fi urmarea unor carente ale mediului social ; -Agresivitatea poate fi urmarea unor pedepse, sancţiuni in neconcordanta cu actele comise, cu gradul de vinovăţie; - Agresivitatea se poate dezvolta pe un fond de oprimare permanenta privind libertăţi personale decizii, opinii, trebuinţe, interese, puncte de vedere, etc.; -Agresivitatea poate fi dezvoltata in contextul unui climat familial incărcat de conflicte, saturat de emoţii si trăiri emoţionale negative -frica, teama, furie, etc.; -Agresivitatea poate sa apară atunci când ne simţim permanent nedreptăţiţi, marginalizaţi. Intensitatea agresivitatii se diferentiaza in functie de: -incarcatura psihica acumulata ; -tipologia structurala a personalitatii; -mormele, modelele educationale; -nivelul intelectual; -puterea stapanirii de sine, a capacitatii de discernamant: -capacitatea, mobilitatea de orientare spre depaşirea şi depaşirea tensiunii psihice acumilate, a nevoii agresive altele decât cele cu efecte nesănătoase, dăunătoare. Nevoia în sine de descărcare este necesara, depinde însa ce formă alegem, ce direcţii, ce intensitate şi coloratură imprimăm acestei nevoi si de ce mijloace ne folosim in detensionare. Este de subliniat faptul ca fiecare din noi preluăm din mediul înconjurător tensiuni, suntem frustraţi de anumite trebuinte, drepturi care ni se cuvin, suntem jigniţi sau umiliţi, nedreptăţiţii, etc, toate acetea vor putea fi depăşite cu maturitate cognitivă, afectivă, socială. UN PROFIL PSIHOLOGIC AL PERSONALITĂŢII ADOLESCENTULUICU COMPORTAMENT DEVIANT Criza de originalitate îl va împinge pe adolescentul nesigur, nepregătit, să alerge după senzaţii tari, să şocheze, provocând la rândul său senzaţii similare anturajului şi părinţilor. Adolescentul care are un comportament deviant este ostil la dialog, răspunde vag şi lacunar, comunică greu şi monosilabic. Foloseşte un limbaj argotic pentru a-şi ascunde abilităţile verbale sărace. La adolescentul deviant sunt slab dezvoltate capacitatea de sinteză şi sistematizare şi toate structurile superioare ale gândirii sunt întârziate, el neputând interpreta în mod critic realitatea, conştientizând doar parţial importanţa majoră a sferelor vieţii şi activităţii sociale. El nu-şi poate formula explicit unele întrebări de esenţă asupra locului şi menirii propriei persoane, autoreflexia şi autoanaliza care sunt specifice acestei vârste sunt distorsionate. De asemenea, la adolescentul cu comportamente deviante apare o fantezie debordantă, el disimulează frecvent, recurge la minciuna de imaginaţie. Memoria este puternic colorată emoţional, memoria afectivă este mai dezvoltată în raport cu cea verbală şi motrică. Tulburările de percepţie spaţială şi temporală determină înregistrarea şi fixarea incorectă a dimensiunilor spaţio-temporale. Memoria imediată prevalează memoria de durată. În ceea ce priveşte învăţarea la care apelează adolescentul cu comportament deviant se bazează pe copierea conduitelor negative ale celor din anturajul său infracţional. El înregistrează performanţe slabe la obiectele teoretice din şcoală. Conflictele motivaţionale care determină minciuna de justificare (de motivaţie, de apărare şi cea de vanitate ) apar foarte des la aceşti adolescenţi, nivelul de aspiraţie fiind scăzut. Au un slab control voluntar generează laşitatea, disimularea, tentaţia vicioasă către alcool, droguri, distracţii cărora nu le poate rezista. Adoră falşii eroi, în lipsa unora reali, demni. De obicei, adolescentul deviant nu posedă deprinderi igienico-sanitare, de comportare civilizată, de planificare şi disciplinare a activităţii proprii, de relaţionare socio-afectivă. Deprinderile speciale sunt deficitare: ticuri frecvente în coordonarea mişcărilor, gestică şi expresie, dificultăţi în perceperea şi aprecierea rapidă şi precisă a stimulilor, în distingerea culorilor, mirosurilor şi gusturilor. În general, greu educabili, extravertiţi, adolescenţii devianţi prezintă lacune în formarea deprinderilor intelectuale din cauza abandonului şcolar. Subiecţii introvertiţi, provenind din familii viciate, fiind uşor condiţionabili, achiziţionează cu uşurinţă deprinderi şi obişnuinţe imorale din mediile pe care le frecventează. Aceste deprinderi tind să devină obişnuinţe negative (vagabondaj, furt, agresivitate, violenţă ), transformându-se, prin dependenţă, în trebuinţe interioare. Lipseşte voinţa de a li se sustrage. Există adolescenţi cu comportamente deviante care au intelect de limită, dar şi adolescenţi cu un coeficient de inteligenţă peste medie sau superior. În perioada actuală, s-a constatat o creştere a nivelului de inteligenţă a delincvenţilor minori demonstrată de operarea după strategii complexe - copiind modele din mass-media. Problematizarea în raport cu realitatea se dovedeşte greoaie, superficială, întrucât la adolescentul deviant meditaţia asupra valorilor autentice este înlocuită cu acceptarea facilă a unor valori false. La adolescentul cu comportament deviant pendularea între introversie şi extraversie creează aparenta instabilitate temperamentală care îşi pune amprenta pe toate actele de conduită: impulsivitatea, entuziasmul debordant urmat de inhibiţie şi apatie prelungită, explozia de energie şi de afect, care se consumă ducând la epuizare, indispoziţie. În post-adolescenţă se stabilizează trăsăturile temperamentale individuale şi se recunoaşte unanim extraversia ca predispozantă pentru abaterile de conduită. În plan aptitudinal, adolescentul deviant posedă toată gama de înzestrări: simple-complexe, generale-specifice. Cultivate inegal sau deloc, acestea se află în germene şi îl ajută să îşi valorifice înclinaţiile native, nu rareori în sens negativ, antisocial. Frecvent, adolescenţii devianţi dovedesc aptitudini sportive, artistice, de integrare în grupul social restrâns, în care pot ocupa chiar statutul de lider. Implicarea în anumite genuri de delicte impune antrenarea unor aptitudini cu caracter complex de natură intelectuală, tehnică, mecanică. Posesia acestor aptitudini îi asigură dobândirea independenţei, autonomiei personale, prin asumarea de responsabilităţi (în plan social, comunitar sau în plan marginal, subgrupal, în cazul devianţei ) . Fiind deseori lipsit de orientare/consiliere şcolară şi profesională adecvată, adolescentul cu probleme de conduită nu conştientizează posibilităţile lui aptitudinale. Atitudinile adolescentului deviant (faţă de sine şi faţă de oameni, faţă de muncă şi faţă de valorile sociale ) reflectă o imaturitate caracterologică ilustrată prin: autocontrol insuficient; impulsivitate şi agresivitate în plan verbal şi faptic, simţindu-se neglijat şi persecutat; subestimarea greşelilor şi actelor antisociale comise; indolenţă, indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă, trăind pe seama altora ca parazit social; nonconformism acut; respingerea societăţii în ansamblu, percepţie falsă asupra rolului său social actual şi viitor, deci dificultăţi de integrare socială; indiferenţă / repulsie faţă de şcoală; înclinat spre lăudăroşenie şi minciună; carenţe în a se disciplina; o ţinută neglijentă, neîngrijită; dezorientat din cauza răsturnării valorilor (sociale ) ; confuzia valorilor morale; atitudini uimitoare, decepţionante, îngrijorătoare (care adesea dispar după criză ) ; solidaritatea între membrii grupului; setea de aventură şi afirmare pentru a-şi cuceri faima cu orice preţ; lipsa de cultură; succesiune de autoaprecieri contradictorii (supraestimarea alternează cu subestimarea ) ; nevoia de autoanaliză pentru a-şi defini conţinutul şi opinia despre sine; insistenta căutare de modele; permanenta comparare şi raportare la alţii pentru a-şi determina măsura propriei valori; lipsă de idealuri, frustraţie educaţională; atitudinea de opoziţie faţă de universul adulţilor. PREVENIREA DELINCVENŢEI CA REZULTANTA A AGRESIVITATII Prevenirea delincvenţei reprezintă ansamblul de politici, măsuri şi tehnici care, în afara cadrului justiţiei penale, vizează reducerea comportamentelor care antrenează prejudicii considerate ca fiind ilicite. Prevenirea se poate realiza la 3 niveluri: 1. Prevenirea primară - vizează publicul larg sau o populaţie care nu a fost identificată pe baza unui criteriu legat de risc. Deoarece sunt programe proactive, pozitive şi oferite independent de existenţa unui risc, potenţialul programelor universale de a stigmatiza individul este minimizat şi mesajele vor fi mai uşor acceptate şi adoptate. Un program de prevenire primară se poate adresa unui grup foarte larg, de exemplu populaţia şcolară la nivelul unei ţări sau unui grup de copii de o anumită vârstă sau identificaţi după criterii care nu au legătură cu factorii de risc. Când vorbim de prevenire primară a delincvenţei juvenile ne referim la modificarea condiţiilor delictogene din mediul fizic şi social global. 2. Prevenirea secundară (selectivă ) - vizează indivizi sau subgrupuri formate pe baza unor factori de risc, al căror potenţial de a dezvolta anumite probleme este peste medie, prezintă un risc ridicat de delincvenţă (ex. se pot organiza programe pentru copii din cartiere sărace ) . 3. Prevenirea terţiară (intervenţia ) - vizează prevenirea recidivei şi cuprinde toate acţiunile de reintegrare pentru copii şi adolescenţi care deja sunt identificaţi ca fiind delincvenţi. MODELUL UNUI PROGRAM DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE Acest model reprezintă modelul unui program complet, eficient de prevenire a delincvenţei juvenile care, pentru a reduce efectiv riscul şi pentru a schimba atitudini şi comportamente, trebuie să conţină patru componente: 1. Informaţiile (CE? ) - informaţii cât mai complete şi cât mai exacte referitoare la problematica delincvenţei juvenile (cauze, forme ale delincvenţei, profilul minorului delincvent şi / sau profilul copilului în risc, legislaţia în vigoare, modalităţi de prevenire şi combatere etc. ) 2. Motivaţia (DE CE? ) - motivaţia schimbării pentru a obţine rezultatele aşteptate (schimbarea atitudinilor şi comportamentelor ), argumentare judicioasă a necesităţii schimbării, o justificare puternică care să se bazeze pe motive de ordin emoţional şi cognitiv. Exerciţiile de conştientizare a amplorii fenomenului delincvenţei juvenile şi a gravităţii consecinţelor sunt un excelent mijloc de creare a motivaţiei schimbării. 3. Deprinderi şi abilităţi practice necesare pentru comportamentul dorit (CUM? ) - o componentă practică, de aplicare şi exersare a noilor atitudini şi comportamente (exersarea unor atitudini şi comportamente prosociale: toleranţă, sprijin etc. ) Un astfel de program trebuie să se bazeze pe jocuri, exerciţii, aplicaţii care să demonstreze concret cu poate fi manifestat un comportament sau o atitudine şi care să ofere posibilitatea practicării lui în scopul însuşirii. 4. Resurse (CE şi UNDE CĂUTĂM? ) - ce şi unde căutăm când ne confruntăm cu o problemă legată de tematica programului (serviciile care există în comunitate, resursele la care pot apela dacă, de exemplu, intră în contact cu un copil în risc sau delincvent sau dacă eu sunt în risc de a deveni victimă ) Acest model al unui program de prevenire a delincvenţei juvenile se bazează pe cea mai importantă formă de învăţare care valorifică experienţa şi activitatea - învăţare experienţială - SPUNE-MI ...UIT, ARATĂ-MI ... ÎMI AMINTESC, IMPLICĂ-MĂ ... ÎNŢELEG! OAMENII REŢIN 10% din ceea ce citesc 20% din ceea ce aud 30% din ceea ce văd 50% din ceea ce văd şi aud 70% din ceea ce spun 90% din ceea ce spun în timp ce fac PROGRAM DE PREVENIRE A DELINCVENŢEI JUVENILE SAU DE REMEDIERE A TULBURĂRILOR COMPORTAMENTALE PRIN DEZVOLTAREA UNOR ABILITĂŢI DE VIAŢĂ INDEPENDENTĂ Programele de prevenire a delincvenţei juvenile / remediere a tulburărilor comportamentale care vizează doar INFORMAREA (asupra riscurilor la care se supun copiii cu comportament predelincvent / delincvent şi asupra celor mai frecvente acte delincvente şi infracţionale comise de minori precum şi a pedepselor prevăzute în codul penal ) şi CONŞTIENTIZAREA RISCURILOR (prin vizionare de filme, prin discuţii şi analiza unor cazuri reale, prin întâlniri cu poliţişti sau foşti infractori reabilitaţi, prin vizite în penitenciar sau în centre de reeducare etc. ) sunt incomplete deoarece nu oferă copiilor / tinerilor în risc sau care au un comportament predelincvent / delincvent alternative la acest tip de comportament. Care sunt abilităţile de viaţă independentă? Abilităţi sociale: abilităţi de comunicare interpersonală: comunicare verbală/ nonverbală; ascultarea activă; oferirea/ solicitarea feedback-ului; comunicare asertivă; empatia - înţelegerea nevoilor celuilalt şi exprimarea acestei înţelegeri; iniţierea relaţiilor adaptative - cu prietenii, de colaborare, echipă, familie; gestionarea (menţinerea / încetarea ) relaţiilor; lucrul în echipă / evaluarea propriului rol în echipă; acceptarea diferenţelor de opinii/ contribuţii/ stil; căutarea/ oferirea suportului social; gestionarea conflictelor; Abilităţi emoţionale: autoreglare emoţională: identificarea propriilor emoţii; recunoaşterea emoţiilor celorlalţi; autoeficacitate emoţională; înţelegerea cauzelor emoţiilor; comunicarea asertivă a emoţiilor negative; controlul acceselor de furie; abilităţile de coping - folosirea mecanismelor de coping prosociale în locul mecanismelor antisociale (agresive ) sau asociale (izolare, evitare ) . Abilităţile de coping prosociale include procese de schimb de informaţii, management comportamental, rezolvare de probleme; managementul stresului; Abilităţi cognitive: evaluarea propriilor abilităţi; rezolvare de probleme - abilitatea de a recunoaşte probleme sau de a formula obiective, de a dezvolta strategii de reducere sau eliminare a problemei în mod eficient sau de a progresa înspre îndeplinirea unui obiectiv; luarea deciziilor; abilităţi de influenţare şi persuasiune; abilităţi de negociere; flexibilitatea cognitivă; căutarea suportului informaţional / selectarea informaţiei; abilităţi de estimare corectă a riscului (prevenţia exploatării la copii deja victime ale abuzurilor ) ; Abilităţi comportamentale: abilităţi privind siguranţa personală; stil de viaţă sănătos; managementul timpului, abilităţi de petrecere a timpului liber; managementul bugetului; dimensiunea de gen: promovarea echităţii de gen; identitatea sexuală; percepţia propriei sexualităţi la copiii abuzaţi sexual de ex. la băieţi abuzaţi percepţia masculinităţii şi feminităţii. Tulburarea de conduită- componenta a agresivitatii Tulburarea de conduită se manifestă prin agresiune faţă de oameni şi animale (ameninţări, bătăi, loviri cu diferite obiecte, cruzime fizică faţă de animale sau oameni, forţări la acte sexuale etc. ), distrugerea proprietăţii deliberat, prin incendiere sau în alt mod, fraudă (intrare prin efracţie, minciuni spuse pentru a obţine bunuri sau favoruri, ori pentru a evita anumite obligaţii ) sau furt fără tâlhărie (din magazine ), violări serioase ale regulilor (fuga de acasă în mod repetat, mai ales noapte, chiulul de la şcoală în mod frecvent etc. ) . Unii copii / tineri au tendinţa de a comite acte antisociale prin coalizarea cu alţii (ceea ce înseamnă că sunt capabili să menţină relaţii sociale ), alţii comit actele antisociale singuri, nefiind capabili să stabilească raporturi sociale cu alţii. De asemenea, unii copii / tineri au tulburări de conduită însoţite de agresivitate, pe când alţii sunt neagresivi. Comportamente problematice în tulburările de conduită: 1. Comportament negativist, de nesupunere, neascultare şi ostilitate faţă de o figură autoritară. Adesea, copilul sau adolescentul îşi pierde cumpătul, se ceartă cu adulţii, sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze cererilor sau regulilor adulţilor, îi agasează în mod deliberat pe alţii, îi blamează pe alţii pentru propriile sale erori sau pentru comportamente indezirabile, este uşor de agasat de către ceilalţi, este coleric şi plin de resentimente, ranchiunos şi revendicativ. 2. Comportament violent la copii şi adolescenţi, care poate apărea chiar de la vârsta preşcolară. Comportamentele violente la copii şi adolescenţi pot include un spectru larg: crize de furie violente, agresivitate fizică, bătăi, ameninţări de a răni alte persoane (inclusiv gânduri de omucidere ), folosirea armelor, cruzime faţă de animale, incendierea, distrugerea intenţionată a proprietaţii şi vandalismul (Kaiser, 2002 ) . Factorii care cresc riscul comportamentelor violente sunt comportamentul violent sau agresiv anterior, a fi victima abuzului fizic sau sexual, expunerea la violenţă acasă sau în comunitate, factori genetici, expunerea la violenţă prin mass-media, consumul de alcool şi droguri, deţinerea unor arme acasă, combinare a unor factori socio-economici care generează stres în familie (sărăcia, destrămarea familiei, şomajul, lipsa suportului social ), leziuni cerebrale care apar în urma unor răniri etc. "Semnalele de alarmă" ale comportamentelor violente la copii sunt: furie intensă, pierderea frecventă a calmului, iritabilitate extremă, impulsivitate crescută, toleranţă scăzută la frustrare. 3. Furtul nu reprezintă o problemă până la 3-5 ani, până când copilul nu poate înţelege că a lua ceva ce aparţine altei persoane este greşit. Deşi ştiu că a fura este greşit, copiii mai mari sau adolescenţii fură din diverse motive: se simt nedreptăţiti faţă de fraţii lor în privinţa atenţiei sau a cadourilor primite, pentru a se afirma în faţa prietenilor, pentru a face cadouri familiei sau prietenilor, pentru a fi acceptat de grupul de colegi, pentru că se tem să mai fie dependenţi de cineva etc. De cele mai multe ori, copilul fură deoarece are nevoie de mai multă atenţie. 4. Ameninţările reprezintă o altă categorie de comportamente inadecvate la copii, care pot avea consecinţe negative. Multe din ameninţările pe care le fac copiii nu sunt duse la îndeplinire, însă sunt unele cazuri în care se întâmplă tragedii. Uneori ameninţările sunt o reacţie la rănire, respingere sau atacuri percepute de copil. De cele mai multe ori ameninţările sunt un mod al copilului de a atrage atenţia. Situaţiile potenţial periculoase sunt: ameninţările cu rănirea sau omorârea cuiva, cu automutilarea sau sinuciderea, cu fuga de acasă sau cu distrugerea proprietăţii etc. Un copil cu antecedente de violenţă şi comportamente agresive este mai probabil să îşi ducă la îndeplinire ameninţările şi să fie violent şi ulterior. De asemenea, există un risc mai crescut dacă copilul are acces la arme, dacă există comportamente violente şi tentative de sinucidere în familie, dacă a trăit repetat sau recent experienţe de umilire, ruşine, pierdere sau respingere, dacă este sau a fost victima unui abuz (fizic, sexual, emoţional ) sau a neglijării sau a fost / este martor al abuzului sau violenţei în familie etc. 5. Automutilarea - actul de distrugere deliberată a ţesuturilor corpului poate să includă: tăiere, zgâriere, ardere, smulgerea pielii şi părului, jupuire, muşcare, lovirea capului, învineţire, bătaie, tatuare, perforare a extremităţilor etc. Unii adolescenţi se automutilează pentru a risca, a fi rebeli, a respinge valorile părinţilor, a-şi proclama individualitatea sau pentru a fi acceptaţi într-un anumit grup. Alţii, se pot răni din disperare sau furie, pentru a atrage atentia, pentru a-şi arata neajutorarea şi lipsa de valoare sau pentru că au gânduri suicidale. Factorii psihosociali care influenţează menţinerea tulburărilor de conduită: • nivel scăzut al inteligenţei, mai ales al celei verbale (lipsa strategiilor de autocontrol, incapacitatea de a amâna recompensele şi de a anticipa consecinţele unui anumit comportament, dificultăţi în generalizările legate de comportamentele considerate a fi acceptabile şi cele inacceptabile, la neînţelegera emoţiilor celorlalţi ) ; • disfuncţii în interacţiunile din cadrul familiei; • respingerea din partea celorlalţi şi asocierea cu grupuri de delincvenţi; • sărăcia şi mediul saturat cu probleme de delincvenţă; Deschideri educationale pentru copii cu tulburări de conduită Toate programele derulate pentru prevenirea şi combaterea tulburărilor de conduită trebuie să vizeze frânarea influenţei cât mai multor factori care determină sau favorizează tulburările de conduită, nevoile specifice ale copilului şi dezvoltarea de abilităţi de viaţă. Abordarea mai multor metode în paralel asigură o eficienţă mai mare şi pe termen lung. Prognosticul bun este condiţionat de vârsta copilului (cel mult 8 ani ) şi de intervenţia timpurie, preventivă. Rezultatele cele mai bune se regăsesc în rândul copiilor care prezintă tulburări de conduită de tip comportamente opozante, lipsa complianţei şi agresivitate de intensitate medie şi care provin din familii lipsite de probleme majore (care nu sunt familii dezavantajate socio-economic, în care nu este prezentă o psihopatologie accentuată a părinţilor, nu există conflicte maritale sau un nivel scăzut al suportului social ) . De asemenea, programele trebuie orientate spre copil (Antrenamentul în rezolvarea de probleme (ARP ) este una din cele mai eficiente metode care pot fi utilizate direct cu copilul. Această metodă se bazează pe asumpţia că distorsiunile de gândire pot duce la comportamente agresive şi antisociale. Programul ARP vizează modificarea acestor distorsiuni. În demersul ARP, copiii sunt asistaţi în: identificarea situaţiei problematice, utilizarea unor formule verbale prin care să îşi poată controla răspunsurile impulsive, generarea cât mai multor soluţii la problemele cu care se confruntă, evaluarea posibilelor consecinţe ale comportamentului, observarea şi luarea în considerare a perspectivei altor persoane într-o situaţie dată ) şi spre părinţi (Training-urile pentru părinţi în scopul remedierii tulburărilor de conduită ale copiilor se axează pe învăţarea de către părinţi a unor abilităţi care sunt importante în socializarea copilului. Astfel, părintele este încurajat: să fie implicat cât mai mult în relaţia cu copilul, să utilizeze recompensele pentru încurajarea comportamentului prosocial, să utilizeze metode de disciplinare nepunitive pentru a reduce probabilitatea ocurenţei comportamentelor problematice, să îi înveţe pe copii să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor, să înveţe metode de monitorizare a comportamentului copilului. ) De asemenea, la nivel şcolar trebuie implicate persoanele care pot avea un impact pozitiv asupra copilului în ceea ce priveşte socializarea lui (părinţi, profesori, colegi etc. ) pentru acordarea de asistenţă pentru temele de casă şi pentru realizarea de activităţi la clasă pe probleme legate de comunicare, relaţionare cu prietenii, rezolvarea conflictelor etc. Părinţilor li se pot da următoarele sugestii: (adaptat după "Piramida părinţilor" ) ÎN FIECARE ZI: O DATĂ PE SĂPTĂMÂNĂ: • spuneţi " TE IUBESC • urmaţi o activitate de interes comun împreună • sărutaţi-i înainte de culcare • petreceţi o seară doar cu familia • îmbrăţişaţi-l • găsiţi posibilităţi de a rămâne singur cu copilul • învăţaţi-i autodisciplina (ordine etc ) • jucaţi un joc împreună • râdeţi împreună cu ei ajutaţi copiii să facă o faptă bună dar anonimă • verificaţi-le lecţiile • faceti o recapitulare a lecţiilor cu copilul • limitaţi-le timpul petrecut în faţaTV • asiguraţi-vă că mănâncă bine • învăţaţi-i bunătatea prin exemple • spuneţi " Mulţumesc" când vă oferă ceva. DE CÂTEVA ORI PE LUNĂ: • reamintiţi reuşitele şi recompensele • reamintiţi ce înseamnă familia • încercaţi ceva nou împreună cu copiii - o ocupaţie utilă în viaţă (gătit, spălat ) • întrebaţi cum mai merg lucrurile (la şcoală, cu prietenii, în familie ) • adaptaţi responsabilităţile • mergeţi în excursie • bucuraţi-vă toţi de o aniversare • vizitaţi o bibliotecă, un muzeu • purtaţi o discuţie lungă de la om la om • acordaţi din timpul dvs. pentru a vă copilări • reciclaţi, daţi săracilor • fiţi spontani, nu le cereţi prea mult • verficaţi-le carnetele de note
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.