Mirita Virginia - Cabinet individual de psihologie

Mirita Virginia - Cabinet individual de psihologie

Trecerea timpului nu va rezolva problemele, doar le va amana sau le va amplifica.
Nota 10 din 23 recomandari
28986 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Braila, jud Braila, Str. Hipodrom nr.6, Bl. A4, sc. 1, et. 2, ap. 10 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0762216902 | 0724814732
Program: Zilnic intre orele : 15:00 - 19:00 . Doar cu programare telefonica .

CUM SA FIU UN PARINTE BUN?

INDULGENTA - partea I motto:, , copilul rasfaţat este adultul nefericit de mai tîrziu" Va propun sa incepem seria micului nostru ghid de parenting cu unul din comportamentele adulte care imi pare a fi cel mai „periculos" sub aspectul urmarilor pe care le poate avea asupra dezvoltarii psiho-sociale a copilului, indulgenta! Va invit sa priviti atitudinea indulgenta (pe care suntem de multe ori tentati sa o adoptam atunci cand copilul incalca regulile stabilite de noi ) dintr-o perspectiva, sper eu, noua, care sa va ajute sa va analizati cu responsabilitate felul in care ii transmiteti copilului tot ceea ce stiti si care-l va face sa creasca pentru a deveni un adult fericit si implinit. Atunci cand discut cu parintii despre acest subiect, am remarcat ca, din start, intelesul cuvintului creeaza confuzie. De cele mai multe ori, indulgentei ii sunt atribuite deopotriva comportamente care tin de toleranta, intelegere si ingaduinta, si pana aici este corect. Nuanta psihologica pentru care indulgenta se numeste astfel, si nu toleranta, intelegere sau ingaduinta, este data de raportul de egalitate „nesanatoasa" pe care il induce intr-o relatie: cand un copil se exprima intr-un mod particular, parintele care se simte „puternic" va fi indulgent pentru ca isi considera fiu/ fiica „mai slab/a" in raport cu el insusi. Ori aceasta este o perspectiva daunatoare de a te raporta intr-o relatie, mai ales cand este vorba de copii, pentru ca astfel se pun bazele a ceea ce mai tarziu se va numi un adult cu tulburari de comportament: egocentric, fragil (caracter slab ), debusolat, conflictual si/ sau violent fata de diferente, capricios, si lista ar putea continua inca. Principalul lucru pe care un parinte ar fi bine sa-l inteleaga pentru a aplica eficient principiile educatiei este ca, sub aspect comportamental, NICIODATA copilul nu va fi un „egal" al parintelui. Parintii poarta responsabilitatea PENTRU copilul lor, in timp ce copilul este responsabil FATA DE parintii sai! Ideea de egalitate isi are sens doar in ceea ce priveste respectul acordat celuilalt, in particular, de interesul pe care un parinte este dator sa-l arate copilului sau ca persoana. Odata interiorizata aceasta idee, va fi usor de inteles de ce in comportamentul indulgent sta germenele egoismului. Indulgenta face sa se stearga din bagajul principiilor morale ale unui copil acel sentiment sanatos al vinovatiei, al constiintei ca exista fapte bune si fapte rele, si ca cele rele trebuie sa fie sancţionate. Foarte posibil ca, sub influenta multor teorii psihologice populare, cele afirmate privitor la valenta constructiva a vinovatiei sa va starneasca spiritul critic. Si pana la un punct va voi da dreptate. Este bine sa stim ca vinovatia, ca de altfel oricare alt sentiment, poarta in sine si potentialitati benefice, dar si distructive, potentialitati ce ne influenteaza evolutia emotionala intr-o directie sau alta. Insa, pentru ca oamenii sunt fiinte fundamental sociale, constiinta vinovatiei este un sistem intern de avertizare sanatos si necesar, care ne pune in alerta atunci cand facem ceva ce ne poate periclita convietuirea printre semenii nostri, sau, altfel spus, atunci cand gresim. Mai mult, atunci cand copiii sunt tratati cu indulgenta, sunt protejati si nu au ocazia de a fi pusi in fata unor provocari, indiferent de natura lor, nu sunt lasati sa infrunte greutatile si viata reala, ei devin slabi. O posibila explicatie privind consecintele cresterii unui copil slab ar fi aceea ca se formeaza mecanisme compenstorii orientate, dupa firea si mediul familial in care traieste, fie spre polul agresiv, violent, fie spre cel al pasivitatii si lenei. Indiferent de directia dupa care se va dezvolta un copil, in mod inevitabil imaginea despre sine va fi una falsa, bazata pe credinta, nesustinuta de realitate, a detinerii unor calitati speciale. De aici nevoia de a-i eticheta pe celilalti diferiti drept personaje „negative", ce reprezinta cauza propriilor probleme. In cazuri extreme, dar nu lipsite de riscul aparitiei in orice familie, indiferent de statusul social, aceasta slabiciune ii poate conduce pe unii dintre copii, chiar din perioada pubertatii si mai apoi in adolescenta, spre a se alatura unor grupuri cu potential socialmente periculos si de a se identifica cu persoanele si valorile promovate de astfel de „gasti". Si asta deoarece gruparile respective ii accepta fara rezerve, facandu-i sa se simta puternici si importanti. In timp, se poate ajunge foarte usor la depasirea tuturor limitelor, la insusirea puterii supreme, a dreptului de viata si de moarte, ca si cum ar fi zei. In cealalta extrema se afla comportamentele de nepasare. Fiind rasfatatii epocii prospere, tehnologizate si ai unor parinti care isi doresc ca propriii copii sa aiba o viata mai buna si mai usoara, viitorii tineri se vor simti indreptatiti sa guste „fructele unor pomi pana atunci oprite", convinsi fiind ca acesta este drumul spre o viata mai bogata. Riscul: o capacitate scazuta de auto-control, slabiciuni ale caracterului privind reputatia, slaba capacitate de a lega relatii sanatoase sau de a avea succes in viata prin neputinta de a fixa obiective realiste si clare si ducerea lor la indeplinire prin Indulgenta CUM SA FIU UN PARINTE BUN? - partea a II-a motto:, , copilul rasfaţat este adultul nefericit de mai tarziu" Daca in articolul anterioa am incercat sa arat cate ceva din complicatul mecanism psihologic ce se afla la originea comportamentului indulgent pe care parintii pot fi tentati sa-l adopte in educatia copiilor lor, precum si doua din consecintele acestuia in planul dezvoltarii ulterioare a fiilor - formarea de caractere slabe si/sau de personalitati egoiste, in cel de acum voi aborda riscul ramanerii viitorului adolescent, si mai apoi adult, in narcisism, precum si de consecintele creditului neconditionat acordat copilului. Se intampla tot mai des, in ultima vreme, ca parintii sa-mi semnaleze cu ingrijorare si oarecare rusine cum ca, din senin si aparent nemotivat, copilul lor bun si ascultator pana acum, a inceput sa aiba un comportament mai violent. Toti cei care se recunosc in aceasta situatie ar fi bine sa stie ca, in jurul varstei de 11 - 12 ani, copiii intra in primul stadiu de adolescenta, pubertatea, a carei principala caracteristica este transformarea la toate nivelurile fiintei: corporal, psihologic si social! Daca asupra fiziologicului parintele nu poate decat sa fie observatorul pasiv al modificarilor aproape explozive ce au loc in trupul copilului lor, interventia in planul dezvoltarii psiho-sociale a viitorului adult este cruciala. Pe tot parcursul copilariei parintele a pregatit cu multa dragoste, atentie si grija „solul" in care, de la aceasta virsta, 11 - 12 ani, ar fi de dorit sadirea „samantei" din care va creste treptat adultul. Ce vreau sa spun prin aceasta metafora? In copilarie parintele are grija sa-si invete fiul/ fiica sa insuseasca si sa respecte un set de reguli indispensabile supravietuirii comunitare, pentru ca, la pubertate, sa-si asiste copilul in a-si construi propriile repere (reguli ) dupa care isi va trai viata ca adult. Cuvintul-cheie aici este asistenta pentru ca aici poate interveni in mod distructiv indulgenta ale carei consecinte pot conduce fatalmente si catre narcisim. Este bine sa intelegem ca narcisimul nu este totuna cu egoismul si cu atat mai putin cu egocentrismul! Egocentrismul este acea atitudine care ne permite sa-i intelegem pe ceilalti prin raportarea la noi, in timp ce egoismul este atitudinea exagerata privind propria persoana. Motivul pentru care o persoana narcisista nu va fi niciodata apreciata pozitiv de cei din jur este acela ca abilitatile ei sociale sunt superficiale, chiar daca adesea este fermecatoare. Narcisistul nu a invatat niciodata sa iubeasca cu adevarat pe altcineva si, deci, nu-i poate privi pe ceilalti ca individualitati separate, care au o valoare si o importanta egala cu a propriei persoane. Mai mult, pentru narcisist, ceilalti oameni nu prezinta valoare in sine, ci una instrumentala. Adica, ceilalti sunt utili atunci cand ii satisfac lui dorintele si cand ii maresc respectul de sine. De aici si marea vulnerabilitate a narcisistului, cata vreme perceptia propriei importante este data din exterior, sentimentele pot fi astfel extrem de usor de ranit. Cand ceilalti i se opun sau nu manifesta admiratia excesiva, nemeritata, pe care el o pretinde, reactioneaza cu furie si va incerca sa se razbune. Iata, deci, si o alta fata a cauzelor pentru care copilul are izbucniri de violenta in public, sau in intimitatea familiei si de ce este important ca un copil sa invete ca exista anumite limite in ceea ce se asteapta de la el si ii este permis. Atunci cand acele limite sunt depasite, este bine ca lucrurile sa fie judecate, sa fie evaluate consecintele si sa fie aplicate chiar si sanctiuni. Parintele are o misiune foarte delicata in a reusi sa echilibreze satisfacator propriile standarde si valori cu dorintele imature ale copilului. Si este indicat sa gaseasca acele resurse de rabdare, intelegere si fermitate pentru a-l ajuta sa interiorizeze si sa insuseasca in cele din urma acele standarde si valori, astfel sa-si formeze constiinta. Un aspect al comportamentului indulgent al parintelui fata de fiu/fiica, la fel de important si cu repercursiuni in dezvoltarea psiho-sociala precara a acestuia, il reprezinta increderea neconditionata. Dintr-o serie de motive, si mai ales incepand cu perioada de pubertate a copiilor lor, multi parinti cred ca iubirea pentru copil inseamna sa-i acorzi apriori increderea. Nimic mai naiv si mai periculos! De multe ori, la radacina acestei hotariri a parintilor sta convingerea conform careia copiii sunt egali cu parintii lor (vezi in articolul precedent ). Nu voi relua ceea ce am mai spus, insa trebuie subliniat faptul ca increderea parintilor in copii este cu totul alt concept decat increderea copiilor in parinti. Atunci cand un copil vorbeste despre increderea in parintii sai, de regula, el se refera la faptul ca parintii vor face sau ii vor oferi tot ceea ce acestia au promis, indiferent de circumstantele ce ar putea sa apara. Deci, copilul acorda increderea printr-un mecanism egoist, in timp ce elementele care il fac pe un parinte sa fie demn de incredere nu sunt egoiste, ci altruiste! Un parinte de incredere trebuie sa fie alert si atent la comportamentul, emotiile, activitatile si problemele copilului. El va fi receptiv la nevoile copilului si va incerca sa ia parte la toate evenimentele din viata acestuia. Un parinte de incredere este dator sa-si disciplineze, sa-si invete, sa-si indrume copilul si chiar sa-l pedepseasca atunci cind este necesar, pentru a-l ajuta sa-si formeze caracterul. Atentie! Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa spioneze zilnic prin lucrurile copilului, pentru ca asta nu ar face altceva decit sa distruga relatia dintre ei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, un astfel de comportament intruziv este un indiciu ca parintele insusi are anumite probleme psihice care cer atentie. Insa, in cazul in care exista indicii clare ca ceva nu merge bine sau parintii intentioneaza sa verifice pentru a se asigura ca situatia este "sub control", acestia au responsabilitatea morala fata de copiii lor sa adune acele informatii. Deci, increderea in copil este un efort pregatit cu grija ce are drept scop introducerea acestuia in lumea reala prin lectii, reguli, asteptari, suport si supraveghere. Sper, dragi parinti ca, prin acest articol in doua parti, sa fi reusit sa va fac atenti asupra consecintelor pe termen lung si foarte lung la care riscati sa va supuneti copiii in cazul in care indulgenta este confundata cu intelegerea, toleranta, ingaduinta, sau increderea neconditionate. Stiu ca nu este usor sa fii parinte in vremurile prezente, insa am convingerea ca, inarmati cu putin autocontrol, un strop de fermitate si multa, foarte multa dragoste pentru copilul dumneavoastra. Psiholog, psihoterapeut Virginia Mirita
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.