Mirita Virginia - Cabinet individual de psihologie

Mirita Virginia - Cabinet individual de psihologie

Trecerea timpului nu va rezolva problemele, doar le va amana sau le va amplifica.
Nota 10 din 23 recomandari
28981 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Braila, jud Braila, Str. Hipodrom nr.6, Bl. A4, sc. 1, et. 2, ap. 10 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0762216902 | 0724814732
Program: Zilnic intre orele : 15:00 - 19:00 . Doar cu programare telefonica .

DE CE MINT COPIII?

Au existat controverse in ceea ce priveste caracterul innascut sau dobandit al minciunii, specialistii tind totusi sa vada in minciuna un mecanism dobandit. Care sunt cauzele ce conduc la interiorizarea acestui mecanism? Cum dobandeste copilul aceasta deprinderea? Cauzele cele mai frecvente pentru care unii copii ajung sa minta se datoreaza unor greseli pe care le fac parintii lor, ca de exemplu: manifestari de indulgenta (rasfat, ingaduinta exagerata, lipsa de supraveghere si control ); manifestari de excesiva severitate (pedepse aspre, exagerate, care genereaza teama ); restrictii absurde care oricum vor fi incalcate; rigiditate (lipsa de afectiune, de incredere ); umilinta. Exemplul personal negativ dat copiilor prin promisiuni neindeplinite, atitudinea incorecta fata de munca proprie si a celorlalti, folosirea in anumite imprejurari a minciunii reprezinta, de asemenea, factori care conduc la folosirea minciunii. Lipsa de unitate a cerintelor educative atat intre parinti cat si intre parinti si scoala il impinge pe copil sa foloseasca minciuna pentru a-i satisface pe toti. Rasfatul Un lucru foarte important in educatia unui copil este ca parintii sa il evalueze corect, pentru ca el insusi sa se poata evalua corect. Cand copilul este supraevaluat ajunge sa aiba o atitudine de superioritate si o lipsa de respect fata de copiii de aceeasi varsta. Incepe sa creada ca totul i se cuvine si isi va cere drepturile fara sa isi indeplineasca datoriile. Obisnuiti ca li se cuvine orice, vor recurge la orice mijloc pentru a obtine ceea ce vor, inclusiv minciuna. Prin rasfat copilul nu va invata sa isi franeze dorintele, sau sa le amane. Intrebari care sugereaza raspunsul Parintii pun destul de des intrebari care sugereaza raspunsul care i-ar aduce copilului o rasplata: „pe cine iubesti tu mai mult si mai mult?" (intreaba tatal ). Copilul va raspunde ca pe el. Daca il intreaba mama va spune ca pe ea. Copilul nu se gandeste pe cine iubeste cu adevarat mai mult si mai mult dar intuieste ca tata vrea sa raspunda ca pe el. O asemenea intrebare il indemna pe copil sa isi exploateze sentimentele in functie de imprejurari, il indemna la fatarnicie, la lingusire, implicit la minciuna. Munca, sinceritate si merite Cand unui copil parintele ii face un desen si acesta il prezinta la scoala ca fiind facut de el, implicit il impinge pe copil sa insele buna-credinta a profesorilor, sa minta. Supravegherea copilului. Lipsa de supraveghere nu reprezinta in mod direct cauza care declanseaza minciuna. Copiii pot face ceea ce vor, uneori lucruri pe care parintii lor nu le-ar aprecia, si pentru ca ei nu doresc ca parintii lor sa cunoasca aceste lucruri, mint. Fara supravegherea copilului, parintele nu are cum sa contrazica afirmatiile copilului si astfel copilul intelege ca prin minciuna se poate distrage atentia parintilor. Exigenta irationala Prin opozitie cu rasfatul, exigenta exagerata are efecte asemanatoare. Unii parinti, din dorinta de a fi autoritari, incalca multe din nevoile firesti ale copilului. Acestea trebuie satisfacute, in caz contrar copilul va cauta sa si le satisfaca singur si sa minta. Restrictiile absurde si constrangerile vor slabi si autoritatea in numele careia unii parinti procedeaza astfel, si copilul este impins pe panta atat de nefasta a minciunii. Pedepsele Este necesar ca parintii sa discearna cu atentie cand si cum e cazul sa pedepseasca un copil pentru ca acesta sa nu isi piarda increderea in judecata parinteasca. Daca parintii sunt drepti, copilul nu va incalca recomandarile si sugestiile lor. Lipsa de comunicare verbala si sufleteasca intre parinti si copii genereaza timiditate si lipsa de incredere in propriile calitati si in parinti. Vor devenii retrasi si nu vor putea sa mearga la parintii pentru a marturisi o greseala, pentru a cere un sfat, astfel vor actiona de capul lor, vor gresi si vor incerca sa ascunda acest lucru. Copiii simt nevoia afectiunii si increderii parintesti. Ar fi ideal daca parintii ar reusi sa ii faca pe copii sa le comunice deschis atat succesele cat si insuccesele. Curiozitatea neimplinita Copiii sunt prin natura lor curiosi. Uneori atat de curiosi incat iti trebuie destula rabdare si calm sa poti vorbi cu ei. Unii parintii ii reped pe copii cu „mi-ai impuiat capul". Copilul nu va mai veni a doua oara sa intrebe si probabil se va duce la altcineva mai mult sau mai putin competent. Curiozitatea nesatisfacuta va duce la obiceiuri ca trasul cu urechea, cautarea in sertare intime etc. Cel mai grav ar fi sa se raspunda unei curiozitati cu o minciuna. Exemplul personal. In educatia copiilor o foarte mare importanta o are exemplul pe care il da parintele. Daca intre comportamentul parintelui si regulile pe care le recomanda copilului exista discrepante, atunci copilul nu va interioriza convingerea ca trebuie sa le urmeze. Unitatea de cerinte Lipsa de concordanta si de intelegere intre oamenii care concura la educatia copilului si metodele pe care le folosesc duc la importante tensiuni in constiinta copilului si la dezechilibre majore. Cerandu-i-se lucruri diferite de catre persoane importante din viata sa, copilul va incerca sa satisfaca ambele parti, si atunci cand va fi depasit de situatie va fi tentat sa minta. Confidentele Este foarte important ca parintii sa discute cu copiii lucruri specifice varstei acestora. Este nepotrivit ca un parinte sa devina foarte intim in discutiile cu un copil mic. Acesta, facandu-i-se niste confesiuni personale si intime va incerca sa santajeze indirect parintele. Acesta din urma va face toate poftele copilului ca sa nu il supere si ca sa nu cumva sa ii scape ceva. Influenta anturajului Pentru ca vad la prieteni ca minciuna ii ajuta sa obtina avantaje nemeritate sau sa scape de unele probleme, ajung sa creada ca minciuna e ceva util. Aceste lucruri fiind stiute, nu putem decat sa speram ca parintii au o constiinta morala si o intelegere buna a psihologiei copilului. Educatia parinteasca are cea mai mare pondere in ceea ce priveste formarea constiintei morale la copil, de aceea majoritatea cauzelor ce conduc la minciuna se gasesc in mediul familial. Este o responsabilitate a noastra a tuturor sa ne educam copii in spiritul adevarului si sa evitam pe cat posibil greselile enumerate mai sus. VEZI SA NU MA FACI DE RAS! In jurul nostru observam deseori persoane care se decid cu greu sa-si spuna punctul de vedere, desi e clar ca si-au format o opinie si sunt destul de avizate sa o exprime. Cu toate acestea, prefera sa-i lase pe ceilalti sa vorbeasca si intervin doar cand sunt siguri ca imaginea lor nu va fi afectata in niciun fel si, uneori, nici macar atunci. Se ghideaza dupa principiul "nu am nimic de demonstrat, asa ca….". De unde provine aceasta retinere? Daca am avea posibilitatea sa privim ca pe un ecran primii nostri ani de viata, probabil ca am gasi cheia la multe dintre comportamentele noastre, care intr-un fel sau altul ne provoaca mari dureri de cap. Perioada copilariei este cea in care se formeaza schemele cognitive si comportamentale prin interactiunea cu mediul inconjurator. Ceea ce se invata acum, in aceasta perioada, este raspunsul la multe dintre intrebarile pe care ni le punem mai tarziu in legatura cu persoana noastra. Copiii au tendinta de a spune multe lucruri fara sa se cenzureze, atata timp cat o persona de referinta nu le stavileste suvoiul cuvintelor. O mare parte din aceste cuvinte nu reprezinta nimic pentru ei, ci este doar modul de a interactiona si socializa cu cei de aceeasi varsta. Totusi, teama parintilor ca acestia sa nu dezvaluie ceva din intimitatea lor, lucruri care ar putea sa le afecteze imaginea pe care si-au creat-o in exterior, conduce la impunerea de interdictii si cenzurarea atenta a cuvintelor. "Ai grija ce spui, sa nu ma faci de rusine!" este o expresie auzita obsesiv de copilul care tocmai a fost condus la gradinita, la scoala, sau lasat in mijlocul prietenilor de joaca. Cei mari uita ca la aceasta varsta este cam greu sa intelegi si sa deosebesti care sunt subiectele permise de a fi discutate si care nu. Bineinteles ca parintii nu se tem de evaluarea partenerilor de joaca ai copiilor, ci de cea a adultilor care-i supravegheaza pe acestia. Cand copiii nu reusesc sa cenzureze schimbul de "informatii" cu ceilalti, dojenile sunt pe masura si uneori aplicate si fizic. Conflictul psihic apare la copil ca urmare a faptului ca nu intelege de ce este pedepsit, el doar a spus ceva ce a auzit sau vazut. Astfel, asociaza exprimarea libera cu pedeapsa, fapt ce mai tarziu se va regasi, la nivel inconstient, si in relatiile interindividuale. Din cauza fricii de a nu fi judecati negativ de ceilalti, parintii tind sa ignore ca mai important este cum se va dezvolta copilul lor si-i aduc acestuia daune care se vor observa in diversele tipuri de relatii pe care le va avea. Copilul care si-a insusit interdictia de a se exprima liber poate fi usor de observat: nu ridica niciodata mana ca sa raspunda in timpul orelor de scoala; chiar daca este indragostit, va ezita sa-i spuna persoanei adorate ce simte pentru ea; ca student, desi ar putea sa se laude cu cunostintele sale intr-un anumit domeniu, isi va spune punctul de vedere doar daca va fi nevoit; in relatiile interindividuale nu are niciodata initiativa, intotdeauna ceilalti decid; ca profesionist va avea grija sa nu atraga prea mult atentia asupra sa; ca parinte le va cere copiilor sa pastreze regulile care asigura protejarea imaginii de "familia perfecta". Dupa cum se observa, ne intoarcem de unde am plecat. A trai intr-o "imbracaminte" care nu ti se potriveste provoaca multa furie, care va fi indreptata de cele mai multe ori impotriva persoanelor din apropiere. Singura modalitate de a scapa din acest cerc vicios este identificarea aspectelor care nu ne fac placere, evaluarea prejudiciilor pe care ni le aduc si corectarea lor in masura in care decidem ca dorim o schimbare. IMPORTANTA MAMEI IN PROCESUL DE DEZVOLTARE A COPILULUI Unul dintre misterele cele mai pline de sens si mai splendide ale naturii este relatia mama - prunc. Prima traire si experienta a nou-nascutului este cea a corporalitatii prin intermediul senzatiilor si trebuintelor primare: foamea, nevoia de somn si odihna, nevoia de a fi atins si tinut, de a fi in siguranta. Practic aceste trairi nu pot fi decat a posteriori judecate, evaluate, denumite, o data ce eul constituit incearca sa diferentieze ceva din lumea initiala unitara mama - copil, respectiv psihismul copilului inclus total in cel matern. Daca aceste nevoi fundamentale de siguranta si supravietuire nu sunt satisfacute suficient, rezultatul este anxietatea, trairea afectiva a vietii ca un loc nesigur. Regasim aici conceptul anxietatii primare, vehiculat de psihanaliza, si argumentarea de tip ericksonian a ciclurilor dezvoltarii cu treceri peste anumite sarcini specifice. Ulterior, in viata adulta, fiecare are diferite "carlige" de care se agata aceasta traire primara. In general, cele mai puternice, persistente si rebele stari de anxietate isi au radacina in aceste trairi timpurii de nesiguranta existentiala. Pentru unii adulti carligul poate fi respingerea sau abandonul - respectiv, teama de ceva, pentru altii teama de o schimbare in mediu, teama de a fi dezradacinat din slujba din prezent sau din familia actuala, sau din caminul propriu, sau chiar din cartierul si imprejurimile cunoscute, deci teama de necunoscut. Daca nu sunt luate in seama aceste cerinte instinctuale, daca insul nu stie cum sa ia si sa actioneze, bazandu-se pe aceasta intelepciune instinctuala, atunci aceste instincte neglijate se vor manifesta indirect in comportament, primitiv sau pervers. De exemplu, mecanismele oarbe pe care le adoptam, atunci cand traim inconstient anxietatea si nevoia instinctuala de siguranta, se exprima printr-o gama de comportamente definita in psihopatologie ca modele de comportament compulsiv. Cand aceste compulsii comportamentale depasesc puterea de control a eului, cand domina comportamentul uneori fara ca persoana sa mai fie constienta de acest proces, atunci putem vorbi de activarea anxietatii primare. In acest stadiu am pierdut capacitatea de a ne "hrani", de a ne re-crea sentimentul de siguranta existentiala, atat de necesar pentru a te simti intreg, liber, "sanatos". O gama de astfel de compulsii sunt tulburarile de tip alimentar, - anorexia, bulimia, alergiile la diferite mancaruri. O prima traire directa a hranirii - hrana la pieptul mamei - implica direct activarea arhetipului matern, care se exteriorizeaza prima data in persoana care ne-a nascut, hranit, protejat. Daca mama fizica dispare, intra in joc si se manifesta virtualitatea Mamei negre, a Marii absente, coplesitoarea teroare a abisului, a mortii, neantului, extinctiei. Trebuintele instinctuale nu se manifesta totdeauna direct, in nevoia de hrana. Intra in joc capacitatea de schimbare si creatie care aduce in planul secundar substitutele de hrana ca surogat de mama in sensul cerintei atat personale cat si arhetipale. Astfel de substitute pot fi, de exemplu, banii care echivaleaza cu siguranta, securitatea maternala. Diferenta dintre o atitudine normala fata de bani si cea de posesie si compulsivitate este faptul ca ultima este intotdeauna dublata de teama irationala centrata pe pierdere. Un alt exemplu de substitut al sigurantei - hranei materne este talismanul de noroc. De fapt sunt obiecte imago purtatoare a proiectiilor acestui complex, in virtutea unei gandiri magice caracteristice pentru primitivi, copii, zonele arhaice ale psihismului adult. Substitut pentru hrana pot fi si oameni, precum un iubit / iubita sau sot / sotie, copil sau nepot, un cerc social sau grup profesional ori ideologic. Diferenta intre compulsie si normalitate este starea de dependenta compulsiva de acestia vs. sentimentul de a te simti bine in compania lor. De aici reactia de maximala anxietate la orice amenintare a pierderii statutului respectiv. Putem recunoaste aici situatia unor oameni atat de identificati cu familia, atat de obisnuiti sa caute inconstient securitatea familiei, sa se intoarca inconstient in unitatea familiei pentru hrana instinctuala, incat, terorizati de spaima pierderii acestui surogat de mama, vor brutaliza orice membru al familiei care ameninta sa-si vada de drumul propriu. Familii intregi sunt dominate de aceasta nevoie de siguranta, care emana anxietatea primara, ce se stravede prin intreg organismul familiei, ai carei membrii isi hranesc unul altuia, inconstient, cerinta primara nesatisfacuta asemeni unei perpetue valente libere. Azi, in mare masura, datele existente sunt in acord ca formarea unui simt relativ sanatos al auto-evaluarii si, impreuna cu o identitate suficient de stabila a eului, depind mult de faptul daca mama - sau alta persoana, care are grija de copil - a fost capabila sa empatizeze cu copilul, sa-i recunoasca existenta si sa-i aprecieze fiinta. In plan concret, trebuintele instinctuale nu se manifesta intotdeauna direct, nevoia de hrana aduce in plan secundar substitutele precum, de exemplu, banii care echivaleaza cu siguranta si securitatea materna. Diferenta dintre o atitudine normala fata de bani si cea de "posesie" si compulsivitate este faptul ca ultima este intotdeauna legata de teama irationala legata depierdere.
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.