Cabinet individual de psihologie Munteanu Cristian

Nota 10 din 4 recomandari
32029 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Bucuresti, Cabinet 1: Str. Ion Berindei, Nr.7 (Zona Rond Doamna Ghica); Cabinet 2: Str. Alba, Nr.12 (Zona Rond Cosbuc) [Arată în Google Maps]
Telefon: 0723410026

Cand mergem la psiholog!?

Inapoi Autor: Psihoterapeut Cristian Munteanu
Cand mergem la psiholog!?
Este evident ca in Romania constientizarea acestui lucru devine pe zi ce trece din ce in ce mai vizibila. Acest lucru se observa atat in practica mea privata, cat si in spusele colegilor si colaboratorilor mei. Insa are un pattern binecunoscut tuturor. Este exact ca si cum am merge la stomatolog. Mai intai ne doare maseaua. Bun! Acesta este un lucru clar si extrem de evident. Vai ce ne facem, dam din colt in colt si deodata miracol. Ne aducem aminte de stravechiul algocalmin, care astazi a luat alte si variate denumiri, compusii activi ramanand insa aceeasi. Sau sunam un prieten, plangandu-ne, jelindu-ne sau cateodata facandu-ne un titlu de glorie in speranta unei consolari imediate “Vai saracul de tine, dar si pe mine m-a durut. Hai sa-ti spun ce am facut eu …” si asa incep sfaturile. Dar nu mergem la stomatolog. Dintr-o mie de motive. Ne va durea. Asta e sigur. “Incepe aia sau ala cu freza, cu clestele, cu tot soiul de instrumente de tortura sa umble prin gura mea, prin mine. Nu si nu! Asa ceva nu se poate. Mai astept putin. Putin de tot. Uite, iau pastilele astea, pe care le-am mai luat de cateva ori si au dat rezultate. Si ce bine a fost. Da! Iau din astea”.
Si asa incepe caruselul. Luam pastile si ne trece. Apoi iar ne doare. Luam mai multe pastille in speranta ca ne va trece. Si poate trece si de data asta. Insa mai si cadem pe ganduri “Daca totusi trebuie sa merg la stomatolog!? O sa merg, o sa merg, dar nu acum. Mai stau putin, ca am treburi multe de facut.” Si tot asa. Cand niciun medicament nu-si mai face efectul, cand durerile au devenit insuportabile, cand noptile au “devenit” albe, ne juram cu cerul si pamantul ca dimineata sa ne invoim, lasam totul balta … copii, sotul, sotia, mama sau cine o mai fi sa se descurce cum or stii, ca eu m-am hotarat: MERG LA STOMATOLOG!
Intr-un final, epuizati, adormim un somn agitat, scurt, plin de vise si ne trezim mai obositi decat atunci cand ne-am intins. Miracol! Nu ne mai doare maseaua. Rusinati de gandurile avute cu cateva ore inainte, punem mana pe telefon, sunam si ne programam totusi. Ne invoim, amanam treburi urgente, brusc toate au devenit extrem de urgente, trebuie rezolvate acum-acum. Numai suporta amanare. Insa le lasam, ca doar nu or lua foc. Si mergem la consult. Intram, ne asezam pe scaunul supliciului, transpirati, privind in jur oripilati la succesele tehnologiei moderne, care ne vor invada, deschidem gura si un ochi critic si atent ne va examina. Si vine intrebarea pe care nu am dori-o cu niciun chip, care ne face sa parem mici si cam stupizi: “De ce ati asteptat pana in momentul acesta!?” Iar noi, oameni maturi, plini de intelepciune, cu situatie, relatii, poate foarte prosperi, coordonatori de mari firme, raspundem cu gura deschisa (vai cat de penibil! ) si pe jumatate amortita, plina de pansamente, poate cu ochii inchisi, cateva cuvinte, care s-ar traduce in cel mai bun caz prin “Am avut treaba!”
Si asa incepe vizita regulata la stomatolog. Tratamente, extractii, pansamente, dorinta de a merge rar sau deloc acolo, “mici atentii” oferite extra, dupa ce mai costa si o gramada de bani, timp si nervi toata “distractia asta”. Oare in “partea ailalta, in occident tot asa o fi!?”, ne intrebam noi epuizati, storsi de energie cuantificabila, adica bani si timp!? Nu! Acolo mai marii de la conducere au inteles necesitatea platii prin echivalentul nostru al Casei de Asigurari de Sanatate, al serviciilor stomatologice (cel putin urgentele ) si al suportarii partiale a costului interventiilor complexe. Toate astea avand deja o lunga traditie impamantenita, clara, fara echivoc.
Care este situatia la noi!? Ne e teama sa rostim chiar in fata celor apropiati “M-am dus la psiholog!” Pentru ca ne vor privi cu scepticism, mirare, condescendenta rostind poate nu numai in gand “Da’ ce esti nebun (a ) !?”
Iar noi incepem sa ne justficam. Poate! Sau poate nu! Vom asculta brusc superiori lamentarile lor, ale “celorlalti, cei care nu au fost niciodata la psiholog.” Pentru ca ei inca nu stiu. Nu stiu ce se intampla intr-un cabinet al unui psihoterapeut. Si unii nu vor stii niciodata. Si poate ca e mai bine asa!
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.