Cabinet individual de psihologie Petrescu Alexandra-Antoneta
Crești prin ceea ce înțelegiBună! Sunt Alexandra Petrescu, în căutare de noi înțelesuri despre viață și cu mare deschidere către oameni. În ultimii ani, am ales să fac tranziția de la un job în IT către psihologie, însoțită fiind și de analiza mea personală.
Cu un background de peste 20 ani în cibernetică dar și mamă cu normă întreagă de 16 ani, începând din 2021 am ales să mă dedic educației și formării mele psihologice continue.
De-a lungul acestor ani, am învățat în ritm propriu cum să am încredere în proces și mi-am lărgit capacitatea de înțelegere conștientă și de auto-observare. Viața este plină de provocări și cred că simptomele care produc suferință au drept cauză de cele mai multe ori, existența unor gânduri și emoții despre care e dificil să ne dăm seama de unii singuri. Așadar vă încurajez să apelați la psihoterapie și la relația terapeutică pentru o schimbare în aşa fel incât să ajungi să te simţi mai bine cu tine însuţi şi cu ceilalţi. Înțelegerea aduce cu sine îmbunătățiri vieții psihice interne care vor avea ecou apoi și în exterior.
Servicii oferite:
- Psihologie
- Psihologie clinică
- Psihoterapie individuală
- Anxietate, atacuri de panică, fobii
- Depresie
- Dificultăți de comunicare, relaționare, adaptare
- Dificultăți în luarea deciziilor
- Experiențe traumatice
- Managementul conflictului
- Managementul stresului la locul de muncă
- Pierderea unei persoane dragi, divorț, separare, doliu
- Retragere din viața socială
- Stima de sine scăzută, devalorizare
- Tulburări ale somnului (insomnii, cosmaruri, somn agitat)
- Psihoterapie de cuplu
- Certurile frecvente
- Indecizia de a rămane în relație
- Infidelitatea
- Pregatirea pentru căsătorie
- Psihoterapie sistemică de familie și cuplu
- Psihoterapie copii
- Agitație, nervozitate, agresivitate
- Anxietate, fobii, ticuri
- Deficit de atenție, încăpățânare, iritabilitate, agresivitate
- Enurezis, encomprezis, afecțiuni somatice cu cauză psihică
- Insomnii, cosmaruri, somn agitat
- Izolare, timiditate excesivă, inhibiție, conduite bizare
- Perturbări ale comportamentului ca urmare a apariției unui nou membru în familie
- Probleme de comunicare și relaționare (copilul nu are prieteni, nu se adaptează la gradiniţă/școală)
- Probleme școlare (dificultăți de învățare, scăderea randamentului școlar, absenteism, abandon scolar
- Psihoterapie adolescenți
- Anxietate, fobii, tulburări somatice de cauză psihică
- Conflicte în familie, dificultăți de relaționare
- Dificultăți de învățare, eșec școlar, absenteism, abandon
- Probleme afective și sexuale
- Stima de sine scăzută, depresie, tentative de suicid
- Tulburări ale somnului, tensiune emoțională, incapacitate de a se relaxa
- Psihoterapie de grup
- Consiliere și informare pentru părinți
- Consiliere privind educația și comportamentul față de copil
- Evaluare psihologică și psihodiagnostic
- Evaluarea dezvoltării psihologice
- Evaluarea personalității
- Psihoterapie online



