Partea I

Acum 3 ani, când am pornit pe acest drum, ca și client la rândul meu, ceea ce mi-am zis mie ca să mă conving să fac primul pas a fost că o fac pentru că mi-am început formarea profesională ca și psihoterapeut, iar printre cerințele finalizării formării era un număr de 500 de ore de dezvoltare personală, ore care puteau include participarea la conferințe, workshop-uri, cât și terapia personală făcută individual sau în grup. Și în niciun caz nu mi-am zis că realmente am nevoie de terapie și că ar fi cazul să fac încă un pas spre creșterea mea personală și să mă duc "să mă uit" la sufletul meu sfâșiat.

Găsirea unui psihoterapeut a fost un proces destul de ușor pentru mine, așa cum se întâmplă câteodată când ești hotărât să faci ceva, deoarece paleta largă de psihoterapeuți s-a restrâns destul de repede când am reținut de la unul dintre formatori că ar fi indicat ca terapia proprie să ne-o facem cu un terapeut care are aceeași formare ca și cea în care ne formăm noi, adică analiză tranzacțională în cazul meu (cerință/ indicație pe care eu inițial o luasem ca fiind obligatorie, ceea ce mi-a ușurat și mai mult munca de a găsi un terapeut care să mi se potrivească ).

Mi-am zis că voi întocmi o listă de trei psihoterapeuți care îmi vor fi recomandați, însă din momentul în care am auzit numele terapeutei din prezent am știut că ea va fi cea pe care o voi alege (motiv pentru care nici nu am mai ajuns la un al treilea nume pe listă ). Mi-a mai fost ușor și pentru că alți colegi pe care îi aveam la cursurile de formare profesională deja erau în terapie și observându-i, m-am întrebat dacă este ceva din ceea ce au ei (în felul în care se comportau, în felul în care aveau gândirea structurată, respectiv cât de în contact erau cu ceea ce simțeau și cum își exprimau emoțiile ) pe care să-l admir și să vreau și eu să am, și adevărul este că persoana pe care o admiram și care mă inspira a fost cea care mi-a recomandat-o pe terapeuta la care merg.

Și, și în zi de azi nu cred că ar fi fost cineva mai potrivit pentru mine ca și psihoterapeut, cel puțin nu unul la care să fi avut eu acces și posibilitate financiară să susțin onorariul său (aici inevitabil mă gândesc la Irvin Yalom - psihoterapeut și autor american cu care cred că fiecare student la psihologie are fantezii la un moment dat că o să-l egaleze, și de ce nu să-l depășească, ce să mai zic de a fi pe canapeaua lui din postura de client măcar o

dată ).