Cabinet individual de psihologie Sabou Delia

Nota 10 din 1 recomandari
15960 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Satu Mare, jud Satu Mare, Piaţa Romană, Bl.D8, Et.VI, Ap. 10/A [Arată în Google Maps]
Telefon: 0741032968

De ce uităm?

Inapoi Autor: Psiholog Sabou Delia
O mare parte din ceea ce vedem, auzim, citim sau simţim este păstrată în memorie. O parte şi mai mare este dată uitării. În realitate cele două contrarii, memorarea şi uitarea, sunt strâns legate între ele şi nu pot exista una fără cealaltă. Amândouă sunt dispensabile pentru desfăşurarea normală a vieţii psihice. Ele pot fi comparate într-o anumită măsură, cu două fenomene opuse din domeniul nutriţiei, asimilarea şi dezasimilarea, fenomene condiţionate reciproc şi indispensabile organismului. Amintirile şi deprinderile care sunt folosite în viaţa practică, cunoştinţele a căror validitate se confirmă prin cele trăite, se fixează mai adânc în creierul nostru. Se poate spune că uitarea serveşte la reînoirea personalităţii, la ţinerea ei în pas cu viaţa.
Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare şi reactualizare a cunoştinţelor. Imaginile pe care le-am dobândit în procesul percepţiei, ca şi noţiunile, judecăţile sau raţionamentele care ni s-au format în procesul gândirii nu dispar, ci se păstrează în "cămara" memoriei. Astfel ea este asemănată cu o "cămară" sau cu un depozit. Aşa cum un depozit de materiale s-ar umple, în condiţiile supraîncărcării lui, nedând posibilitatea de a se depozita şi alte materiale, tot aşa şi depozitul memoriei s-ar putea supraîncărca, nu ar da posibilitatea individului să păstreze noile cunoştinţe, ca urmare a experienţelor trăite. De aceea intervine uitarea.
Uitarea este un fenomen natural, normal şi, mai ales, necesar. Aceasta intervine ca o supapă care lasă să se evapore ceea ce nu corespunde noilor împrejurări şi solicitări în care te afli. Este aşadar un fenomen natural de protecţie a psihicului, pentru a nu supraîncărca memoria şi a face loc altor elemente de actualitate, care fac parte din sfera interesului.
Motive pentru care uităm pot fi diverse:
- de la uitarea motivată, când oamenii vor să uite anumite amintiri, mai ales cele traumatizante care le provoacă durere, când omul suprimă amintirile sale;
- la incapacitatea de a stoca informaţii, adică uneori oamenii uită informaţii pentru că acestea nu ajung în memoria de lungă durată sau incapacitatea de a reda informaţii;
-la fel, interferenţa, când anumite amintiri intră în competiţie şi interferează cu alte amintiri. Atunci când informaţia este asemănătoare cu cea stocată în memorie anterior, există o mare probabilitate ca să se petreacă o interferenţă, concurând practic pentru un loc în memorie. Adler spunea că: "Nu există amintiri întâmplătoare: din numărul incalculabil al impresiilor avute de un individ, el alege să şi le amintească numai pe cele care simte el. Astfel, amintirile sale reprezintă Povestea Vieţii Mele; o poveste pe care şi-o repetă pentru a se avertiza sau linişti, a-l ţine concentrat asupra scopului său şi a-l pregăti prin experienţe trecute pentru întâmpinarea viitorului cu un stil de acţiune deja încercat."
Ştergerea amintirilor triste este uşurată prin îndreptarea gândurilor către noi preocupări. Lectura, călătoriile, activitatea profesională, bucuriile vieţii personale, fac să se destrame amintirile vechi, aducând altele noi în locul lor. De obicei spunem că timpul este acela care slăbeşte şi în cele din urmă şterge amintirile. Dar timpul nu are înţeles prin el însuşi, ci numai prin evenimentele pe care le aduce cu el. Uneori noi uităm unele informaţii întrucât este în beneficiul nostru să nu ni le amintim. Astfel, uităm repede numele persoanelor pe care nu le considerăm importante sau pe care nu le simpatizăm, informaţiile neesenţiale, anumite detalii. Freud considera această uitare, drept mecanism de autoapărare împotriva anxietăţii considerând uitarea ca fiind un efect al refulării, constând din îndepartarea din conştiinţă a amintirilor neplăcute şi în dezacord cu exigenţele morale.
Uitarea se manifestă în situaţii în care individul nu poate nici să recunoască, nici să reproducă elemente stocate anterior. La fel ca şi memoria, uitarea, are un caracter selectiv, ce este influenţat de interese, sentimente, de faptul că un anume lucru este considerat la un moment dat mai puţin important. După memorarea unui număr de silabe fără înţeles, se constată că o proporţie mult mai mare din ele este uitată după şase ore de veghe decît după şase ore de somn. În somn, uitarea se poate face aproape numai după primele două ore de la adormire; de aici procesul uitării se poate opri. Mai rău este pentru cei care uită să preţuiască lucrurile frumoase, să zâmbească sau uită să spună "mulţumesc".
Uitarea este reversul memoriei. Cunoştinţele care nu mai sunt utilizate, care nu ne sunt necesare, se transferă din zona conştientului în subconştient, de unde se actualizează la nevoie. Unele nu mai pot fi aduce în conştiinţă şi în acest caz avem de a face cu uitarea totală.
La persoanele vârstnice are loc fenomenul de reminiscenţă, prin care sunt reamintite fapte ce păreau uitate, se ameliorează funcţia reproductivă a memoriei după un interval lung de fixare. Aşa se explică de ce bunicii îşi amintesc poezii învăţate în şcoală, dar nu îşi amintesc titlul filmului pe care l-au vizionat cu o zi în urmă. Adeseori adulţii se plâng că au uitat ceea ce au învăţat în copilărie şi tinereţe. În realitate, ei nu au un motiv să regrete ceea ce au uitat. Nu amănuntele sunt importante, ci noţiunile generale, care rămân după uitarea amănuntelor. Pe de altă parte, chiar noţiunile uitate lasă după ele o urmă care face ca reînvăţarea aceluiaşi material să fie mult mai uşoară.
Lapsusul - o formă de uitare cu care majoritatea dintre noi ne-am confruntat, adică să-ţi stea pe vârful limbii, să nu-ţi poţi aminti un anumit lucru. Lapsusul este o incapacitate a funcţiei de evocare a memorării. Ceea mai populară metodă de a-ţi aminti când ai uitat ceva este să identifici un indiciu. Din păcate indiciile există în măsura în care codificarea a fost făcută la nivel cognitiv, semantic şi la nivel senzorial. Adică dacă acel ceva a fost memorat prin asociere cu ceva, prin atribuirea unei însemnătăţi cu siguranţă că va putea să fie amintit prin indicii.
Cauza principală a scăderii capacităţii cognitive se datorează unei din ce în ce mai slab articulate motivaţii pentru cunoaştere, apariţia delăsării şi instaurarea unei stări apatice. Pe baza unei stări mereu constructive şi active se explică atât forma bună, fizică şi psihică, cât şi prelungirea, pe cât posibil, a vieţii. Astfel, e bine pentru acele persoane care sunt antrenate într-un efort creator permanent, având o viaţă mereu activă.
În cele din urmă, uitarea, ca fenomen psihic, trebuie înţeleasă ca un fenomen firesc, necesar chiar. În absenţa sa, percepţiile şi reprezentările s-ar amesteca cu imaginile vii şi ar fi dificilă, chiar imposibilă, orientarea în prezent. Prevenirea uitării este condiţionată de educarea memoriei, adică de folosirea acelor procedee care să ducă la consolidarea cunoştinţelor sau deprinderilor memorate: repetarea, sistematizarea, asigurarea unei motivaţii eficiente, aplicarea în practică a cunoştinţelor.
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.