Cabinet individual de psihologie Schiffer Ingrid

Cabinet individual de psihologie Schiffer Ingrid

“Schimbarea nu este numai posibilă, ci și inevitabilă.” (Milton H. Erickson)
Nota 10 din 9 recomandari
76539 vizite
Locatie: Timisoara, jud Timis, Calea Dorobanţilor Nr. 34 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0728042470
Program: luni: 08.00-12.00; 16.00-21.00 miercuri: 14.00-21.00 vineri: 13.00-21.00 Cereţi o programare pentru ora preferată.

Fricile copilului şi ale adolescentului

Inapoi Autor: Ingrid Schiffer, psihoterapeut, Timişoara
Frica este o "reacţie de alarmă" cu un scop precis: acela de a pregăti o persoană pentru a face faţă unei situaţii periculoase. Atunci când copilul se teme, el învaţă treptat să se ferească singur de pericole. Fricile copilului sunt, deci, fireşti, ele sunt parte a unui proces de învăţare şi ies la suprafaţă odată cu salturile pe care copilul le face în dezvoltarea sa către independenţă.
Încă de la naştere se poate observa teama instinctivă a bebeluşului de a cădea sau de a nu fi susţinut. Apoi, bebeluşul se sperie de zgomot şi de obiecte care se apropie rapid de el.
Mai târziu, în jurul vârstei de cinci-şase luni, bebeluşul intră în faza de ataşament diferenţiat (persoana de referinţă cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele luni de viaţă nu mai poate fi înlocuită cu oricine ) şi îşi însuşeşte lecţia despre permanenţa obiectelor (el înţelege pentru prima dată că mama şi tata continuă să existe după ce părăsesc încăperea şi nu mai pot fi văzuţi ) . Aceste noi capacităţi de conştientizare conduc la anxietatea faţă de străini şi la o sporire a protestului copilului în faţa separării. Dacă până atunci copilul putea fi trecut cu uşurinţă din braţele mamei în cele ale bunicilor, mătuşelor sau unchilor, acum copilul refuză să se despartă de persoana de referinţă, se teme de separare şi protestează vehement. Frica de străini se intensifică în jurul vârstei de 8 şi 12 luni.
La un an, când bebeluşul începe să meargă şi spaţiul personal se lărgeşte, copilul mic este prins între dorinţa sa imperioasă de autonomie şi dependenţa sa faţă de persoanele care îl îngrijesc. Pentru a-i lăsa sentimentul de control de care are atâta nevoie acum, persoanele străine sau mai puţin familiare trebuie să fie răbdătoare şi să-i acorde răgazul necesar pentru a face faţă temerilor.
Copilul în vârstă de trei ani renunţă treptat la sentimentul de omnipotenţă şi conştientizează pentru prima oară în viaţă cât de micuţ este în comparaţie cu acest uriaş univers. În acelaşi timp el începe să fie conştient de sentimentele sale agresive şi se luptă din răsputeri pentru a le controla. Acest salt în dezvoltare alimentează noi frici şi fobii. Ele sunt puse în scenă noaptea, când pot apărea vise înspăimântătoare, teama de întuneric sau de a rămâne singur. Acum, copilul trebuie încurajat să vorbească despre spaimele sale. Deopotrivă el trebuie încurajat să verbalizeze sentimentele sale ostile, să pună în cuvinte ceea ce până acum punea în act şi astfel va învăţa un nou mod de a le face faţă. Părintele îi poate oferi un model în acest sens şi îl poate învăţa noi modalităţi de a se exprima, fără a fi periculos. Atunci când reuşeşte să se controleze, copilul trebuie lăudat cu sinceritate. Fricile reprezintă acum costurile pentru controlarea sentimentelor ostile.
Imaginaţia se înflăcărează la vârsta de patru ani, iar copilul se poate teme de monstrul de sub pat, de vrăjitoarea ascunsă în dulap sau de omul negru care îl aşteaptă în pragul uşii. Coşmarurile recurente sunt de aşteptat, iar consolarea pe care părinţii o pot acorda sunt exact lucrul de care copilul are nevoie. Copilul se va simţi uşurat dacă este încurajat să povestească ce a visat. E posibil ca aceste coşmaruri să nu treacă foarte uşor. Ele sunt cauzate de sentimente pe care cel mic le trăieşte în timpul zilei dar nu a învăţat încă să le gestioneze.
La cinci ani copilul doreşte să-şi cucerească "propria lume". Fanteziile lui din timpul zilei de a fi "cel mai mare", "cel mai puternic" lasă loc unei sentiment de neajutorare noaptea, când se trezeşte speriat din somn şi îşi chemă părinţii în ajutor. În acelaşi timp, un copil de cinci ani este absorbit de dorinţa de a fi "cel mai bun" şi se străduieşte din răsputeri pentru a fi pe placul părinţilor. Şi pentru că se străduieşte atât de mult în această perioadă, se recomandă ca părinţii să fie mai îngăduitori acum, deşi trasarea unor limite ferme este şi acum necesară.
Odată cu şcolarizarea la vârsta de 6-7 ani se instalează temeri "mai realiste", deşi la fel de improbabile: teama de accidente, de pierderea unor persoane dragi, de catastrofe naturale sau război.
În pubertate şi adolescenţă, temerile devin mai degrabă sociale, tinerii temându-se de critici, evaluări negative, de respingere şi performanţe slabe.
Principala sarcină a părinţilor în gestionarea fricii copilului este aceea de a-i oferi suportul în momente de vulnerabilitate. Dacă ei fac exces de zel şi intră în jocul acestor frici, nu fac decât să le amplifice. Pe măsură ce copilul va învăţa să stăpânească noi achiziţii în dezvoltarea sa, fricile se vor risipi. După aceea, va avea un sentiment de mândrie că le-a depăşit.
Atunci când temerile sunt foarte intense, persistente şi interferează cu funcţionarea şi dezvoltarea copilului, este necesar ajutorul unui specialist. Principalele tulburări anxioase la copil şi adolescent sunt:
- Anxietatea de separare - copilul se teme excesiv de a fi separat de persoanele de ataşament sau de a trebui să părăsească casa fără a fi însoţit de aceste persoane.
- Fobia specifică - copilul se teme de un anumit obiect sau o situaţie care nu reprezintă un pericol real (fobia faţă de unele animale, de întuneric etc. )
- Fobia socială - copilul se teme de a fi în centrul atenţiei, de a se face de râs, de a fi evaluat negativ şi are tendinţa de a evita interacţiunile sociale.
- Tulburarea obsesiv-compulsivă - copilul prezintă gânduri obsesive generatoare de anxietate şi compulsii care au ca scop reducerea anxietăţii.
- Atacuri de panică - sunt episoade bruşte de panică incontrolabilă cu senzaţia de pericol fizic iminent.
- Agorafobia - copilul se teme de a fi într-un loc sau o situaţie din care nu ar putea scăpa în timp util.
- Anxietatea generalizată - copilul se teme excesiv de numeroase obiecte sau situaţii fără a se putea controla, este mereu îngrijorat fără a putea fi consolat sau liniştit.
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.