Cabinet individual de psihologie Simina Maria Popescu

Cabinet individual de psihologie Simina Maria Popescu

Există un singur colț în univers, pe care știi sigur că îl poți face mai bun, iar acel colț ești tu. (Aldous Huxley)
fara recomandari
15 vizite
Locatie: Bucuresti, , sector 1
Telefon: 0724209469
Program: Luni-Joi, 9:00-19:00
Programare online
  • Psiholog Popescu Simina

Eu sunt Simina și am ales să pășesc pe un drum care îmi permite să înțeleg experiențele pe care le-am trăit și pe care le trăiesc în continuare, chiar dacă este presărat cu provocări, poticniri și efort constant.

Cred mult în răbdare, bunătate și compasiune, manifestate, în primul rând, față de propria persoană, pentru ca apoi să putem să le reflectăm asupra celor din jurul nostru. De asemenea, consider că aceste valori există în fiecare dintre noi, așteptând uneori să fie descoperite, alteori doar activate, iar purtându-le și trăindu-le zi de zi, viața se poate schimba într-o direcție mai bună. Este vorba de un proces de învățare, care este unic, pentru fiecare dintre noi venind cu încercări personale și descoperiri care au nevoie să-și găsească locul potrivit în sufletul și mintea noastră.

Atât personal, cât și profesional, îmi petrec mult timp ascultând cu drag poveștile oamenilor, fiind motivată să înțeleg și să rezonez cu acestea. Prinși în agitația de zi cu zi, uităm cât de important este sa împărtășim trăiri, nevoi, dorințe, vise, nemulțumiri, frici, să le rostim cu voce tare și să le auzim cum sună cu adevărat. Am descoperit că toate acestea prind o altă formă și primesc o altă semnificație atunci când sunt spuse, discutate și înțelese.

Dalai Lama spunea “Fii bun ori de câte ori se poate…și întotdeauna se poate.”, iar eu doar aș adăuga, gândindu-mă la fiecare dintre noi, fii bun cu tine de câte ori se poate…și întotdeauna se poate.

Nu am fost de la început psihoterapeut, deși cred că mi-am dorit dintotdeauna să o iau pe acest drum profesional. Am poposit în cercetarea de piață, timp de 19 ani, perioadă în care am fost printre oameni, dându-mi toată silința să-i cunosc, să le înțeleg nevoile, motivațiile, așteptările și dorințele. M-am bucurat de întreaga experiență, fiind o călătorie frumoasă, care m-a ajutat să mă dezvolt și să-mi descopăr resursele, să mă împrietenesc cu anxietatea mea de toate zilele și să învăț să conviețuim.

Mai apoi, am decis să mă îndrept spre o aventură care azi mă umple de satisfacție, mă provoacă și mă ajută să învăț zilnic cu și despre oameni. Le mulțumesc tuturor celor care își adună curajul de a păși în cabinete de psihoterapie, de a împărtăși cu sinceritate ce nu funcționează, iar apoi, trag aer în piept și încep procesul de schimbare. E o onoare și un privilegiu să ai un loc în rândul din față, pentru a asista la o asemenea experiență.

Am ales să mă formez în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, care se pliază pe o parte din trăsăturile mele, și anume disciplină, organizare, spirit investigativ și pragmatism. Am completat, apoi, această formare cu terapia schemelor, care mă ajută ca, împreună cu clienții, să înțelegem tiparele comportamentale și atitudinale, și astfel, să construim o strategie pentru schimbare, durabilă pe termen lung. Sunt constant deschisă în a adopta instrumente din mai multe tipuri de terapie pentru a putea adapta munca din cabinet la fiecare client în parte.

Ritmul în care se derulează tot procesul este și el unic, specific fiecăruia dintre noi. Poate cea mai dificilă etapă dintre toate este să luăm decizia de a apela la cineva și să acționăm în a găsi această persoană. E în ordine să existe ezitări, e important ca ele să se manifeste. Ajută să avem încredere că vom alege momentul cel mai potrivit pentru a face acest pas.

Să fim buni!

Servicii oferite:

  • Coaching și dezvoltare personală
  • Autocunoaștere și accesarea potențialului interior
  • Consilierea carierei
  • Control și autocontrol comportamental și emoțional
  • Dezvoltarea abilităților de comunicare
  • Gestionarea timpului
  • Managementul stresului
  • Psihoterapie individuală
  • Anxietate, atacuri de panică, fobii
  • Depresie
  • Dificultăți de comunicare, relaționare, adaptare
  • Dificultăți în luarea deciziilor
  • Experiențe traumatice
  • Managementul conflictului
  • Managementul stresului la locul de muncă
  • Pierderea unei persoane dragi, divorț, separare, doliu
  • Retragere din viața socială
  • Stima de sine scăzută, devalorizare
  • Tulburări ale somnului (insomnii, cosmaruri, somn agitat)
  • Tulburări alimentare
  • Psihoterapie de cuplu
  • Certurile frecvente
  • Disfuncțiile sexuale
  • Gelozia, violența verbală, fizică și sexuală
  • Indecizia de a rămane în relație
  • Infidelitatea
  • Pregatirea pentru căsătorie
  • Sexologie
  • Psihoterapie adolescenți
  • Anxietate, fobii, tulburări somatice de cauză psihică
  • Conduite agresive, violență, nervozitate, minciună, furt, fuga de acasă
  • Conflicte în familie, dificultăți de relaționare
  • Dificultăți de învățare, eșec școlar, absenteism, abandon
  • Stima de sine scăzută, depresie, tentative de suicid
  • Tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie)
  • Tulburări ale somnului, tensiune emoțională, incapacitate de a se relaxa
  • Consiliere și informare pentru părinți
  • Consiliere privind educația și comportamentul față de copil
  • Hipnoză
  • Hipnoterapia cognitiv-comportamentală
  • Tratamentul disfuncțiilor sexuale - ejaculării precoce, impotenței, frigidității, vaginismului etc
  • Tratamentul insomniei
  • Psihoterapie online
  • Psihoterapie cognitiv-comportamentală
  • Formare în psihoterapie
Cabinet individual de psihologie Simina Maria Popescu
Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp