Ea: te rog, mai stai, vreau sa petrecem mai mult timp împreună!El: nu pot, ma grăbesc, trebuie sa ajung acasă.Ea: as vrea sa ma ții în brate mai mult. El: sunt obosit, as vrea sa dorm.Ea: hai sa ne mutam împreună.El: este prea devreme, nu sunt încă pregătit.Desigur, rolurile pot fi invers.Îți sunt cunoscute aceste replici? Le-ai auzit vreodată în jurul tău? Sau chiar te regăsești într-unul dintre personaje?Este în regula, nu-i nimic grav, este doar ușor disfuncțional. Într-adevăr, pe termen lung, dacă alegi sa trăiești într-o astfel de relație, poti sa te alegi cu bube destul de mari.Cum ar fi dacă ai înțelege mai bine ce se întâmplă și cum funcționează acest mecanism? Teoretic, este destul de simplu. Fiecare dintre noi acționăm și reacționam conform unor tipare pe care, la rândul nostru, le-am învățat în familiile de origine, iar apoi le aplicam în viețile noastre de adulți. Astfel ca, atunci când eram copii, fie nu primeam suficienta afecțiune, fie nu ni se acorda prea multa atenție, fie nu eram valorizati, fie eram pedepsiți des, fie ne făceam vinovați de multe lucruri pe care nu le înțelegeam.Toate experientele afective pe care le trăiește un copil, încă de la naștere, ii formează stilul de atașament. Cu acest bagaj pleacă el în viata și acesta formează substanța tuturor manifestarilor sale în relațiile de orice tip.Ținând cont de stilul de atașament, "ea" din dialogul de mai sus a dezvoltat un stil de atașament dependent, cu cât primește mai multa atenție și afectivitate, cu atât parca ar mai vrea, trăiește parca numai pentru celalalt, tinde sa dramatizeze mult, ii este mereu teama de abandon. Iar "el" are un tip de atașament evitant, nu se poate exprima afectiv, tinde sa fuga de presiuni și responsabilități, nu se simte niciodată pregătit, nu-i plac dulcegariile, romantismul și nu crede în iubire veșnică. Desigur, acestea sunt formele extreme, exista dependenti și evitanti mai "domesticiti".Ce e de făcut în aceasta situație? Ei nu pot trai împreună? Cine poate trai cu vreunul din ei? Sunt bau-bau?Ei bine, îmi place sa cred, din nou, ca trăim vremuri în care ne-am deșteptat. Și-mi mai place sa cred ca putem sa ne dam seama când ceva nu este în regula cu noi și nu reușim sa fim fericiți.Cred ca, atât el cât și ea, pot alege conștient sa mai lase garda jos și sa deschidă ochii bine. Dacă omul de lângă tine chiar merita o șansă, nu te mai lupta pentru a câștiga mereu doar ce-ți dorești și ceea ce crezi ca ai nevoie. Dacă ești nefericit din cauza unor astfel de comportamente, da-te un pas înapoi și privește puțin ceea ce va faceți unul altuia.Tu, dependentule, încearcă sa respecti și nevoia de libertate a celuilalt și nu-l mai sufoca cu cererile tale, pentru ca singur va veni spre tine. Iar, tu, evitantantule, oprește-te puțin și dă-ți voie sa simți mai mult, sa accepți o mângâiere în plus și sa oferi și tu una în schimb.Vedeți amândoi ca, dacă nu va mai concentrați pe ce nu face bine celalalt, ci ceea ce face bine plus ceea ce ai putea tu face mai bine, este posibil sa descoperiți partenerul ideal.Dacă tot nu merge treaba, poate n-ar strica sa va reevaluati alegerile.