Mergi la psihoterapeut!

Inapoi Autor: Roxana Dana Mihailescu

Mergi la psihoterapeut! Psihoterapeutul este doctor pentru suflete. Dacă ai un automobil ştii că mai devreme sau mai târziu vei avea nevoie de un mecanic. Când te doare burta, capul sau piciorul, mergi la doctor. Uneori te doare burta, capul sau piciorul, mergi la medic, te examineaza şi îţi spune că din punctul lui de vedere eşti sănătos. Tu nu eşti de acord, durerea pe care o simţi este reală şi supărătoare. Cu toate astea, nu e nimic în neregulă cu corpul tău şi atunci medicul spune că poate fi ceva "pe fond psihic". Unde tratezi "fondul psihic"? Ce faci când te doare sufletul? Mergi la psihoterapeut! Psihoterapeutul este doctor pentru suflete. Ce poate el să facă? Cum te poate ajuta să vindeci ceva ce nu se vede - deşi nimeni nu are nicio îndoială că există? În primul rând te ascultă. Poţi vorbi însfârşit despre tine fără să ţi se reproşeze că monopolizezi atenţia, că eşti pisălog sau plictisitor, că spui prostii sau că faci pe deşteptul. Psihoterapeutul te ascultă fără să te judece şi făcând asta te ajută să te auzi şi să te asculţi - nu glumesc, gândeşte-te când a fost ultima oară când te-ai ascultat cu adevărat. Nu este vorba numai de ascultare ci şi de prezenţă, de atenţie şi dorinţa sinceră de a înţelege cât mai bine ce ai de spus, ceea ce te va ajuta şi pe tine să te înţelegi. Psihoterapeutul te încurajează să fii atent la corpul tău şi să îţi înţelegi senzaţiile - semnalele venite de la corpul tău - vei afla de ce te înroşeşti când faci cunoştinţă cu persoane noi, de ce tuşeşti în prezenţa unei anumite persoane sau ce anume îţi provoacă crizele de sufocare, de ce ai ticuri şi cum poţi scăpa de ele. Îţi explică ce sunt emoţiile - modul prin care sufletul tău îţi vorbeşte şi ce înseamnă să le trăieşti sănătos. Vei afla că nu există emoţii rele: furia poate fi de folos, tristeţea are rostul ei şi nu se spune degeaba "frica păzeşte pepenii". Emoţiile fac rău, doar atunci când nu sunt trăite pe deplin, în mod conştient, atunci când le eviţi, când te închizi în faţa lor, când le înăbuşi refuzând să le exprimi; ele te pot chiar îmbolnăvi - aşa se ajunge la boli din cauze psihice. Psihoterapeutul te ajută să îţi înţelegi istoria de viaţă, experienţele tale vor căpăta un nou sens. Vei descoperi modul în care copilăria, părinţii educatorii şi-au pus amprenta asupra ta, a modului în care tu interpretezi lumea, viaţa şi de ce te judeci pe tine însuţi. Îţi oferă siguranţă şi confidenţialitate, vei putea să scapi de povara secretelor care te apasă a amintirilor legate de oameni şi situaţii traumatizante din trecut. Vei reuşi să îţi vindeci răni sufleteşti ce păreau de ne vindecat. Cu ajutorul psihoterapeutului, vei învăţa să te priveşti cu alţi ochi, fără critică, cu dragoste şi curiozitate cu înţelegere şi mândrie îţi vei simţi puterea şi vei învăţa să o foloseşti în folosul tău. Psihoterapeutul te ghidează în accesarea resurselor interioare de care nu erai pe deplin conştient - acesându-le, vei găsi soluţii la probleme ce înainte păreau de ne-rezolvat. Ai o durere, ai o problemă la care nu găseşti răspuns, te împovărează amintirile eşti trist nemulţumit şi nu te simţi bine cu tine însuţi? Nu te mai chinui singur, mergi la psihoterapeut.

Mihailescu Roxana Dana - cabinet individual de psihologie

Psihoterapia - ritual de igienă mentală

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp