Zaharia Cristina - Cabinet individual de psihologie

Zaharia Cristina - Cabinet individual de psihologie

Confort psihic inainte de toate!
Nota 10 din 7 recomandari
13653 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Bucuresti, Str. Srg. Nitu Vasile, nr. 48, bl. 5, sc. 1, ap. 2, sector 4 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0722491319
Program: Luni-Vineri/ 10.00-20.00 Sambata-Duminica/ 12.00-18.00

Normalitate versus Anormalitate

Conceptul de normalitate din punctul meu de vedere si nu numai al meu, este extrem de greu de definit. Starea de normalitate este cea dictata de catre normele socio-culturalului. In procesul de invatare cu care suntem obisnuiti de cand ne nastem, incepem sa "preluam" obiceiuri, atitudini, ne mulam in functie de personalitatea celor din jur si ne adaptam la ceea ce ne raportam noi insine ca si persoane.

De unde stim ce ne deosebeste...? Usor si greu in acelasi timp de definit. Exista o vorba din batrani pe care cred ca am auzit-o cu totii in timp la un moment dat.."Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face"... Si cu toate astea multi dintre noi nu ne simtim obligati sa ne raportam la niste norme carora nu vrem sa ne lasam subjugati.

De ce anumiti oameni devin sociopati...? Dupa cum bine stim absolut tot ceea ce tine de comportamentul nostru in societate si aderarea la normele impuse de societate tin de educatia primita. Sociopatia reprezinta o tulburare de comportament avand drept cauza defectele educatiei intr-un mediu social nefavorabil. Sa luam de exemplu copiii care provin din orfelinate. Unii dintre acestia au sansa de a fi adoptati de catre niste oameni responsabili si cresc intr-un mediu propice unei dezvoltari armonioase, care duce la afirmarea lor sociala, unii dintre acestia ajungand sa se afirme in diverse domenii. Toate acestea se datoreaza procesului de INVATARE...Si totusi...unii dintre acesti copii provin din familii dezorganizate..cu unul sau ambii parinti alcoolici, violenti s.a.m.d.

Unde incepe si unde se opreste normalitatea?

Am avut un caz mai "special" in urma cu cateva luni. A venit o doamna la cabinetul meu psihologic, impreuna cu fetita ei in varsta de 13 ani. Doamna este recasatorita si are doi copii. Fetita (Alexandra ) si un baietel (Doru ), in varsta de 6 ani, provenit din cea de-a doua casatorie. Fetita a fosta adusa de catre mama ei deoarece este cleptomana, mitomana si are un caracter rebel...Cu dificultati mari de invatare la scoala unde studiaza. Mama era ingrozita de diferentele de caracter mai mult decat evidente dintre cei doi frati. A incercat pe parcursul timpului toate metodele de care dispunea pentru a o redirectiona pe fetita. Inainte de a discuta cu fetita am rugat-o pe mama sa imi povesteasca detaliat in masura in care discretia imi permite, motivele divortului de primul sot. Pe masura ce imi povestea, am remarcat din descrierea mamei ca fetita avea exact acelasi caracter ca si tatal biologic. Motivele divortului de catre tatal biologic au fost: violenta, gelozie excesiva, alcoolism, mitomanie, cleptomanie, sociopatie. Lucru surprinzator deoarece fetita a crescut de la varsta de 3 luni alaturi de actualul sot al mamei ei. Deci fetita nu a avut timpul necesar de a se dezvolta sub influenta tatalui biologic... si totusi... prezenta exact aceleasi caracteristici ca si acesta. Mintea foarte mult (exista minciuni "bune"-salvatoare dintr-o situatie fara iesire ) si exista minciuni "inutile". Fetita apela de cateva ori pe zi la acestea din urma.

Ori de cate ori era solicitata de catre mama sa mearga sa cumpere produse de la un magazin din apropiere, la intoarcere aceasta spunea ca a pierdut sau i s-au furat banii. In ultima vreme incepusera sa dispara anumite obiecte din casa acesteia. Lipsea frecvent de la scoala si nu socializa decat cu 2-3 copii de aceeasi varsta cu ea. Motivul pentru care mama acesteia a adus-o la cabinetul psihologic nu era nici pe departe unul dintre cele enumerate mai sus. Fetita isi agresa in mod frecvent fratiorul. Deoarece parintii lucrau in acelasi interval de ore, fetita ramanea acasa singura cu fratiorul ei in medie 4-6 ore/zi. In tot acest timp baietelul era timorat si maltratat. Intrebarea care se pune...Procesul de invatare si dezvoltare a normalitatii unde incepe si unde se opreste?

Este clar pentru oricine ca psihicul nu este o materie cuantificabila, iar stabilirea antipozilor normal-patologic este o operatie foarte dificila.

Un lucru este cert, se staruie in cautarea normalului, unii cautandu-l chiar in patologic, altii cautand norme capabile sa delimiteze normalul de patologic. Exista mai multe tipuri de norme şi anume: norma statistica care are o semnificaţie partiala deoarece "abaterile de tip cantitativ fiind pe al doilea plan fata de cele calitative, norma sau normalul ideal care "ar fi extrem de atragator" dar care nu ar putea fi realizat decat "formal si acest lucru se loveste de un prim obstacol caci ar anula elementul dinamic al conceptului" putand lua forma unei "statui fixe şi imuabile, a unui idol", norma sau normalul valoric care "implica o masurare procustiana in care se intrica, in plus, si valorile personale ale fiecaruia", norma responsiva sau functionala care arata masura indeplinirii rolului functional. Cu toate ca normei responsive i se recunoaste meritul si calitatea, ea este etichetata ca "fixista si determinista", psihiatria neputand sa raspunda la intrebarea: "care este rolul functional pentru care o persoana exista?"

Majoritatea autorilor moderni confera notiunii de normalitate dimensiuni comunitare, masurabile prin nivelul de adaptare social comunitara, in functie de nivelul economico-social si cultural...

In viziunea lui Freud normalitatea şi anormalitatea in viata psihica nu sint separate. Aceasta este afirmatia cercetarii psihanalitice si descoperirilor in domeniul clinic. Totusi cum ne-am putea imagina acest adevar cand avem de-a face cu problemele noastre de viata? Sa spunem ca ne simtin rusinati datorita unui simptom de slabiciune sau de anxietate. Ne gandim ca e ceva rau cu noi si ca ar trebuie sa mergem la un consult psihologic. Incepem sa credem ca nu suntem la fel de normali ca cei din familia noastra, prietenii, colegii etc. Sa fie adevarat oare? Da, este, pentru cei mai multi oameni. Dar nu si pentru cei care sunt la curent cu abordarile vietii psihice din prisma psihanalizei.

In cuvintele lui Sigmund Freud: normalitatea si anormalitatea difera numai din punct de vedere cantitativ! In realitate par identice. In viziunea lui K. EISLER normalitatea absoluta nu poate fi obtinuta, deoarece persoana normala trebuie sa fie pe deplin constienta de gandurile si sentimentele sale... Pe de alta parte M. KLEIN sustine ca normalitatea este caracterizata prin tarie de caracter, capacitatea de a face fata emotiilor conflictuale, capacitatea de a trai placerea fara a provoca conflicte si capacitatea de a iubi... Vestile bune parvin acelora care traiesc un permanent disconfort.

Cei care citesc acest articol trebuie sa constientizeze ca pentru fiecare dintre ei exista un psihoterapeut, un mentor, care sa ii redirectioneze catre starea de bine si liniste sufleteasca..Daca cineva este interesat de propria mea opinie in ceea ce priveste psihologia.. Eu cred ca psihologii sunt "doctorii sufletelor" si ca orice "doctor" trebuie sa isi asume respnsabilitatea de a reda inapoi zambetul celui de pe fata caruia s-a sters.
recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.