Cabinet Psihologie Ioaneş Diana

experienta si profesionalism
Nota 10 din 36 recomandari
62761 vizite
Trimite o solicitare de programare la cabinet
Locatie: Bucuresti, Str. Maior Coravu nr. 30 bl. G3 et. 4 ap. 101, interfon 101c, 7 minute metrou Piata Iancului sau Piata Muncii, sector 2 [Arată în Google Maps]
Telefon: 0724993964
Program: Marti, Miercuri, Joi 12.30 - 21.30 Sambata 9.30 - 17.00
http://www.cabinet-psihologie-bucuresti.ro

12 motive pentru care amânăm programarea la psiholog

Inapoi Autor: Psiholog Diana Ioanes

 

In cei 20 de ani de experienta ca psihoterapeut am ajuns la concluzia că oamenii, in ciuda suferintelor indurate, au o mare rezerva in a se adresa unui psiholog. Unii pot substitui psihologul cu ghicitoarea (vrajitoarea ) sau pot alege calea medicamentoasa, desi se stie ca nici o durere a sufletului nu trece cu medicamente. Altii, pur si simplu, asteapta ca trecerea timpului sa le rezolve problemele. Cu cat oamenii sunt mai suferinzi sufleteste, cu atat amână mai mult programarea la un psiholog. Poate părea paradoxal, dar intotdeauna ajunge in cabinetul psihologic cel mai sanatos membru al familiei si nu cel mai bolnav.

Voi prezenta mai jos 12 motive care consider ca i-ar impiedica pe oameni sa se programeze la o consultatie psihologica:

1. Teama de schimbare

 

Foarte putini oameni isi dau seama ca de fapt ceea ce-i determina sa amâne programarea la un psiholog sau ceea ce-i face sa incheie terapia la scurt timp dupa ce au inceput-o, este teama de schimbare, de ceea ce vor deveni dupa psihoterapie.

Aveam pacienti care constientizau aceasta teama si chiar spuneau: "Eu stiu ca acum nu sunt bine, dar cel putin stiu cum sunt, m-am obisnuit cu felul acesta de a trăi, pe cand daca urmez terapia, nu stiu in ce ma transform".

Sau, mai poate aparea teama ca acele emotii, sentimente, ganduri negative pe care ei s-au straduit din rasputeri sa le tina sub control, in urma inceperii psihoterapiei, vor fi atinse, vor exploda si vor declansa stari negative profunde (furie, tristete, depresie ) precum si comportamente de necontrolat.

Dupa ani de experienta in consiliere psihologica si psihoterapie, pot sa le asigur pe aceste persoane, ca nimeni in urma psihoterapiei nu s-a schimbat intr-un mod atat de radical, incat sa nu poata fi recunoscut sau sa devina o cu totul alta persoana. Schimbarile produse de psihoterapie nu sunt schimbari strucurale ci sunt modificari la nivelul atitudinilor si comportamentelor noastre. Nu se schimba esenta; de exemplu niciodata nu vei putea transforma un temperament coleric (impulsiv ) in unul flegmatic (calm ). Ceea ce vei putea schimba, este modul de manifestare a impulsivitatii, care se poate exprima fie printr-un comportament controlat, fie prin unul necenzurat (in care tot ceea ce simtim se transpune intr-un act comportamental ) .

2. Existenta simultana a mai multor dorinte opuse, in final impunandu-se cea mai puternica

Se poate intampla ca o persoana sa aiba in acelasi timp si dorinta de a se schimba si dorinta de a pastra ceea ce are. Poate ca nu constientizeaza decat dorinta de schimbare si poate fi o mirare si pentru ea, ca nu mai are timp sa ajunga la psihoterapie, dupa ce a inceput un demers psihoterapeutic.

De exemplu, o pacienta care venea de 6 luni in psihoterapie, ramane insarcinata. Dupa care si-a schimbat brusc atitudinea fata de psihoterapie; venea la psihoterapie doar in ultimele 5 minute din sedinta de 45 de minute, spunea cat de mult vrea sa se schimbe, platea sedinta si pleca. Invoca diferite motive pentru întarzâierile la sedinte. Acest comportament a durat cateva luni, pana cand am decis sa analizam impreuna ce se intampla. I-am spus ca daca nu foloseste decat 5 minute din sedinta psihoterapeutica inseamna ca are un motiv foarte puternic sa faca asta. Si-a dat seama ca motivul era acela ca pe masura ce psihoterapia progresa, ea descoperea ca barbatul langa care se afla nu este cel potrivit, dar ca acum ramanand insarcinata si dorindu-si acel copil, considera ca nu este momentul potrivit sa se desparta.

3. Teama de a nu pierde beneficiile dobandite in urma suferintei psihice

Oamenii descopera destul de repede ca daca au o suferinta, cei din jur sunt mai binevoitori, mai toleranti, mai draguti cu ei, mai dornici sa-i ajute. Si in acelasi timp descopera ca daca sunt in forma, ceilalti asteapta de la ei sa fie mai responsabili, sa-si asume diferite sarcini si sa le duca la bun sfarsit.

Uneori, singurul mod prin care o mama, impovarata de grija familiei si copiilor, poate sa primeasca sprijinul familiei, este sa dezvolte o boala somatica (organica ) sau psihica, de exemplu, sa faca o depresie. Brusc copiii, sotul, devin mai atenti cu ea. Daca ea urmeaza o psihoterapie si incepe sa se simta mai bine, copiii incep sa n-o mai asculte, sotul o neglijeaza; toate se petrec la fel ca inainte de a se imbolnavi. Si, astfel, persoanei respective i se diminueaza dorinta de a se vindeca si nu ar fi de mirarea daca la un moment dat intrerupe psihoterapia desi incepuse sa se simta ceva mai bine.

Pe langa aceste beneficii primare ale bolii exista si anumite beneficii secundare, de exemplu pierderea unui ajutor social, a unei pensii de boala, daca persoana se insanatoseste.

4. Speranta ca timpul va rezolva problema/ problemele pe care le avem

In cele mai multe situatii, timpul nu rezolva problemele noastre, ci dimpotriva, le adânceste, le agraveaza, le complica si de obicei acestea atrag dupa sine alte probleme.

De exemplu, in terapiile de cuplu, cele mai bune rezultate se obtin, daca cei doi solicita ajutorul unui psiholog atunci cand apar primele semne că relatia nu functioneaza satisfacator, pentru cei doi parteneri. De-a lungul timpului, in acel cuplu, se instaleaza un pattern (model ) relational defectuos, comunicarea intre cei doi devine tot mai dificila, putand fi incarcata de conflicte si chiar de violente verbale/fizice. Se acumuleaza stari tensionale, resentimentare, stari de frustrare, nemultumiri profunde. In general, cuplurile ajung la psihoterapie, in starea de "metastaza" adica in acel moment in care este afectata relatia la un nivel foarte profund si s-a ajuns la o deterioare maxima a vietii de cuplu. Motivele divortului pot fi diverse, dar unul din cele mai frecvente motive ale neintelegerilor in cuplu, este aparitia unui "al treilea".

Sau, sunt cupluri in care deja actele de divort au fost depuse si atunci unul din parteneri, de obicei cel care nu vrea sa se desparta, face un ultim gest disperat de a salva relatia, in al doisprezecelea ceas si face o programare la psiholog. In cele mai multe situatii, aceste psihoterapii de cuplu sunt sortite esecului, pentru ca nu mai exista dorinta amândurora de a ramne in acel cuplu, ci doar unul din ei mai vrea sa salveze relatia.

5. Senzatia ca nu este momentul potrivit pentru a ne programa la psiholog, pentru a incepe sedinte de consiliere psihologica sau de psihoterapie

Chiar daca lucrurile nu merg bine in viata noastra, tindem sa amânăm programarea la psiholog, pentru ca nu consideram ca este momentul potrivit sa incercam sa schimbam ceva.

De exemplu, vorbind despre divort, desi simtim ca am ajuns la capatul puterilor in acea relatie, ca nu mai suntem deloc multumiti cu viata noastra, totusi ne spunem: "Sa amân până dupa Craciun...apoi vine Pastele, o sa divortez dupa Paste....stai, ca acum da copilul examenul de capacitate, sa nu-l bulversez...sa mai astept până ce da copilul Bacalaureatul...Si uite asa, amânăm de pe un an pe altul, pana ajungem sa descoperim ca este prea tarziu pentru a face acest pas, sau ajungem sa divortam la 60 de ani, avand regretul ca acesta decizie ar fi fost bine s-o luam cu 30 de ani in urma, pentru ca ne-ar fi scutit de multe suferinte si ne-ar fi oferit alte perspective.

6. Tendinta de a suna la un psiholog sub impulsul momentului si apoi de a nu mai ajunge vreodata in cabinetul psihologic

Suntem intr-o stare de suparare, de tristete, de conflict cu copiii, cu sotul, cu colegii sau cu seful si sunam la psiholog pentru programare. Maine ne trece supararea si uitam de programarea facuta la psiholog. De cele mai multe ori se va ajunge destul de repede in aceeasi situatie, dar probabil nu mai avem energia de a face o noua programare si nu ne mai vine sa ne programam din nou la psiholog. Putem crede ca acesta este destinul nostru, ca am fost blestemati, ca nu avem ce face si ne resemnam. Ca asa stau lucrurile, se observa din faptul ca din 10 persoane care suna pentru a veni la o consultatie ajung in cabinet cam 6-7 persoane, deci aproximativ o treime din cele care se programează, nu vin niciodata.

7. Recomandarea pentru psiholog vine din partea altei persoane, nu este dorinta persoanei respective.

De exemplu, daca parintii, partenerul de viata, prietenii, copiii, ne trimit la psiholog, sansele ca noi sa facem o programare sunt foarte mici sau, chiar daca ne programam, nu ramanem in psihoterapie pentru multa vreme, pentru ca nu este dorinta noastra de a ne schimba, ci a celorlalti. Cele mai reusite psihoterapii sunt acelea in care persoana care solicita ajutor de specialitate, este ea insasi motivata sa se schimbe.

8. Asteptarea ca ceilalti sa se schimbe

Multi oameni considera ca ei nu au nici o problema, sustinand ca, mai degraba, cu ceilalati e ceva in neregula. Rudele ne sicaneaza, colegii de serviciu ne fac zile fripte, vecinii sunt insuportabili; toti din jurul nostru nu au alt scop decat sa ne enerveze pe noi insine.

Daca totusi ajungem la psiholog, ii cerem sfaturi acestuia, despre cum i-am putea schimba pe ceilalti. Suntem destul de departe de momentul in care sa intelegem ca, daca vrem sa schimbam ceva in relatia cu ceilalti, trebuie sa incepem cu schimbarea propriei persoane.

9. Negarea problemei pe care o avem

Intotdeauna primul pas spre schimbare incepe cu constientizarea faptului ca avem o problema. Stim cu totii ca pentru un alcoolic cel mai greu e sa admita ca are probleme cu alcoolul. Daca sustine ca "bea si el ca toata lumea" atunci posibilitatea rezolvarii problemei a esuat. La fel in cazul toxicomanilor care afirma ca pot controla fenomenul si ca se pot opri cand vor. Cand persoanele respective admit ca au o problema, pentru care necesita ajutor de specialitate, deja sunt pe jumatate vindecati.

10. Dorinta inconstienta de a ne "strica" viata

Din diverse motive, o persoana poate avea sentimente puternice de vinovatie pentru stari de vina inconstiente precum si dorinta de se pedepsi pe sine; acestea ii pot crea o stare perpetua de nemultumire si nereusite pe toate planurile, in ciuda potentialului de care dispune.

Alteori este declansat in ceilalti sentimentul de vina pentru propria nefericire. Pentru acestia, singurul mod de a le arata celorlalti cat de rau s-au purtat cu ei si de a-i invinovati, este acela de a avea comportamente esuante. De exemplu parinti care si-au obligat copilul sa urmeze sectia real impotriva vointei lui, constata in cei patru ani de liceu ca propriul copil a avut nenumarate probleme legate de corigente, meditatii, iar la final, bacalaureatul a fost picat de doua ori la proba de matematica. Situatie asemanatoare se intampla si in cazul in care parintii aleg o facultate in locul tanarului (restante, repetentii, nesustinerea examenului de licenta ) . Daca parintii au cea mai mare dorinta sa-si vada copilul cu o diploma in medicina, probabil exact acest lucru nu se va intampla si asta din dorinta inconstienta a tanarului de a-i pedepsi. Unii parinti, intr-un tarziu, dupa atatea esecuri, ajung sa inteleaga mesajul.

11. Credinta ca boala noastra e de natura medicala, nicidecum psihologica

Daca avem de-a face cu boli somatice: palpitatii, dureri de cap, dureri de stomac, preferam sa mergem la medic sa facem numeroase investigatii (analize medicale, RMN, EKG etc ) decat sa mergem la psiholog si sa constatam ca de fapt cauzele diverselor simptome sunt nemultumirile noastre, nicidecum afectarea vreunui organ. Cercetarile arata ca aproximativ 80% din boli au cauze psihologice. Daca exista sansa sa dam peste un medic bun, care isi da seama ca de fapt nu e vorba de o boala de natura medicala, ci de stari de stress, de frustrari, de nemultumire, atunci suntem trimisi la psiholog. Dar chiar si atunci e posibil ca mesajul sa nu fie perceput corect si persoana sa-si spuna: "Da‘` ce, sunt nebun? De ce sa ma duc la psiholog?!?" Mai ales in atacurile de panica, care este o tulburare de natura psihica si nu medicala, oamenii intai merg la cardiolog sau prefera sa ia vitamine si nu ajung decat arareori la psiholog.

12. Invocarea unor pretexte care nu au neaparat legatura cu realitatea

Unele persoane invoca lipsa de timp pentru a amâna programarea la psiholog, altele pretul prea mare al sedintelor, dar de cele mai multe ori in spate este altceva si anume lipsa dorintei reale de a schimba ceva la ele. Uneori, daca psihologul simte ca persoana, este cu adevarat motivata pentru a incepe o psihoterapie, poate negocia usor pretul sedintei psihoterapeutice, astfel incat aceasta sa isi permita sa inceapa o psihoterapie. Totodata pe piata serviciilor psihologice exista tarife mai mici sau mai mari in functie de anii de experienta ai psihologului; astfel pe piata exista si psihologi care sunt la inceputul carierei si au tarife mai reduse.

Toate aceste motive, luate separat sau cumulate, se constituie ca pretexte, pentru foarte multi oameni de a amâna inceperea unei psihoterapii si de a continua sa traiasca cu nemultumirile de zi cu zi. Si din pacate mai exista si o categorie de oameni care nici macar nu si-au pus problema de a ajunge vreodata la un psiholog si care nu stiu ca exista pe lumea aceasta si "doctori ai sufletului" nu doar doctori ai trupului.

recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.