noiembrie 2025

fragment din interviul cu psihoterapeutul Ioaneș Diana din Revista Femeia (realizator interviu Roxana Melnicu )

Știi un psihoterapeut bun? Nu-i mai sigur să vorbesc cu un AI?

Pornind de la această întrebare reală pe care am primit-o, mi-am propus să vorbesc cu un psihoterapeut cu adevărat bun - Diana Ioaneș, psihoterapeut principal în psihoterapie psihanalitică cu 25 de ani de experiență - despre felul cum ar trebui să ne alegem psihoterapeutul. 

Ce înseamnă de fapt un psihoterapeut bun? Empatia este esențială în meseria de terapeut. Psihoterapeutul se diferențiază de AI prin faptul că este empatic, este prezent, este acolo. Un psihoterapeut viu, uman este cel care se ocupă nu numai de ceea ce este spus direct, de cuvintele rostite, ci și de privire, tăcere, pauze, scăderea tonului vocii, ezitările clientului. Ba chiar și de felul în care sună la ușă, în care respiră, în care plătește. Momentele în care taci împreună cu cineva au rolul lor, rolul de a permite procesului psihoterapeutic să se desfășoare în spațiul psihic dintre cei doi. 

Ceea ce pacienții adesea nu știu este că noi ne pregătim pentru ședința terapeutică și privim fiecare ședință prin prisma ședințelor anterioare. Atunci când pacientul este prezent, eu țin seama de toate indiciile nonverbale pe care mi le dă prezența sa. Cum ar putea AI să facă acest lucru? Eu folosesc tot aparatul meu psihic pentru a simți ceea ce îmi transmite clientul, pe când AI se rezumă la latura cognitivă. Însă noi, oamenii, mai avem, pe lângă latura cognitivă, informațională, rațională, și o latură emoțională, pe care o conștientizăm mai greu. Și avem și latura comportamentală, în care cele două se îmbină. Nu poți face analiza inconștientului după vreun algoritm, oricât de sofisticat - pentru că nu se lasă prins în algoritm. Este trăire în relație și trăirea este cea care aduce transformarea. Ceea ce aduce schimbare într-o terapie nu este tehnica, ci este relația terapeutică. Ca să obții rezultate nu ai cum să nu lucrezi și pe emoție, chiar dacă practici terapia cognitiv-comportamentală. Nicio specializare terapeutică nu are cum să facă abstracție de emoția umană. Și atunci, cum să te oglindească terapeutic pe tine care ești o ființă cu emoții, o entitate care nu are emoții? Poate să mimeze oglindirea, din cuvinte. Iar dacă omul nu a avut o relație empatică în viața lui, nu prea știe diferența.