Imaginea de sine pozitiva determina o stima de sine crescuta

Inapoi Autor: Diana Ioanes


Dacă imaginea de sine este o dimensiune descriptivă a personalităţii (este modul în care o persoană se descrie pe ea insăşi, modul în care cineva se gândeşte că este ) stima de sine sau respectul de sine este o dimensiune evaluativă a personalităţii (care ne arată cât de mulţumiţi suntem de imaginea de sine sau cât de mult ne place propria persoană ).


Imaginea de sine răspunde la intrebarea: "Cine sunt eu şi ce pot să fac?". Ea este un "filtru" prin care oamenii percep realitatea, de exemplu unele persoane vor reţine doar eşecurile şi vor atribui succesele întâmplării, menţinându-şi astfel o imagine de sine negativă.


Stima de sine se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de "buni" ne considerăm comparativ cu ceilalţi sau cu propriile noastre standarde, ea exprimă măsura în care ne acceptăm sau ne aprobăm pe noi înşine.
Stima de sine reflectă cât de mult valorăm în proprii ochi, exprimă sentimentele faţă de noi înşine ca persoane - altfel spus, atitudinea favorabilă sau nefavorabilă faţă de noi.


Deci, o persoană care se descrie pe sine mai degrabă în termeni pozitivi va avea o imagine de sine pozitivă şi un nivel ridicat al stimei de sine, in timp ce o descriere în termeni predominant negativi a propriei persoane exprimă o imagine de sine negativă şi un nivel scăzut al stimei de sine.


Cum se formează imaginea de sine?


Experienţele din timpul copilăriei au un rol esenţial în dezvoltarea imaginii de sine.

Astfel, succesele şi eşecurile din copilărie, precum şi modalităţile de reacţie ale părinţilor la acestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi.

Atitudinea părinţilor, profesorilor, colegilor, fraţilor, prietenilor, rudelor, contribuie la crearea imaginii de sine a viitorului adult.

De exemplu, etichetările negative repetate "nu eşti bun de nimic", "eşti un prost", vor induce copilului neîncredere în propria persoană, creându-i acestuia o imagine de sine negativă, pe câtă vreme dacă unui copil i se repetă că este inteligent şi capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru, integrându-l ca parte a imaginii de sine.


Interacţiunea mamă-copil poate influenţa imaginea de sine, generând o imagine de sine pozitivă, care se menţine şi la vârsta adultă, în cazul în care a fost o relaţie bazată pe empatie, căldură şi încredere; în timp ce o privare a copilului de relaţia maternă sau o relaţie conflictuală, agresivă cu mama poate genera o imagine de sine negativă.


Influenţa educaţiei - mai ales respectul cu care am fost trataţi de către părinţi - este majoră în formarea respectului de sine.

Acest aspect ne ajută să înţelegem faptul că oamenii trăiesc realitatea după anumite "scenarii" interioare.

Ei au o anumită imagine de sine şi un anumit nivel al stimei de sine construit în relaţia cu părinţii şi atunci ei tind să-şi "aleagă" acele situaţii de viaţă şi acei parteneri care să le confirme propria imagine de sine (de exemplu, persoanele care au avut unul dintre părinţi critici tind să aleagă parteneri la fel de critici ).


Cercetările efectuate au demonstrat că experienţele din copilărie care dezvoltă viitorului adult o stimă de sine înaltă sunt: încurajarea, lauda, respectul, să fie ascultat, să i se acorde atenţie, să fie îmbrăţişat.

 

Experienţele din copilărie care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, ignorarea, ridiculizarea, standardele exagerate din partea părinţilor, comparaţiile frecvente între fraţi.


Părinţii care reuşesc să construiască un nivel înalt al stimei de sine la proprii copii au următoarele trăsături: sunt optimişti, încrezători în forţele proprii, stabili emoţional, furnizează modele educaţionale clare şi consecvente, oferă copiilor încurajare şi sprijin, îşi privesc copiii ca pe nişte fiinţe importante, tind să pedepsească prompt şi în concordanţă cu situaţia, ştiu foarte multe lucruri despre copiii lor, sunt percepuţi de copiii lor ca fiind "corecţi" faţă de ei.


La polul opus sunt părinţii care prin trăsăturile lor de personalitate vor genera un nivel scăzut al stimei de sine la proprii copii. Aceşti părinţi au următoarele trăsături: utilizează critica, par să-şi considere copiii ca fiind nesemnificativi, furnizează copiilor mai degrabă un mediu intelectual decât un mediu cald şi armonios, prezintă confuzii în ceea ce priveşte standardele şi expectanţele cu privire la copiii lor, modul lor de disciplinare este foarte imprevizibil - proprii copii nefiind niciodată siguri de ceea ce va urma după o greşeală, preferă pedeapsa recompensei, utilizează pedeapsa fizică, ştiu puţine lucruri despre copiii lor şi îi tratează pe aceştia ca şi cum ar fi o povară pentru ei, sunt percepuţi de proprii copii ca fiind "incorecţi" faţă de ei.


Modificarea stimei de sine în cadrul diferitelor boli


În anumite tulburări psihice sau somatice, nivelul stimei de sine suferă anumite modificări.

 

Astfel, episoadele depresive se manifestă prin sentimente de inutilitate, autocritică, zădărnicie, izolare.

 

Personalităţile anxioase (evitante ) prezintă ca simptom o fragilitate a autostimei şi o tendinţă spre devalorizare a propriei persoane, acestea considerându-se incapabile, inadecvate sau chiar inferioare celor cu statut social asemănător.

 

Personalităţile codependente (dependente de o altă persoană ) se caracterizează prin autostimă redusă, neîncredere în posibilităţile proprii, căutare a suportului unei persoane de încredere.

 

Chiar personalităţile narcisice care aparent au un sentiment exagerat al importanţei propriei persoane sunt de fapt persoane cu un respect de sine redus.


Modificări ale imaginii de sine şi ale stimei de sine se produc şi în bolile somatice grave. Aceste modificări vor determina o neîncredere în propria persoană, deteriorări la nivelul relaţiilor cu ceilalţi; aceşti indivizi manifestă o tendinţă spre izolare, simţindu-se excluşi din rândurile celorlalţi din cauza bolii pe care o au.


Abordarea terapeutică a imaginii şi stimei de sine


Psihoterapia constituie tratamentul esenţial şi eficace pentru persoanele care prezintă o imagine de sine negativă şi un nivel scăzut al stimei de sine.

Întrucât imaginea de sine se construieşte în primii ani de viaţă, psihoterapia psihanalitică îşi dovedeşte eficienţa tocmai prin faptul că se bazează pe analiza profundă a experienţelor din copilărie, precum şi a relaţiilor cu părinţii sau cu alte figuri familile importante care au avut un rol esenţial în construirea imaginii de sine.


Pentru a programa o şedinţă de consiliere psihologică sau de psihoterapie trimite un email: dianaioanes_bf@yahoo.com

 

tel. 0724 993 964


www.cabinet-psihologie-bucuresti.ro

 

Cabinet Psihologie Ioaneş Diana

Cabinet Psihologie Ioaneş Diana

experienta si profesionalism

Recomandă
Recomandă acest cabinet

Dați o notă și scrieți câteva cuvinte despre experiența dvs pozitivă legată de acest cabinet.

Toate campurile sunt obligatorii.
Penalizăm cabinetele cu autorecomandări!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp