Antoanela Cogian - Cabinet individual de psihoterapie

Antoanela Cogian - Cabinet individual de psihoterapie

E timpul să devii stăpânul vieţii tale!
Nota 10 din 40 recomandari
62956 vizite
Locatie: Iasi, jud Iasi, Str. Fermei nr. 9A - 150m. în spatele Hotel Bellaria - Onix [Arată în Google Maps]
Telefon: 0744634463
Program: Luni - Vineri - 9.00 - 18.00 Sâmbătă - 9.00 - 14.00 Ședințele se desfășoară doar în urma unei programări telefonice făcută direct la specialist.
Website: http://www.psihologterapeutiasi.ro

Tehnici eficiente de umilire a copilului tău

Inapoi Autor: psihoterapeut Antoanela Carmen Cogian

Sunt convinsă ca ai remarcat ironia titlului! Recunosc, nu-mi place ironia, dar cum altfel să atrag atenția spre această problemă frecventă și să mă lupt cu tendința persoanelor de a citi doar ceva scurt, simplu și cu poze?

 

Cu toții, în anumite momente ale vieții, am simțit mai mult sau mai puțin ce înseamnă umilința. Dar nu despre aceste situații vreau să vorbesc!

 

Umilința este un sentiment de inferioritate provocat de situații în care persoana este înjosită, jignită, judecată, criticată, comparată, agresată. Este de cele mai multe ori însoțită de rușine, mai ales atunci când situația se petrece „cu spectatori". Umilința poate fi provocată de societate, de oamenii alături de care trăim, de cele mai multe ori de persoanele care ar trebui să ne iubească, să fie alături de noi și care aleg, din anumite motive, să se comporte într-un alt mod. Umilința poate fi și autoimpusă de persoana în cauză, de multe ori fiind un mod eronat de a-și arăta credința faţă de Dumnezeu și poruncile divine.

 

Familia este locul unde copilul ar trebui să se simtă în siguranță, locul unde ar trebui să se simtă iubit și acceptat așa cum e, fără a fi judecat și umilit. Din păcate, părinții care au trăit și ei umilința în propria familie, copii fiind, știu că doar așa trebuie să procedezi și înțeleg în mod eronat și total nesănătos autoritatea părintească. A fi părinte pentru ei înseamnă o raportare la propriul copil de pe poziție de superioritate, la fel ca în relația stăpân - sclav, unde stăpânul știe tot, doar el are dreptate, pe când copilul trebuie să se supună, uneori chiar fără a i se explica decizia, demnitatea copilului fiind practic călcată în picioare. Treapta inferioară pe care este așezat copilul îi știrbește individualitatea, încrederea în el, dorința de a fi creativ, de a trăi viața ca pe o provocare. Faptul că el simte că este o cantitate neglijabilă, dă naștere sentimentului de umilire a propriei persoane.

 

Iată câteva comportamente pe care dacă le faci ca părinte vor declanșa sentimente de umilire pentru copilul tău și vor crea terenul fertil de a permite umilirea din partea persoanelor cu care va dezvolta ulterior relații ca și adulți:

 

• Îi spui copilului tău vorbe urâte, îl jignești: ești prost, ești tâmpit, ești nebun, obraznic, idiot, nesimțit, rău...

 

• Faci gesturi umilitoare: îl lovești, îl zgâlții, îl tragi de urechi...

 

• Ai atitudini care exprimă indiferență față de copil, neglijență, nepăsare;

 

• Îți compari copilul cu alți copii sau cu frații săi - prin acest comportament copilul va fi pus pe locul doi, se va simți mereu mai prejos, mai puțin bun, mai puțin deștept... De cele mai multe ori, copilul tratat ca fiind pe locul doi va rămâne pentru toată viața cu un sentiment de invidie față de fratele său, îl va discredita, se va răzbuna pe el ori de câte ori va avea ocazia, îl va găsi vinovat pentru toată nefericirea lui. Uneori copiii crescuți în acest mediu își urăsc frații „până la moarte".

 

• Unii părinți își etichetează copilul ca fiind „obraznic" sau „rău" - părinții își imaginează că un copil ar trebui să se comporte ca un adult: să stea calm și relaxat pe un scaun, să nu alerge, să nu râdă din orice, să nu fie curios, mereu în căutare de noi experiențe.

 

• Când ajung la școală „se cumințesc" practic la comandă, devin triști și timorați. Umilirea publică, în fața celorlați colegi, care se practică în mod constant la școală, îi determină să-și cenzureze bucuria de a-și trăi copilăria în mod firesc și sănătos din punct de vedere psihic. Apoi, frica de umilire se instalează în toate situațiile trăite: în prezența adulților stau practic nemișcați, vorbesc doar când sunt întrebați, nu-și exprimă niciodată părerea, devin vigilenți în ceea ce fac pentru a nu declanșa comportamentul de umilire al „stăpânilor săi" și astfel să îi facă de râs în fața celorlalți;

 

• Unii părinți consideră că au drept de viață și de moarte asupra copilului lor, acel „eu te-am făcut, eu te omor..." atât de des întâlnit. Părinții care fac acest lucru s-au întrebat vreodată cum s-ar simți dacă cineva i-ar amenința cu moartea? Acei părinți probabil ar spune că ei știu că nu e adevărat, dar oare la un copil avem garanția că el știe că sunt doar niște cuvinte? Oare se vor șterge aceste cuvinte vreodată din sufletul copilului?

 

• Sunt situații foarte triste în care părintele consideră că trebuie să aibă o sinceritate debordantă și să îi spună copilului că de fapt el nu a fost dorit, a fost „o întâmplare" din care toți au avut de suferit: mama nu și-a terminat școala, din cauza sarcinii bărbatul a părăsit-o, dacă nu era copilul, el sau ea nu ar fi rămas în relație și multe alte povești care anulează sufletul fraged și nevinovat al copilului.

 

• Învinovățirea copilului pentru problemele tale ca părinte sunt de o cruzime pe care tu nu poți să o cuantifici la momentul respectiv, când ești plin de frustrări și de furie. Învățarea copilului să trăiască cu sentimentul vinovăției îl va face în viața de adult o pradă ușoară pentru cei care îl vor manipula învinovățindu-l.

 

• Din dorința de a-și crește stima de sine, de a obliga copilul să facă în viață ceea ce el ca părinte nu prea a reușit, de foarte multe ori acesta găsește de cuviință să dea sfaturi „cu nemiluita", copilul să trăiască după scenariile lui, fără să înțeleagă umilința la care își supune copilul. Copilul simte că nu e capabil să ia decizii, este neimportant ceea ce își dorește, deci toată viața va trebui să fie pe locul doi, să aștepte să i se spună ce să facă și cum. Supraprotejarea copilului, chiar dacă părintele se justifică pentru ceea ce face, e un gest de umilință greu de înțeles pentru cel care nu o simte.

 

• Unii părinți folosesc expresii precum: „Ai să regreți!" „Ai să mă îmbolnăvești!" „Ai să mă ai pe conștiință!", alții, în schimb sunt mai creativi și își blestemă copiii. Chiar dacă tu nu crezi într-o finalitate în acest sens, impactul cuvintelor este foarte puternic și un copil cu o fire mai slabă poate fi afectat psihic.

 

Există foarte mulți copii triști și nefericiți. Poate a venit vremea să faci o evaluare cinstită și să vezi cu ce ai înlocuit căldura părintească, duioșia, mângâierile, îmbrățișările, atăt de importante pentru sănătatea copilui tău. Faptul că tu ai fost poate umilit de părinții tăi, nu-ți dă dreptul să faci și tu același lucru. Cu sinceritate față de tine, cu răbdare și iubire poți depăși acest moment dificil.

recomanda

Recomanda acest cabinet

Sunteti pacient?

Dati o nota si scrieti cateva cuvinte despre experienta dvs pozitiva legata de acest cabinet, tratament efectuat, etc.

Recomandarea dvs:

Toate campurile sunt obligatorii.

Penalizam cabinetele cu autorecomandari!

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.